Actualitate· 2 min citire

Vinul săptămînii: Fetească Regală de la Drăgășani

Vox Publica
Scris de Vox Publica Publicat: 17 oct. 2009, 11:40

Deși încă mai sînt în Portugalia, țară care are niște vinuri roșii excepționale (nu, nu e o exagerare, chiar așa e!), totuși, vinul prezentat astăzi de titularul rubriii, Cezar Ioan, e unul alb, românesc. Iată recomandarea: Fetească regală Genius loci 2006, Drăgășani .Un vin rar, un vin foarte bun. Nu reușesc să-mi dau seama dacă l-aș putea numi “un vin de autor”, atâta vreme cât însuși autorul său l-a dedicat „terroir”-ului de unde provin strugurii (și unde a fost fermentat și îmbuteliat). „<strong>Genius Loci</strong>” (Spiritul locului) este numele

Deși încă mai sînt în Portugalia, țară care are niște vinuri roșii excepționale (nu, nu e o exagerare, chiar așa e!), totuși, vinul prezentat astăzi de titularul rubriii, Cezar Ioan, e unul alb, românesc. Iată recomandarea:


Fetească regală Genius loci 2006, Drăgășani .Un vin rar, un vin foarte bun. Nu reușesc să-mi dau seama dacă l-aș putea numi “un vin de autor”, atâta vreme cât însuși autorul său l-a dedicat „terroir”-ului de unde provin strugurii (și unde a fost fermentat și îmbuteliat). „Genius Loci” (Spiritul locului) este numele unei asociații de vinificatori din lumea întreagă care se străduiesc să redea în vinurile lor exact această identitate, expresivitate și personalitate a locurilor de origine.
Strugurii de Fetească regală – mai bogați în tanini decât alte soiuri albe – dar și fermentarea “tradițională” în vas de lemn, dau acestui vin o structură puternică. Dacă la lansarea pe piață și anul trecut vinul avea arome de citrice și fructe exotice, acum a evoluat către nuanțe fine de flori de tei, îmbogățindu-se prin apariția buchetului de sticlă și surprinzând prin rotunjime, echilibru și vioiciune. Tușele de lemn de stejar și baton de vanilie oferă, în plus, un motiv pentru care sunt sigur că veți trece acest vin la capitolul “întâlnirilor memorabile”.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Vox Publica și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate