Actualitate· 11 min citire

Trei tipi deștepți de la răsărit despre Putin și Medvedev: "Sînt ca doi sîni de silicon". Despre București: nu e un oraș care se prostituează

Vox Publica
Scris de Vox Publica Publicat: 2 nov. 2009, 20:15

Vineri am stat de vorbă cu trei ruși brici, ultrainteligenți, cu un simț al umorului dărîmător: Zahar Prilepin, Mihail Kotomin (Misha), Alexander Ivanov (Sasha). S-au certat în fiecare seară din motive literare, ba din cauza lui Marquez, ba din cauza unui autor sovietic de război. Și am putut vedea ce înseamnă să te exprimi liber, fără complexe, intelectual rus fiind. Citiți că merită. E altceva decît discursul intelectual știut. Am ieșit din clădirea plină de sondaje, zvonuri, alegeri și alte rahaturi și m-am oprit în Lipscani la un pahar cu Zahar, Misha și Sasha,

Vineri am stat de vorbă cu trei ruși brici, ultrainteligenți, cu un simț al umorului dărîmător: Zahar Prilepin, Mihail Kotomin (Misha), Alexander Ivanov (Sasha). S-au certat în fiecare seară din motive literare, ba din cauza lui Marquez, ba din cauza unui autor sovietic de război. Și am putut vedea ce înseamnă să te exprimi liber, fără complexe, intelectual rus fiind. Citiți că merită. E altceva decît discursul intelectual știut.
Am ieșit din clădirea plină de sondaje, zvonuri, alegeri și alte rahaturi și m-am oprit în Lipscani la un pahar cu Zahar, Misha și Sasha, scriitorul, criticul-editorul și eseistul tînăr (reprezentanții/directorii/patronii unei edituri de ni;[ dar foarte respectate din Moscova: Ad Marginem). Vasile Ernu a fost și el prezent, m-a ajutat să discut cu Zahar care nu știa sau n-avea chef să vorbească în engleză.

patru
Cei trei care erau patru: Zahar Prilepin, Mihail Kotomin (Misha), Vasile Ernu și Alexander Ivanov (Sasha)
Zahar e radicalul, jurnalistul, tipul cu formulări scurte și percutante mereu în buzunar. Sasha e înțeleptul, gata oricînd să emită o teorie la care nu te-ai fi gîndit despre un lucru de lîngă de tine. Misha e un fin cunoscător al culturii pop rusești sau americane și emite ipoteze interesante despre localizarea culturală și ideologică – m-a cucerit cînd mi-a spus că-i plac The Strokes. S-a născut la Valdivostok și mi-a explicat că orașul lui natal apare într-un joc de curse cu mașini...
Cei trei au fost invitați la Festivalul Internațional de Literatură din București (FILB) d ela Muzeul Țăranului Român. Zahar a citit acolo niște pagini în premieră. Amănunte biografice găsiți aici.
Am auzit că v-ați certat zilele trecute...

Zahar: A fost o încălzire intelectuală, așa...
Misha: E calea rusească de comunicare. Era vorba despre romane de război. Era vorba despre un scriitor sovietic, Iuri Bondarev.
Sasha: Misha și Zahar adoră tipul ăsta de literatură, mie nu-mi place. Mie îmi plac operele lui de tinerețe. Dar cele de la maturitate nu mă încîntă. De asta ne-am certat...
Misha: Lui Sașa nu-i place pentru că l-a citit în timpul copilăriei, în perioada sovietică. Nouă ne place pentru că l-am citit după căderea URSS. Îl citim foarte diferit.

Zahar, care e cea mai șocantă poveste pe care ai citit-o în ziarul pe care îl conduci, Novaia Gazeta?

Zahar: În Rusia, de mult timp pe nimeni nimic nu mai uimește. Am văzut atîtea lucruri șocante în viața mea încît știu că nu pot fi spuse complet într-un articol.

Novaia Gazeta e mai mult o platformă care încearcă să întrețină un conflict între putere și grupuri de intelectuali. Eu încerc să alimentez această stare de luptă.

zahar
Zahar Prilepin, în timpul unei demonstrații la Moscova

Care a fost momentul tău cel mai greu ca jurnalist..

Zahar: Acum un an jumătate a fost un conflict foarte mare în care FSB-ul (serviciile secrete federale rusești) s-a prezentat la redacție. Ne-au luat calculatoarele și am fost dat în judecată pentru un text. Dar astea sînt normale, constituie un soi de fapt divers. Cînd a venit FSB, m-am dus la cel mai mare în grad și i-am cerut numărul șefului care ordonase. Am vorbit cu omul, deci a fost un conflict, dar am și putut vorbi ca să aflu cauzele, ce s-a întîmplat...

Zahar, eu știu despre Cecenia de la Politkovskaia. Ce diferență e între cum vezi tu Cecenia, după ce ai luptat acolo șase ani, și cum o vedea Politkovskaia...

Zahar: Diferența e foarte mare. Războiul e întotdeauna o chestie murdară și cineva trebuie să se ocupe de lucrurile astea murdare... A fost mizerie de ambele părți, și de partea rusă, și de partea cecenă.

Din punctul meu de vedere, într-un război nimeni n-are dreptate. Politkovskaia a vrut să arate întotdeauna ce au făcut rușii rău. Eu pot scrie oricînd o carte în care să spun ce greșeli au făcut cecenii. Am văzut cu ochii mei ceceni omorînd familii de ruși, lucruri care s-au întîmplat probabil și invers.

Ce părere aveți despre Putin și Medvedev?

Sasha: Pentru mine, Putin și Medvedev sînt ca doi sîni de silicon. (rîsete) Sînt ceva artificial. Amîndoi beneficiază de media rusești, dar diferența dintre imaginea lor și ce sînt de fapt e imensă. Putin e foarte mic-burghez... Îi plac ceasurile. Zahar a spus că Putin nu se poate conecta cu Rusia. Îmi imaginez acești sîni vorbitori spunînd peste ceva timp: „Dragi ruși, considerăm că eforturile noastre au fost inutile. De aceea am hotărît să ne petrecem ultimii ani în Luxembourg. Vă mulțumim pentru sprijin”.

Noi avem în România o imagine complet diferită: Putin e tipul dur, iar Medvedev tipul mai moale.

Mișa: Medevedev are mai mult timp liber. El e un eseist. Scrie tot felul de lucruri. Îmi amintesc de prima imagine cu Medvedev după ce a cîștigat alegerile: a fost chemat să spună ceva la tribună și el îi arăta cuiva ceva în I-phone-ul său. Are și blog, scrie articole foarte poetice despre ce ar trebui Rusia să facă. El spune acolo că Rusia ar trebui modernizată, dar într-un mod foarte complex, printr-o procedură de alchimist aproape.

Zahar, unde te deosebești tu de Kasparov, tu fiind membru în Partidul Bolșevic...

Practic nu este nici o deosebire esențială între partidul lui Kasparov și partidul Național Bolșevic. Singura deosebire este că partidul lui Kasparov nu se luptă să ia puterea așa cum bolșevicii o fac. În rest, noi sîntem percepuți deseori ca un partid liberal...

Dacă ajungeți la putere ce veți face?

Zahar: Alegeri libere și schimbarea capitalei în Ural.

Cînd au jucat, acum mai bine de două decenii, Kasparov și Karpov, cu cine țineați?

Mișa: A fost cîntecul de lebedă al URSS. Lumea sovietică se prăbușea. Toată Uniunea urmărea lupta dintre sovieticul Karpov și liberalul Kasparov. Nu pot să spun cu cine țineam. Nu îmi plăcea prea mult Kasparov, nici acum nu prea-l cred. Nu înțelege problemele locale. E prea orientat către Vest.
Sașa: Eram student cînd a avut loc acel meci. aveam simpatiile împărțite între cei doi. Nu eram un dizident, dar îmi plăcea Kasparov, era foarte tînăr, juca mai artistic, ca un fel de mozart al șahului. Karpov era ca o mașină de șah. Diferența dintre ei, pot spune acum, e foarte mică. Era mare pe atunci. Dar acum... Karpov e bogat, Kasparov, la fel. Fac parte dintr-o comnpetiție comercială și cam atît.

Zahar, de ce-ți place Mickey Rourke (i-am găsit vorbind la masă despre cît de tare e actorul cu pricina)? Ce alți vestici vă mai plac. Sasha, Misha?

Zahar: Mă interesează foarte tare personajele în cazul cărora cultura este foarte legată de biografia lor. Îmi mai place Manu Chao. Și din literatura m-a interesat ca biografia să fie foarte legată de ce scriu, cum e la Hemingway, Miller. Mă interesează foarte mult și tematica războiului în literatura vestică.

Mișa: Eu sînt interesat de cultura de masă. Nu prea mult de asta contemporană care e prea conectată cu marketing, bani.

Ce e în neregulă cu banii?

Mișa: Aduc manipulare. Cînd cultura de masă era mai tînără putea să producă miracole, așa cum era Michael Jackson, un fel de sfînt. Acum nu avem sfinți, avem doar „producții”.

Britney Spears e, de exemplu, și produs de marketing, dar și o figură tragică.

Misha: Da, îmi place Britney Spears (rîsete).

Zahar: VIP-urile ar trebui să afișeze clar o orientate ideologică. Britney Spears n-are. În schimb Shakira are... (rîsete) E latino-americană doar.

Sașa: Cînd am fost prima oară în România, în Cluj, am văzut o reclamă la Coca Cola foarte ștearsă și prăfuită pe o clădire veche. Mi-a plăcut foarte mult. Îmi place cultura de masă într-un stadiu de degradare, exact ca acea reclamă. Îmi place cînd cultura de masă devine parte din cultura populară, ceva democratic, în sensul primitiv... În sensul ăsta, simbolurile vestice, Coca Cola, McDonalds devin noi simboluri, noi variante ale democratizării. Nu sînt un snob. Snobii adoptă o poziție estetică. Mie îmi place nivelul vintage al culturii de masă.

Mișa: Am avut o serie editorială despre SF ul sovietic, despre cultura de masă sovietică. Vroiam să arătăm exact efectul vintage al culturii de masă, asemănător cu ce-a făcut Tarantino cînd a recuperat benzile desenate.

Sașa: Fiecare țară are o versiune de James Bond. E una dintre ideile lui Mișa. Chiar și cînd ideologia era coruptă, imaginile acestor eroi în perioada sovietică erau atractive, e foarte interesant... Subiecte precum agenții secreți sînt asociate astăzi cu un soi de stînga, cultura conspirației...

Tinerii ruși sînt cuceriți de gadgeturi, de internet?

Zahar: Da, dar nu mă tem de aceste schimbări. Doar că tinerii se maturizează prea tîrziu. O mare parte își pierd timpul cu chestii pur virtuale. Se pare că nu mai sînt interesați nimic, nici de politică, ceea ce e foarte tragic. Nu sînt interesați nici măcar să bea sau să se fută.

Îi văd pe cei de pînă în 27-28 de ani că pierd foarte mult itmp în fața calculatorului, se pierd în tot felul de războaie, jocuri etc. Eu la vîrsta lor deja fusesem în război, aveam copii...

Și cum îți vei proteja copiii de pericolele astea?

Eu mă tem, dar fac politică și literatură tocmai de asta, pentru că mă tem de lumea în care vor trăi copiii mei.

Sașa, cum vezi a-politismul noii generații dependente de net...

Sașa: Eu sînt un dependent absolut de net. E îngrozitor. L-am descoperit acum cîțiva ani și e ca un drog, nu doar pentru tineri. Mama mea, de 80 de ani, e și ea dependentă, citește bloguri, citește despre mine, toate gunoaiele, toate zvonurile despre staruri. E periculos pentru Rusia pentru că se atomizează – oamenii sînt dispersați de fapt, nu sînt conectați. E important ce a zis Zahar despre legătura individului cu realitatea, despre cît de aproape e lumea de pielea ta.

