Cățeluș cu părul creț

În România despre care nu se prea pomenește în discursurile electorale, se petrec hold-up-uri la farmacii, lemnul se fură ca-n codru, dispar banii de pe cardul lui Mircea Badea, bicicletele poștașilor, cu sau fără geanta cu banii pensionarilor, coșuri de gunoi, capace de canal, vinul de împărtășanie sau banii din cutia milei, atunci când aceasta nu este dotată cu senzori, și borcanele cu gem de lângă răniții dintr-un accident rutier cu un TIR răsturnat.
Se mai fură componente de cale ferată, excavatoare, camere de supraveghere, cărbune cu zecile de tone, iar Covei are tupeul să golească bancomatele chiar de lângă sediul poliției.
Nu mai vorbim de banii furați din răscumpărarea pentru jurnaliștii răpiți din Irak sau de furăciunile elctorale, mai ales că se vorbește mai nou de „prefraudarea alegerilor”.
Pe scurt, în România, „Țara lui Borat”, unde, vorba băieților de la Top Gear, “dacă vii aici cu o mașină de 168.000 lire, e ca și cum te-ai duce în Sudan îmbrăcat în mâncare", mărimea sau forma nu contează, totul este de furat. O simplă căutare pe google a cuvântului „hoț” relaționat cu România are peste 600.000 de rezultate, întinse pe vreo zece pagini. „Furt” asociat cu România are peste 500.000 de rezultate.
Evident că se exagerează, evident că este un clișeu pe care încă se patinează poate prea mult, dar ceva-ceva tot este adevărat. Mă gândesc că o explicație poate fi găsită în poeziile copilăriei românilor, ălea pentru care nu ai nevoie de școală ca să le înveți.
Păi, se începe cu:
Cățeluș cu părul creț, FURĂ rața din coteț
Și se jură că nu FURĂ....
sau
Vulpe, tu mi-ai FURAT gâsca...
După ce mai creștem, Ion Creangă ne învață cum să furăm cireșe.
Iar înțelepicunea populară ne spune că „cine fură azi un ou, mâine va fura un bou”.