Un tânăr de 19 ani a fost reținut de polițiști după ce l-a înjunghiat cu un cuțit pe un alt tânăr, în vârstă de 20 de ani, în localitatea Chiajna din județul Ilfov.
”La data de 14 aprilie a.c., tânărul de 19 ani, bănuit de comiterea faptelor a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovirea sau alte violențe, urmărirea penală fiind sub supravegherea unui procuror de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea”, a transmis marți Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Ilfov.
Cum s-a produs incidentul
Incidentul s‑a petrecut luni seară, când polițiștii din cadrul Poliției Orașului Chitila au fost alertați printr‑un apel la 112 cu privire la faptul că, în comuna Chiajna, o persoană ar fi fost agresată cu un obiect tăietor‑înțepător.
Ajunși la fața locului, polițiștii au confirmat cele sesizate și au stabilit că, în urma unui conflict spontan, un tânăr de 19 ani l‑a atacat cu un obiect tăietor‑înțepător pe un tânăr de 20 de ani.
Victima a primit îngrijiri medicale și a fost transportată ulterior la spital, iar agresorul se află în custodia polițiștilor.