Dacă vă amintiți cum se joacă între ei cei mici, atunci poate sistemul prin care numeri de la 1 la 3 folosind zece pași, cum ar fi "doi si un sfert" sau "doi si jumatate", va poate parea cunoscut. De asemenea, tactica negocierii pentru un schimb de jucării, în care sunt puse în valoare argumente ca "o sa fii cel mai bun prieten al meu" sau "o să mă gândesc la tine când o să mănânc înghețată la mare", poate fi la fel de familiară. Ori, bună oară, modul în care prichindeii insistă asupra unei jucării: "dacă îmi cumperi acum mașina asta, promit că nu te mai rog nimic
Dacă vă amintiți cum se joacă între ei cei mici, atunci poate sistemul prin care numeri de la 1 la 3 folosind zece pași, cum ar fi "doi si un sfert" sau "doi si jumatate", va poate parea cunoscut. De asemenea, tactica negocierii pentru un schimb de jucării, în care sunt puse în valoare argumente ca "o sa fii cel mai bun prieten al meu" sau "o să mă gândesc la tine când o să mănânc înghețată la mare", poate fi la fel de familiară. Ori, bună oară, modul în care prichindeii insistă asupra unei jucării: "dacă îmi cumperi acum mașina asta, promit că nu te mai rog nimic toată viața mea". Orice părinte, sau copil sunt perfect conștienți de faptul că toate acestea sunt baliverne. Însă beneficiază de scuza copilăriei. Nu ca și comportament, ci ca univers care guvernează relația dintre puști și adulți.
Acestea fiind spuse, să reflectăm puțin la tactica revoluționară în domeniul negocierii propusă de Emil Boc, atunci când a dovedit că ultimatumul nu este decât un preambul pentru un alt ultimatum. Sau la aplecarea lui Mircea Geoană către redactarea scrisorilor. Avem în acest caz un exemplu de om politic care a încercat în două rânduri să sensibilizeze prin slove un președinte de stat a cărui legătură cu tot ceea ce înseamnă diplomație și cultură scrisă este la fel de subțire ca pelicula de whisky ce rămâne captivă între sticla paharului și cuburile de gheață, după o înghițitură zdravănă.
Avem, după demisia miniștrilor PSD, un număr de alți miniștri PDL care vor avea câte două portofolii pe cap. Adică, mai multe jucării. Și, mai mulți bani. Pentru nu i-am auzit spunând că o să renunțe la unul din cele două salarii. Ca să nu mai vorbim de faptul că o reacție normală la demisia PSDului ar fi fost o listă deja pregătită de înlocuitori. Pentru că puterea de anticipație nu este una supranaturală în cazul oamenilor. Ca multe altele, ea vine la pachet cu maturitatea.
În lupta dintre PSD și PDL, imaginea unui Băsescu triumfător, care spunea cu nici un an în urmă că prin alierea celor două partide și-a văzut împlinit un vis ilustrează că inamicul nu se află acolo, în sediile de partid. Cruciada copiilor se duce împotriva României. Lipsa unei alternative, face posibilă trecerea de la paradoxul alegerii dintre "doi comuniști" în cursa pentru Cotroceni, la un alt paradox. Ori unul care a șmenuit o casă pe care nu o dă înapoi, ori unul care e om în toată firea și n-a fost în stare să își cumpere o casă a lui.
