AFP vine cu o analiză în care se constată un loc ultracomun: politicienii noștri nu se tem de nimic, în afară de Dumnezeu. Am tot scris despre asta, nu mă repet, dar tot ce mi-aș dori e să devină o temă de dezbatere. AFP privește superficial problema, dar măcar o repune pe tapet.
Agenția compară celebra întrebare a lui Constantinescu pentru Iliescu cu situația de acum. E o prostie. Atunci, întrebarea aceea pe sub centură viza totuși altceva: în traducere, însemna "Iliescu, îți recunoști descendența directă din vechiul regim?".
Acum însă, lucrurile stau cu totul altfel. Nu e vorba decredință
AFP vine cu o analiză în care se constată un loc ultracomun: politicienii noștri nu se tem de nimic, în afară de Dumnezeu. Am tot scris despre asta, nu mă repet, dar tot ce mi-aș dori e să devină o temă de dezbatere. AFP privește superficial problema, dar măcar o repune pe tapet.
Agenția compară celebra întrebare a lui Constantinescu pentru Iliescu cu situația de acum. E o prostie. Atunci, întrebarea aceea pe sub centură viza totuși altceva: în traducere, însemna "Iliescu, îți recunoști descendența directă din vechiul regim?".
Acum însă, lucrurile stau cu totul altfel. Nu e vorba decredință ca decizie individuală. Ci de o credință în nevoia de implicare a instituției bisericii. Ceea ce e cam altceva. E o inerție de mentalitate periculoasă care zace în capetele politicienilor. Cel mai ostentativ în închinăciuni fiind tocmai social-democratul nostru, Geoană.
Citez din AFP:
Biserica Ortodoxă își afirmă neutralitatea politică și asigură că nu poate împiedica niciun credincios să participe la slujbă.
Iar, dacă o decizie a Sfântului Sinod autoriezază preoții să candideze pentru posturi de consilieri departamentali, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, preotul Constantin Stocia, asigură pentru AFP că "nu este vorba de a face politica partidelor, ci politica acelor comunități".
O anchetă realizată cu camera ascunsă de Realitatea TV a arătat că preoții sunt dispuși să accepte "donații" în schimbul unei cuvântări în favoarea unui anumit candidat la prezidențiale.
Analiștii denunță o confuzie între stat și Biserică, întreținută "mai ales de oamenii politici", în pofida statutului laic al țării.
"În momentul în care președintele României, deci al tuturor românilor, sărută mâna Patriarhului ortodox, statul este pus într-o situație de subordonare în fața Bisericii", spune politologul Cristian Pârvulescu, vorbind espre depunerea jurământului de către Băsescu. (mai mult)
Și citez dintr-un articol mai vechi în care analizam programul de guvernare înainte de alegerile parlamentare. Peste tot îi trăgeau cu biserica. În programele de guvernare!
Geoană vrea să aducă voluntariatul bisericesc în minister: „Cei care sunt slujitori ai bisericii, care muncesc în zona socială, trebuie să fie asimilați cu lucrători sociali ai Ministerului Muncii“.
În programul de guvernare al PD-L apare scris cu mândrie următorul obiectiv: „Menținerea și accentuarea prezenței în societate a Bisericii și stoparea tendințelor de exilare a practicilor și a discursului religios într-o sferă exclusiv privată“. Spațiul bisericesc nu e privat, e public. Ba chiar se poate observa cu ochiul liber câte noi locașuri de cult au apărut. Biserica e departe de a fi în declin. Deci, despre ce vorbim? Despre o iresponsabilitate, una de-a dreptul năucitoare pentru cei care mai cred în forța laică de a ordona lucrurile. Nu credința e în chestiune, nici vorbă, ci felul primitiv-misionar în care este văzută în continuare prezența bisericii în spațiul public de către toți politicienii, indiferent de culoare.
Iar această stare de fapt vine dintr-o stare a discuțiilor publice pe care amanalizat-o în altă parte:
Pana in ’89, nimeni nu credea decat clandestin. Acum, nimeni nu mai este necredincios decat clandestin. Devii un paria fara sa stii de ce. Pana si tovarasul Iliescu a avut probleme in a-si recunoaste credintele impuse de o ideologie careia i s-a inchinat toata viata. Dar nu pe Iliescu vreau sa-l aud, ci mi-ar placea sa vad ca aceasta problema firava este dezbatuta cu simt de raspundere in spatiul public intelectual. Dominante sunt inca grupurile de dreapta, cu Patapievici si Liiceanu in frunte. Multi inca afirma raspicat ca nu exista intelectualism acceptabil fara liberalism si fara credinta in capitalism. Cu asa credinte ferme e loc intotdeauna si de putin Dumnezeu. Uniformitatea orientarilor in lumea intelectuala romaneasca este uneori inspaimantatoare. Putinele voci care ies din fluviul lenes al mainstreamului par a fi foarte usor de anihilat. Traditia romaneasca dezvaluie mai curand voci anticlericale (ceea ce e cam altceva) sau ateist-mistice (Cioran); in zona ateismului pur nu gasim mai nimic.
Intrebarea „crezi in Dumnezeu?“ e de-a dreptul indecenta, dar uneori e nevoie sa intri in acest joc prostesc pentru a castiga teren in spatiul public. McEwan se minuna la un moment dat de impactul pe care l-a avut asupra publicului american o antologie intitulata „New Atheism“, ideea fiind una simpla: este un sentiment puternic care neaga unul dintre cele mai puternice filoane culturale, dar care, in secolul XXI, inca isi gaseste cu greu o identitate. Nu cred in exporturile „din exterior“, dar si astea sunt utile cand nu avem de facut decat o minima fundatie pentru exprimarea unui sentiment extrem de important: necredinta. Isi are si Romania necredinciosii ei.
