Dacă ar avea ocazia, ce credeți: candidații la președinție ar fi în stare să se bată fizic? Își sunt unul altuia destul de adversari, încât să le vină să-ți ardă una peste bot? Se urăsc oare într-o notă biologică atât de profundă, încât să aibă impulsul natural să se sugrume? Cât de sinceră e toată această agresivitate pe care o manifestă unul în raport cu ceilalți?
"I-am bătut pe toți până acum. Acum îi bat pe toți la un loc" zice Traian Băsescu. Oare cât din această bărbăție fluturată oral stă pe hotărârea pură de a-i da un pumn lui Geoană
Dacă ar avea ocazia, ce credeți: candidații la președinție ar fi în stare să se bată fizic? Își sunt unul altuia destul de adversari, încât să le vină să-ți ardă una peste bot? Se urăsc oare într-o notă biologică atât de profundă, încât să aibă impulsul natural să se sugrume? Cât de sinceră e toată această agresivitate pe care o manifestă unul în raport cu ceilalți?
"I-am bătut pe toți până acum. Acum îi bat pe toți la un loc" zice Traian Băsescu. Oare cât din această bărbăție fluturată oral stă pe hotărârea pură de a-i da un pumn lui Geoană sau un șut lui Crin? Știm că înțelesul verbului "a bate" a plecat, la origini, dintr-un îndepărtat episod violent. Cât a mai rămas din bătaia neolitică în vorbele președintelui? Cât din ea se regăsește în vorbele celorlalți candidați? Cat la sută din discursul lui Antonescu vrea să-l plesnească la propriu pe Băsescu? În ce procent vorbele lui Geoană i-ar suci mâna la spate? Ce a mai supraviețuit, de fapt, din agresivitatea sinceră a imboldului natural, de natură fizică, în toată gesticulația provocatoare a adversarilor de azi?
Eu cred că, deși ne-a salvat de violențele dictaturii, democrația ne-a cam moleșit. Vitalitatea noastră primară, cea bazată pe ghionturi și izbituri, energia războinică regăsită acum doar în jocurile copilăriei și pe stadioane s-au evaporat. Azi ne luptăm vorbind, ne epuizăm fantasmele brutale cu propoziții care doar amintesc de ele, ne răzbunăm pe dușmani cu o ploaie de cuvinte. Și, desigur, e foarte bine că procedăm așa. E foarte bine că ni s-a degradat apetitul de contact fizic. E foarte bine că, atunci când el pâlpâie totuși, se găsesc legi și restricții care să ne pună la adăpost.
Dar, pe de altă parte, ce frumos ar fi ca această prudență modernă să înceteze când și când, pe ici pe colo - și anume în punctele esențiale ale democrației, alegerile prezidențiale! Vă jur că aș prefera unei campanii lungi și degradate verbal, una scurtă, de înfruntare corp la corp. Să fie un rând de bătăi fiecare cu fiecare, de calificare, pentru ca nimeni să nu scape nebătut și apoi să se treacă la faza eliminatorie, care pe care. Îi am în vedere doar pe cei patru cu șanse în sondajele și îi las la o parte pe Becali și Vadim, inși obișnuiți cu bușeala, dar prin intermediul badigarzilor.
Judecând după parametrii fizici, situația din teren s-ar prezenta cam așa:
- Geoană e în cea mai bună formă fizică: înalt, suplu, schior, tenisman, nefumător și, din câte spun apropiații, nebăutor, cu nici o boală cronică pusă în evidență, dar cu moral dezavantajos și psihologie de învins; un pugilist mai degrabă fricos, gata oricând să scape cu fuga dar în stare, la o adică, să închidă ochii și să dea, la disperare, una decisivă
- Antonescu e înalt și el, la fel de suplu, dar fumător și nu la fel de sportiv; ceva mai dur ca Geoană, mai leneș și mai puțin dispus să se bată; îndemnat de pe margine să dea și el ar spune mai degrabă "la ce bun?" și ar ieși din ring, la o bere
- Oprescu are pregătirea tupeistului care te intimidează cu vorbele; înalt, cu alonjă și fizionomie de bătăuș credibil, șansa lui ar fi să câștige teren până la contactul fizic; dupa aia, date fiind diabetul și stenturile, ar lua-o de la toată lumea
- Băsescu e cel mai mic de statură, cel mai ușor, cel mai fumător și cel mai băutor, dar are, de departe, cea mai bună atitudine de bătăuș; moral perfect, curaj, agresivitate, are o capacitate formidabilă de a timora; privire înșelătoare, bună experiență în conflictele de punte - mi-ar fi plăcut să scriu și "participant activ la încăierări cu echipajul", dar aproape că nu e nevoie; Basescu l-ar cotonogi fără discuție pe Crin iar pe Geoană, dacă ar avea inspirația să-l pună doar pe fugă, sigur l-ar da gata. Lăsând la o parte bubuitele laterale, îl văd folosind cu plăcere, pe lângă lovitura de cap în gură, șutul în coaie și stinghia smulsă din gard. Un învingător, ce mai!
Dacă lucrurile s-ar tranșa așa cum ar trebui, în zona plexului și a arcadei, dacă fiecare candidat ar lupta cu adevărat pentru postul ăsta de la Cotroceni, câtă economie de timp și de vorbe am face! În fond, toate sondajele astea care-i dau învingători când pe unul, când pe altul, nu reușesc să intimideze mai mult decât primul val de înjurături de dinaintea unei cinstite bătai.