Întrebarea clasică. Ați stat cîteva zile în România, cum vi s-a părut, ce-ați băut, ce ați mîncat?

Mișa: Ca orice rus, am băut și am vorbit. Foarte mult despre Marquez. Am fost și la Casa Poprului

Zahar: România se deosebește foarte tare de orice țară am văzut în Europa, Polonia, germania. E o țară care nu se grăbește foarte tare.

Înseamnă că-s vești bune...

Zahar: România nu încearcă să-ți placă, să te domine. Nu contează cine a venit la ea s-o viziteze, ea își vede de treabă. Se vede și în arhitectură, sînt lucruri frumoase, dar nu sînt agresive. Oamenii sînt plăcuți, dar nu sînt agresivi, nu te cotropesc cu ospitalitatea lor. E o atmosferă lejeră. Mă nedumerește ura față de Ceaușescu. Mi-a plăcut foarte mult Casa Poporului. Am văzut Casa, e de ajuns.

Sașa: am venit pentru festivalul pe care Vasile l-a organizat. Prima data în România am fost ca turist. Acum a fost profesional, am întîlnit agenți, scriitori, editori... Dincolo de asta, Bucureștiul nu vrea să fie ca o prostituată. București nu este un oraș superficial. Am fost în Ungaria, unde atmosfera dominantă e melancolia. Bucureștiul e și el melancolic, dar nu chiar așa. Ceaușescu a fost chiar un politician cu adevărat nebun. Avea idei! Clădirea aia e realizarea propriei lui nebunii. E ca Marquez. (rîsete) Nu e pentru ființe umane. În același timp, e atractivă. Ungurii au încercat să fie socialiști, dar nu au reușit, sînt o țară mică, au probleme mici și dorințe mici. Ceaușescu e simbolul dorințelor uriașe. Era aproape un concurent pentru Brejnev! Era o fiară, dar era o fiară autonomă.

Mișa: Am fost pentru prima dată în București. Am fost puțin uimit de faptul că aici nu am văzut deloc cultură de stradă. Cultura de stradă e primul semn al stîngii de vreun fel. Aici nu există. N-am văzut punk-eri, n-am văzut „ciudați” pe străzi. Aici e ca la muzeu, n-am văzut nimic ieșit din comun, totul e stabil.

Ce-ar trebui să știe un scriitor foarte tînăr care se apucă acum de scris?

Zahar: Capitalismul e un rahat.

Sașa: L-aș sfătui să rescrie istoria din ultimii 50 de ani. E important să înțeleagă că noi, în ultimii 50 de ani, am tot fugit către Vest. Dar cred că e timpul să ne oprim, să învățăm să îi iubim pe cei din jurul nostru, pe noi înșine. să fie interesați de ce e simplu, nu doar de exotisme. În București, îmi place nonexoticul. Aici nu sînt un turist ca la Paris, sînt doar un vecin... Tinerii trebuie să regîndească istoria, capitalismul nu mai e așa de atractiv.

Mișa: Trebuie să se uite în jur. Nu e nevoie să se inventeze și un Dan Brown român... Să fie atenți la ce e în jur.

Cum e acum umorul în Rusia acum? Mai rîde rusul la glume politice?

Mișa: Să-ți spun una. După o petrecere monstru, se trezește Putin mahmur și-i zice lui Medvedev: auzi, poți să-mi spui cine e premier și cine e președinte, că nu mai știu? Ăsta îi spune: eu sînt președinte și tu ești premierul, ai puterea executivă. Putin îi răspunde: ok, chiar dacă eu sînt șeful executivului, tot tu te duci să iei bere...

Zahar: Umorul, ironia, sarcasmul au devenit marginale. Rușii au obosit și să rîdă, și să plîngă.


Articol scris in colaborare cu Dragos Stanca

Distribuie articolul

Urmărește știrile Vox Publica și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate