The Guardian reinventează știrea locală

Orice manager media mai acătării știe că știrile adevărate sunt cele despre realitatea din imediata apropiere a cititorului/ascultătorului/telespectatorului/userului. Adică cele care ne privesc direct. Suntem mai interesați de ceea ce se întâmplă în orașul sau proximitatea noastră decât de lucruri care se petrec la sute de kilometri de noi. Așa suntem setați, statistic vorbind.
De la ideal la realitate, ca să spun un loc comun, e, însă, cale destul de lungă. Presa locală din România, dar nu numai cea din România, are limitele și metehnele ei. Nu am să vorbesc aici despre ele. Au fost și sunt discutate ori de câte ori se încearcă găsirea de soluții pentru a o salva sau pentru a-i acorda un rol mai mare.
De partea cealaltă, presa centrală are, și ea, disfuncționalități și bariere de trecut. Cât am lucrat la Cotidianul, ca unul venit din "Provincie", aveam revelațiile mele negative în acest sens. Treceau uneori luni de zile în care nu discutam nicio știre mai de Doamne ajută despre anumite orașe, unele chiar importante. Și impresia, trebuie să o spun, era generală, despre toată presa din București. Nu citeam chiar tot și zi de zi, dar eram oricum peste un cititor mediu. Senzația pe care o aveam citind presa centrală era că unele localități din România parcă nici n-ar exista sau ar fi niște pete albe pe harta țării. Nimic relevant nu părea să-i excite profesional pe colegii mei jurnaliști în privința acestor așezări. Gândiți-vă numai, așa, la simțul comun, când ați citit ceva "tare" despre Satu Mare, Brăila, Orșova sau Caransebeș, ca să dau câteva exemple.
Localitățile amintite, însă, nu sunt singurele second hand în privința prezenței lor în presa centrală. Pe lângă ele, mai există un grup de localități care apar preponderent cu anumite ocazii: Alba Iulia de 1 Decembrie, Putna la Înviere, Deva când se vorbește de gimnastică ș.a.m.d. Mai norocoase, poate, sunt cele care au câte o firmă mai babană (Pitești, Galați, Cernavodă) sau o echipă de prima divizie (de preferință una de fotbal) și cele a căror "relevanță" e dată de identificarea cu câte un personaj mai exotic sau un baron local: Pinalti = Piatra Neamț, Mazăre = Constanța, Oprișan = Vrancea etc. Sigur, exagerez puțin, dar în mod cert există un grup de orașe care formează un soi de pachet majoritar al presei centrale. Și apartenența la acest grup nu e dată numai de relevanța vieții politice, economice sau de altă natură din localitățile repsective.
În toată ecuația mai intervin și agențiile de știri, care, chiar dacă într-o proporție mai mică, au metehne similare. Ele au mai multe informații locale, dar adeseori sunt irelevante sau cu un umor involuntar de mare finețe sau cu rol mai curând profilactic decât profesional pentru stresul jurnaliștilor (țin minte cum ne lecuisem de unul dintre corespondenții unei agenții de știri de la noi după ce, plecând de la o frântură de informație oferită de acesta, am săpat câteva ore pentru a ne da seama la final că informația era bine împachetată, dar complet falsă).
Cauzele pentru care gestionarea informației locale și livrarea ei către publicul local scârțâie sunt, cum altfel?, și obiective, și subiective. Dintre cele obiective, cea mai importantă e lipsa banilor și, implicit, a corespondenților. Când, totuși, ziarul central are o echipă de corespondenți, se mai întâmplă ca aceasta să nu fie, totuși, destul de numeroasă sau destul de eficientă, unii dintre corespondenții nefiind cei mai calificați pentru jobul respectiv (se trimit știri neatractive, se ratează informații care ar putea ajunge pe prima pagină la București, se fabrică știri doar pentru a justifica leafa etc.). Mai sunt, apoi, disfuncționalitățile de management: fie o atenție exagerată sau o predispoziție pentru știri din anumite orașe, fie ignorarea cu bună știință a informațiilor despre anumite localități. Cu alte cuvinte, fie o selecție prea subiectivă ("dau mai multe știri despre orașul meu sau despre locurile care îmi sunt mai familiare ori apropiate"), fie o "anti-selecție" ("nu dau știri despre orașe care nu mă intzeresează, nu le cunosc sau îmi sunt antipatice").
Ar fi interesant de văzut în ce fel "structura apartenenței geografice" a echipelor redacționale din presa centrală e reflectată în conținutul ziarelor. Mai exact, în ce măsură locul în care au crescut jurnaliștii de la un ziar influențează, direct sau indirect, conținutul ziarului respectiv. Câte știri sunt, să spunem, despre Marginimea Sibiului într-un cotidian central la care lucrează mulți jurnaliști din... Marginimea Sibiului?
N-am să rezolv eu, aici, problema cantității și calității știrilor locale. O soluție, însă, oferă cei de la The Guardian, cotidianul britanic urmând să lanseze anul viitor un proiect local pentru care a anunțat deja că e în căutare de colaboratori. Proiectul pilot va fi testat în trei orașe: Leeds, Cardiff și Edinburgh. The Guardian va angaja blogeri locali, care, pe lângă cerința de scrie brici, vor trebuie să știe să folosească aparatul foto și camera de luat vederi. De reportofon nici numai spun. Abilități multimedia pe care angajatorii autohtoni nu le solicită încă.
În fine, anunțul mai spune că experiența de jurnalist e un avantaj, dar nu și o condiție obligatorie. Noii colaboratori locali vor putea lucra cât și unde vor vrea, cu acces la resursele centrale ale publicației. Așadar, fără sediu, fără orar și fără cafea gratuită. Probabil că numărul celor care se vor prezenta la concurs, amatori, dar și jurnaliști profesioniști cu jobul pierdut, va fi mare. Inițiativa The Guardian riscă, însă, să-i arunce pe corespondenții locali în categoria "profesii care au fost".