Actualitate· 2 min citire

Un polițist a fost prins circulând cu viteză uriașă printr-o comună

Un polițist a fost prins circulând cu viteză uriașă printr-o comună

Un polițist a fost prins circulând cu viteză uriașă printr-o comună

Scris de Madalina Mihai Publicat: 24 apr. 2026, 14:02

Agentul, în vârstă de 26 de ani, a fost depistat de către polițiștii Formațiunii Rutiere din cadrul Poliției Orașului Târgu Bujor

Un polițist din Galați a fost prins, pe 18 aprilie, circulând cu 121 km/h în localitatea Vârlezi. Acesta a fost sancționat contravențional și a rămas fără permis pentru 120 de zile.

Potrivit autorităților, acesta este polițist din cadrul Biroului Rutier Galați.

Agentul, în vârstă de 26 de ani, a fost depistat de către polițiștii Formațiunii Rutiere din cadrul Poliției Orașului Târgu Bujor circulând cu 121 km/h, pe DN 24D, în localitatea Vârlezi, unde limita maximă admisă este de 50 km/h, scrie Agerpres.

„La data de 18 aprilie 2026, la ora 11:25, un bărbat, de 26 de ani, din localitatea Cerțești, județul Galați, a fost depistat de un echipaj al Formațiunii Rutiere din cadrul Poliției Orașului Târgu Bujor și înregistrat cu aparatul radar în timp ce conducea un autoturism pe DN 24D, în localitatea Vârlezi, cu 121 km/h, pe un sector de drum unde limita maximă admisă este de 50 km/h.

În consecință, acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.822,5 lei și cu măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 120 de zile, fiindu-i eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație”, a declarat IPJ Galați.

IPJ Galați face precizarea că „prevederile legale se aplică în mod egal tuturor participanților la trafic, fără excepție, indiferent de calitatea sau funcția deținută de aceștia, iar Inspectoratul de Poliție Județean Galați tratează cu seriozitate orice încălcare a legii”.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Vox Publica și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate