„Problema este dacă și noi am reacționat în acest interval. Pentru că discutăm de o Ucraină căreia noi îi dăm pâinea de la gură, cum s-ar spune, să-i ajutăm în război, și ei ne produc daune uriașe prin blocarea aprovizionării cu țiței, nu numai a României, dar a Europei, pentru că Novorosisk-ul, repet, este terminalul care furnizează țiței de Kazahstan pentru Europa, sigur și rusesc. Vă aduc aminte că încărcam pe vapoare cerealele lor și nu cele românești. I-am ajutat enorm tot timpul, cu ce am putut noi la dimensiunile noastre. El nu poate să vină să-mi spună: «nu mă interesează, eu îți trimit o dronă în port la Constanța, în terminalul petrolier»”, a declarat Traian Băsescu.