Daniel Barbu: "Unii intelectuali s-au aliat cu Traian Băsescu din insensibilitate democratică. Detestă democrația"
Daniel Barbu e unul dintre cei mai puternici și inovatori intelectuali români. Dar nu respectă un tipar care să îl facă și foarte popular. Face parte din matricea "incomodului". Veți vedea și după interviul pe care mi l-a acordat că puțini oameni se pot lăuda că au ieșit "bine". Cel mult, unii se vor putea lăuda că nu au ieșit foarte rău. Cu Daniel Barbu poate veți gusta adevărata voluptate a activității numite "a vorbi politică". Logică de fier, observații ingenioase. Altceva decît ce auziți la televizor. Asta mi-a fost și intenția
Daniel Barbu e unul dintre cei mai puternici și inovatori intelectuali români. Dar nu respectă un anumit tipar de discurs care să îl facă și foarte popular. Face parte din matricea "incomodului". Veți vedea și după interviul pe care mi l-a acordat că puțini oameni se pot lăuda că au ieșit "bine". Cel mult, unii se vor putea lăuda că nu au ieșit foarte rău. Cu Daniel Barbu poate veți gusta adevărata voluptate a activității numite "a vorbi politică". Logică de fier, observații ingenioase. Altceva decît ce auziți la televizor.
Asta mi-a fost și intenția cu toată seria de interviuri pe care o fac și o voi continua pe VoxPublica. Să vorbim ceva mai așezat, să auzim argumentele oamenilor pînă la capăt. Daniel Barbu, autorul unor cărți de referință în științele politice românești (cîteva titluri aici), a făcut un "printscreen" realităților politice românești. Am încercat să ne ținem în afara actualității imediate care distruge tot farmecul vorbitului despre politică. Și cred că într-o oră și ceva de discuții Barbu a reușit să rezume interesant cîteva din marile teme care nu se discută destul: mașinăriile de vot, programe de candidat sau slăbiciunea intelectualilor "angajați".
S-a vorbit de multe ori și de blat politic între cele două partide mari. Funcționează și cînd e vorba de alegerea președintelui? Adică cele două mari companii electorale funcționează în concordanță, nu sînt în competiție reală?...
Sigur, aceste companii au un sediu social în București, au pretenția că sînt naționale. Dar nu trebuie să uităm că ele, în fapt, sînt o colecție – a început sub guvernarea Năstase – de filiale locale, de mici companii. Deci ar fi mai degrabă holdinguri... Ceea ce dumneavoastră numiți „blat” a fost un sistem de înțelegeri în zonele rurale și urbane mici după care se desfășoară procesul electoral. Înțelegerile nu țin seamă de liderii naționali ai acestor partide, PSD-PDL-PNL. Știu istorii foarte concrete ale unor candidați care s-au dus în 2008 în județul unde partidul avea un scor foarte bun, sperînd că vor obține primul loc în colegiul respectiv, și primarii de acolo le-au spus clar: „știi, aici mai mult de 25% nu-ți dau...”. Pentru că primarul de la partidul X împreună cu alți primari, consilieri județeni, prefect deja stabiliseră în județul cine cît va lua. Schița era fixată.
Cum s-ar putea întîmpla asta la prezidențiale?
Păi, în același mod. Probabil că acest guvern PDL va supraviețui pînă la alegeri într-o formă sau alta. Președintele numește un nume onorabil care va fi trîntit de coaliția pentru Johannis ceea ce înseamnă că, pînă pe 6 decembrie, cu una sau două propuneri respinse de parlament, acest guvern va administra afacerile curente. Ceea ce înseamnă că va avea prefecți, ceea ce înseamnă că va numi președinții secțiilor de votare. 18000 de secții de votare vor avea președinți numiți de Vasile Blaga, asta e foarte clar, ceea ce e în avantajul PDL.
Marele mister al acestor prezidențiale, în acest context, este următorul: îl sprijină PDL sută la sută pe Traian Băsescu în această clipă? Sau deja numeroși baroni sau viconți sau baroneți au simțit cam încotro bate vîntul și s-au înțeles cu PSD-ul?
Blaga este de multe ori încadrat în grupul celor care mai cîrcotesc în fața lui Traian Băsescu...
Exact, are rezerve. Cît se vor investi Blaga, Videanu, Berceanu pentru Băsescu? Sigur, ei vor spune că 100%, dar în realitate pot funcționa și la 75%, 40% pentru Traian Băsescu. Ăsta e marele mister al acestor alegeri.
Misterul stă în PDL deci...
PDL va funcționa așa cum a făcut-o în ultimii ani, avînd și controlul asupra secțiilor de votare, control care e dublat de operațiuni deja cunoscute – „voluntari” cu miile care vor supraveghea de fapt alegerile din partea partidelor –, hotărîri de guvern pe ultima sută de metri pentru diverși oameni de afaceri. Niciodată pînă în 2008 și apoi în 2009, cu excepția UDMR în anumite zone, niciodată partidele nu cîștigaseră cu 80%, 90%. Acum, fie PDL, fie PSD au cîștigat pe secția de votare cu scoruri precum 90%, uneori 120%, datorită listelor suplimentare. Asta înseamnă antrepenoriat electoral, adică știi cum să produci voturi. Mai mult sau mai puțin onest. De regulă, aceste moduri de producție a voturilor nu pot fi dovedite. Deci, ca să termin, Băsescu iese dacă PDL se va mobiliza 100%.
De ce n-ar mai fi trup și suflet? Credeți că Blaga sau Berceanu nu își văd liniștiți de viața lor, de afacerile lor, de ce s-ar întoarce împotriva lui Băsescu...
Sigur, lor le merg treburile, dar treburile pot merge la fel de bine și cu Mircea Geoană președinte. Istoria cu Monica Ridzi am impresia că a tulburat foarte mult acest baronat, acești fruntași ai PDL, din cîte pot eu să-mi dau seama. Nu în sensul că le-ar părea rău, ci în sensul în care s-a văzut că DNA avea înregistrări ambientale. Fiecare dintre fruntașii PDL se gîndește: dacă DNA ne ascultă pe noi acum, nu? E totuși un sentiment de insecuritate. Se pot gîndi „poate cu Mircea ne va fi mai bine! poate că Mircea n-o să ne mai...” Iar acuma nimic nu-i împiedică pe Blaga sau Berceanu să descopere că, de fapt, în 2005 au fost duși într-o direcție greșită și că ei sînt social democrați, cum au fost pînă în 2005. Și că Boc i-a dus pe căi greșite. Cine îi împiedică să redescopere pasiunea pentru social-democrați. Eu fac doar niște reconstituiri pe date publice, nu am nici un fel de surse, cum se spune în presă...
Totuși, în cazul EBA a funcționat foarte bine aparatul de vot...
Normal, 10 voturi pe secție, în medie, totul a fost perfect. Dar acum altele sînt mizele. Misterul zace în mințile unor Blaga, Videanu, Berceanu. Dacă ei se decid să-l susțină 100% pe Băsescu acesta are o șansă mare să cîștige acest mandat. Dacă ei își vor face calculul că afacerile le vor merge bine și cu Mircea Geoană, dar nu vor mai fi urmăriți de SRI și că își vor cîștiga confortul psihic, s-ar putea să lucreze mai puțin pentru domnul Băsescu...
Care ar fi principalul defect al lui Geoană? Și cel mai mare atu?
Cea mai mare calitate este funcția de președinte al PSD, cea mai mare mașină de vot, istoric cea mai bună. PDL a devenit doar recent o mașină puternică.
Dar și PSD e o mașină care se cam gripează. Să ne gîndim la declarațiile lui Vanghelie, Mazăre care contestă tot, Mitrea...
Evident, dar președinția PSD e singurul atu al lui Geoană, chiar și în aceste condiții. Și marea lui slăbiciune, în același timp, pentru că nu a reușit să impună un leadership în partid, n-a reușit să devină un Iliescu sau un Năstase, adică să poată conduce mașinăria fără alte discuții și toată lumnea din teritoriu să-i recunoască fără preget calitatea de șef. El n-a reușit asta, avantajul lui e și dezavantajul lui. Nu este clar cît de bine controlează toată mecanica de partid.
La slăbiciunea lui a contribuit și Iliescu care spunea la utimul congres că „și Geoană are defectele lui”...
Probabil că Iliescu nu uită congresul dinn 2005, o situație clasică de pumnal în spate. Normal că nu are un mare respect personal pentru Mircea Geoană, dar îl susține. Mircea Geoană nu a reușit să aibă un discurs politic. Pe vremea unor Iliescu și Năstase era ceva mai tăcut, dar era și un partid extrem de complicat. Un lider social democrat are un avantaj extraordinar pentru că poate ține un discurs pentru un public extrem de vast. El poate încerca să meargă dincolo de partid pentru pensionari, categorii defavorizate. Or, Mircea Geoană nu a reușit să stîrnească interesul unui electorat care nu e interesat clientelar de PSD.
El e sub partid în sondaje.
Exact, nu a reușit nici să conducă partidul, nici să obțină o audiență mai mare decît cea a propriului partid.
Totuși, credeți că dacă intră cu Băsescu în turul 2 și dacă PDL nu e mobilizat 100% cum spuneați mai devrem, Geoană are o șansă să-l bată.
Are o șansă. A spus-o Churchill și avea mare dreptate: „Alegerile nu se cîștigă niciodată. Alegerile se pierd”. În sensul că foarte mulți cetățeni se vor duce să-l voteze pe Mircea Geoană pur și simplu pentru a bloca drumul lui Traian Băsescu. Raymond Aron a spus că, din păcate, în politica democratică, ai de ales între două rele și trebuie să ai discernămîntul de a-l alege pe cel mai puțin dăunător. Nu vreau să fiu profet în nici un fel, dar Mircea Geoană ar putea fi beneficiarul unui asemenea trend, adică multă lume să spună că nu e ce ne dorim noi, dar e clar că nu-l mai vrem pe Băsescu. Și Crin Antonescu are șansa lui...
El ce defect are, Crin Antonescu...
Același defect, nu a reușit să vină cu un proiect politic. Dacă îi luăm pe cei patru candidați majori, Geoană și Antonescu au sarcina cea mai grea. Băsescu are misiunea cea mai simplă. El deja ne-a arătat pe timpul mandatului cine este, cum gîndește, ce crede despre una-alta. Pentru clasele educate, urbane e o chestiune foarte clară: îl placi sau nu-l placi. Oprescu e la fel: ca să fiu mai trivial, „îți place de doctor sau nu-ți place de doctor”, simplu, nu?
Nu e un personaj cam umflat în sondaje?
Și mie mi se pare. Adică pot înțelege de ce a cîștigat primăria. A fost susținut de o rețea clientelară, de oameni de afaceri, grupuri de interese care au vrut să-i dea o lecție lui Traian Băsescu. Și i-au dat-o. Eu sînt uimit, mă uit la sondaje și-l văd cu 11-12-13% și nu înțeleg, pentru că nu are teritoriul.
Deci pentru Antonescu e cel mai complicat, pentru că nu are mașinăria puternică de vot a lui Geoană. Antonescu are o Dacie față de un Bentley, cum are Geoană...
Patriciu are mașini puternice... E văzut ca un defect al lui Antonescu. Are Patriciu prea mare influență?
Din fericire pentru Crin Antonescu, e influențat într-un punct care nu atrage de obicei atenția. Se spune despre candidați că nu au programe. Fals! Crin Antonescu are un program, e pus pe site, a fost lansat în iulie, a fost apoi completat. E un program evident inspirat, dacă nu de Dinu Patriciu direct, de o filozofie de acel tip, o filozofie desuetă. Citim acolo: ce își propune Crin Antonescu să facă? Cotă unică de 10%. TVA de 15%. Bugetul public să nu fie mai mare de 25% din produsul intern brut.
Cam radical...
Cineva care are suficientă știință să coreleze aceste cifre cu ce înseamnă marile politici de sănătate asta înseamnă că nu vom mai avea sistem de sănătate publică, se va privatiza sistemul de pensii, nu vom mai avea sistem de educație publică. Vrem sau nu vrem asta? Din fericire pentru Crina Antonescu, puțină lume i-a citit programul de pe site. Dacă mai multă lume l-ar citi, s-ar speria.
Dacă l-ar citi pe Patriciu în fiecare săptămînă, s-ar speria. Citează din Friedman nonstop.
Un neoliberalism orb, da. De ce spuneam că Antonescu are o sarcină foarte grea? Ați văzut ce se întîmplă cu toți liberalii europeni, ați văzut ce rezultat bun au avut în Germania la alegerile recente. Pentru că ei cel puțin au părut că iau în serios acea întrebare care-i tulbură pe liberalii de pretutindeni: ce liberalism vine după neoliberlism? Actuala criză a pus capăt ultimelor ecouri ale reaganismului, thatcherismului. Nu se mai poate! Ce s-a spus atunci cu piața care reglează totul, statul să fie mic și să stea deoparte... acum știm că nu-i așa, s-a dovedit din SUA pînă în Japonia, din Finlanda pînă în Africa de Sud! Noi nu stăm acum la supa populară cum au făcut bunicii și străbunicii noștri în anii 1929-33, tocmai pentru că avem un stat! Deci există această entitate care ne oferă anumite tipuri de garanții, suportăm criza cît de cît datorită statului. Or, liberalii din ziua de azi sînt pretutindeni angajați în această reflecție: ce tip de stat ar fi potrivit acum? Și nu cum gîndeau friedmanienii că statul va dispărea la un moment dat, că piața îi va prelua funcțiile. Știm acum că mediul de afaceri, companiile sînt la fel de corupte, venale, tiranice ca și funcționarii și politicienii.
Clonele statului...
Exact. Iar Crin Antonescu nu a făcut această reflecție. El propune ceea ce Margaret Thatcher propunea în 1979. Totuși, sînt de atunci 30 de ani! La fel și Mircea Geoană, el are o mare temă, nerezolvată de partidul lui. Ce înseamnă să fii social-democrat după căderea comunismului. Stînga a primit totuși o mare lovitură. Oricîte distincții s-ar face între social-democrație și comunism, pînă la urmă erau veri primari. După căderea comunismului, ce tip de egalitate le poți propune cetățenilor în condiții democratice? PSD n-a rezolvat problema nici înainte de Geoană. Adrian Năstase a rezolvat-o într-un mod foarte trist, prin ralierea la neoliberlism. Să ne amintim că Mihai Tănăsescu și el au propus în 2003 o cotă unică. N-a fost o idee a dreptei, a fost o idee a stîngii. E absurd, îți vine să rîzi că un asemnea partid trece drept „de stînga”.
Geoană intră în scenă, în ultimul spot electoral ca un cruciat, executînd o cruce și apoi sărind la luptă.
Exact, l-am auzit, cu Dumnezeu, cu țara, un discurs foarte straniu pentru un lider social-democrat. Crin Antonescu și Kelemen Hunor sînt cei mai distinși din această campanie, n-am nici o ezitare să o spun; dacă m-ați întreba pe cine aș vrea să invit la masă acasă dintre candidații la președinție, pe cei doi n-aș avea nici o ezitare să-i invit, inteligenți, buni vorbitori, probabil cinstiți...
Chiar, cum vi se pare că liberalii au un candidat după tiparul „sărac și cinstit”. Care propune cota unică de 10%...
Sigur, nu e neapărat un handicap. Politicienii nu trebuie să fie prea bogați. Cu cîteva excepții patologice, Berlusconi în Italia... În general, politicienii au grijă să nu iasă în evidență prea mult, indiferent că sînt liberali sau social-democrați. Ei trebuie să fie recunoscuți ca purtători de cuvînt pentru un mijloc al societății, mijloc care nu e bogat. Oameni care în general trăiesc din salariu, nu au un patrimoniu personal... Și, sigur, politicianul democrat de toate soiurile are interesul ca această clasă de mijloc să se regăsească totuși în el.
Am fost vizitați aici la facultate de un grup de socialiști belgieni. Ei fuseseră înainte la partidul-frate, PSD-ul românesc, și ajunseseră la noi cu niște figuri foarte lungi, apropo de ce spuneați de crucile lui Geoană. Două motive aveau: pentru că li se propusese o vizită la mănăstirile din nordul Moldovei și ei au explicat că sînt socialiști și nu prea i-ar interesa...; și, în al doilea rînd, au constatat că cei trei baroni PSD care-i primiseră – din cîte am reconstituit erau probabil Năstase, Geoană și Mitrea –, purtau cu toții ceasuri de peste 10000 de euro, ceea ce pentru ei era... Socialistul belgian plecase de jos, a reprezentat mai întîi cartierul și nu uită niciodată cartierul...
Ăștia purtau la mînă Cartier-ul...
Da! Și belgienii erau sincer nedumeriți. Cu mănăstriri, cu ceasuri scumpe... Deci ar fi un atu modestia lui Antonescu. Dincolo de acel program pe care nu-l citește nimeni... El a spus "eu sînt un nou model de președinte" și asta e adevărat. Repet, e un om extrem de onorabil. Nu are o avere personală...
Dar îl are pe Patriciu. Apropo, ce forță au mogulii, Vântu, aliat cu Patriciu și Voiculescu.
Eu aș face o mare distincție, pe de o parte Vântu și Voiculescu, de cealaltă Patriciu. El este un neoliberal de anii ’70 și a ratat șansa de a influența viața politică românească. El ar vrea ca ideile lui să treacă, dar a avut un ziar în mînă care multă vreme a fost de referință. L-a transformat în tabloid. Pe cînd Vântu și Voiculescu au această capacitate extraordinară de a influența opinia publică prin cele două televiziuni. Eu adesea mă amuzam să văd cum aceleași persoane mergeau la ambele televiziuni. Era clar o perioadă de negociere.
Dar, totuși, la Antene n-a existat vreodată un dubiu cu cine țin și cu cine nu țin...
La Antene a existat și un dubiu, părea că la începutul verii există o aplecare către Antonescu. Apoi a urmat Geoană. Există și o orientare pro-Oprescu. Deci încă lucrurile nu sînt clare, probabil domnul Voiculescu încă mai negociază. La Realitatea e încă și mai neclar. Dinu Patriciu și-a refuzat singur șansa. Ar fi putut face un ziar, un echivalent al lui New York Times, un ziar pe care clasa mijlocie să-l citescă în fiecare dimineață. A irosit o șansă. Există un asemnea ziar pe trunchiul căruia s-ar putea construi, Ziarul Financiar. Revenind la Patriciu, în 2003, cînd a fost momentul opțiunii între afaceri și politică, au fost mai mulți care au ales. Și vreau să-l compar pe Patriciu, care a ieșit din politică, cu Videanu care și-a dat demisia din Parlament pentru a reveni după 2 ani ca primar al Bucureștiului. Totuși Patriciu a ales atunci între interesul privat și interesul concetățenilor. Domnul Videanu a ales în 2003. Ca după aceea să ne fie propus ca mare politician. Dinu Patriciu a fost fidel măcar alegerii din 2003.
Cum vă explicați că Videanu, ministru al economiei în momente de criză gravă, a fost foarte menajat de media, de toate lumea...
Nu am nici o explicație. E o persoană, după părerea mea, complet nefrecventabilă. El și contabilul lui, Pogea. Am impresia că jurnalistul român nu e sensibil la chestiuni care îi sar în ochi jurnalistului britanic sau german sau suedez. Mai puțin cel francez, Franța e o țară foarte specială în care guvernul, pe diferite căi, are o enormă influență asupra presei. Totuși, să pui ministrul economiei și ministrul de finanțe pe un patron și pe contabilul său?! E înspăimîntător. Și nimeni n-a părut șocat de un asemnea lucru! Există această mentalitate care e larg răspîndită și care vine din manualele de la ASE din anii 60 care mă tem că sînt valabile și astăzi – mă rog, or fi schimbat cîte un cuvînt pe ici pe colo – cum că primul ministru e un fel de gospodar, de administrator. Ei cred că România e un fel de firmă așa mai mare, mai complexă. Nu trebuie un economist, trebuie un vizionar!
Au apărut memoriile lui Raymond Moley, principalul consilier al lui Roosevelt în primul mandat, ei au rezolvat Marea Criză. Și povestește că au făcut-o în trei luni – au luat măsurile cele mai importante care au pus America pe calea cea bună. Sigur că au mai avut cîțiva consilieri, dar spune că, dacă el și președintele s-ar fi dus la un examen de economie la un colegiu, ar fi picat amîndoi. S-au orientat după bunul simț și ideile politice. Deci nu trebuie să fii economist, trebuie să fii politician adevărat, să ai o viziune despre societate.
Ce vi se pare periculos la Traian Băsescu. Trecem peste faptul că nu l-ați invita la o masă...
Nu are o viziune despre societatea românească. E adevărat că alegem oameni. Dar cred că e de datoria celor trei candidați majori – hai să-l scoatem pe Oprescu din calcul, că mă enervează... – să ne spună în cuvinte nu prea complicate cum văd ei România în 2014, fără chițibușerii cum că președintele nu poate face nimic. Traian Băsescu ne-a arătat că poate face ce vrea. Și chiar poate, președintele are puterea de a indica direcția. Nici unul dintre cei trei nu poate să ne spună cum vor România în 2014.
Ăsta e un defect pe care spuneți că-l găsim la toți. Ce are Băsescu mai grav de atît? Sînteți totuși cunoscut ca un om care nu îl adoră pe Traian Băsescu.
Nu, nu l-am apreciat niciodată. Recunosc că are o agerime și o mobilitate de spirit, dar mi se pare dintre toți, îi includ și pe Vadim, și pe Becali, cel mai periculos. El a dovedit-o. Despre Vadim putem spune că numai gura e de el și nu va ajunge niciodată președinte. Traian Băsescu ne-a dovedit sistematic că este complet lipsit de simțul statului chiar cînd vorbea de "mizeriile de la ministerul de interne". Închipuiți-vă că Obama ar fi venit după alegeri să spună „am găsit la Departamentul de Justiție niște mizerii”, e de neimaginat.
Spuneți, cu alte cuvinte, că Băsescu contribuie la disoluția statului...
Băsescu e principalul vehicul al disoluției autorităților publice, completă lipsă de respect față de stat. Pentru că el a substituit... Aici într-un fel le port pică, aproape cu titlu personal, așa zișilor intelectuali, personalităților culturale care îl sprijină! Pentru că Băsescu a făcut cu ajutorul lor, sprijinit și aclamat de ei, o substituție de neacceptat, cea dintre stat și popor. Potrivit Constituției, președintele României este reprezentantul Statului Român. Parlamentul este reprezentantul poporului român. Or, Băsescu a încrucișat lucrurile: statul e ticăloșit și eu sînt cu poporul. Nu, el este chipul statului. Dacă ceva nu merge, e datoria lui să arate ce nu merge și să interpreleze autoritatea care poate schimba lucrurile. Nu spui „mizerie la minister”.
Așa și Nica a ieșit și a spus că e mizerie în propriul minister.
Nu mai era ministru... Nu mă interesează ce spune Nica. E un personaj onomatopeic...
Am vorbit și cu intelectualii de care aminteați. Și, unul dintre argumentele sprijinului pentru Băsescu a fost că tocmai faptul că e atacat nonstop pe nedrept de moguli îi face pe ei să-l apere tot timpul și să-și suspende spiritul critic...
Mie nu mi se pare că-l atacă prea multă lume pe Băsescu.
Totuși, mai toți moderatorii, analiștii fac asta...
Stați puțin, atunci cînd într-o țară democratică cu o presă independentă – e adevărat, a noastră nu prea e de calitate, dar e independentă – observi că fiica președintelui nu poate justifica 1 milion de euro e o întrebare legitimă. Dacă interpretezi o emisiune la televizor cu trei patru ziariști care pun întrebarea asta ca pe un atac la Traian Băsescu... Cad miniștrii în Belgia sau în Suedia pentru cîteva mii de euro cheltuiți în scop personal. Când vezi o scenă de 70.000 de euro făcută din trei scînduri, sigur că și cetățenii din parc înțeleg despre ce e vorba.
Cum explicați atunci fascinația acestor intelectuali pentru președinte. Ce au ei de cîștigat de pe urma lui Traian Băsescu?
Unii sînt și oameni de afaceri și au parte de amnistii fiscale, cum e Gabriel Liiceanu, alții au primit funcții și au devenit înalți demnitari, nu mai sînt intelectuali ca statut. Intelectualul trebuie să fie totuși independent, nu poate fi și ministru și intelectual. Mai era un tînăr de la Transparency International, Alistar, care se ducea la televizor ca reprezentant al societății civile și apoi am aflat că trebuia să-și depună declarația de avere pentru că era funcționar public. Și nu mai înțeleg! Trebuie să alegi. Intelectualul trebuie să fie independent, nu are nevoie de funcții sau de businessuri...
Dar nu credeți că e un cîștig că intelectualii intră în politică?
Nu, pentru că aici intervine ceea ce Roberto Michels numea în urmă cu o sută de ani „legea de fier a oligarhiei”, în sensul că orice fel de grup uman are o conducere, nimic nu se conduce democratic. Și, dacă vrei să intri în jocul acelei companii, entități, te supui acestei legi de fier, nu mai aperi valori și principii, ci încerci să-ți menții poziția în interiorul organizației, ăsta devine principalul scop.
Ralierea intelectualilor la Traian Băsescu are și o motivație mult mai puternică. Ei sînt într-un fel foarte indirect dar explicit, în același timp, continuatorii generației Criterion din anii 30. În sensul că s-au aliat cu Traian Băsescu din insensibilitate democratică. Detestă democrația. Socotesc că oamenii nu trebuie să fie egali, că votul nu trebuie să fie egal...
Dacă îi spuneți asta lui Tismăneanu, face atac...
Tismăneanu a trecut bine prin multe regimuri politice. E un onorabil profesor american care în timpul liber se mai ocupă și de România. Mizele carierei lui nu sînt aici...
Bun, atunci Mihăieș sau Patapievici. Ei vă vor spune că au luptat mereu pentru democrație...
Da, dar felul în care înțeleg democrația e... Sigur, nu mai poți ca în anii 30... Atunci era la modă să spui că democrația parlamentară a dus România de rîpă, se spunea și în Italia, și în Germania. Chiar și în Franța. Acum e incorect politic să spui „detest democrația”, dar cîte unui filozof îi mai scapă, cum s-a întîmplat cu domnul Liiceanu în 20 mai 1990, cînd a spus„așa se întîmplă dacă votează toți proștii”. Într-o carte a lui, Patapievici a vorbit despre calificarea votului, cum că nu toată lumea ar trebui să voteze chiar cu aceeași forță. Deci, pînă la urmă, chiar sînt elemente explicite antidemocratice. Ei nu pot spune direct „detestăm democrația, România nu poate fi condusă decît de noi. Și am găsit un președinte care chiar să ne bage în seamnă, ne dă impresia că sîntem importanți. Iliescu sau Constantinescu nu ne-au băgat în seamă”.
Ostilitatea pentru democrație ar putea fi generală. S-ar putea să fie un curent general. Sînt mulți gînditori care, uitîndu-se la Italia, la unele țări nordice sau la SUA pe vremea lui Bush, spun că s-ar putea ca și democrația să ajungă la un sfîrșit, să nu fie regimul final și definitiv politic. Poate urmează alte forme de regim politic. Apar cărți cu titlul „Iarna democrației”... E acest sentiment în percepția multor specialiști în știința politica. Cum e Sheldon Wolin în Statele Unite care vorbește de „inverted democracy”, democrație răsturnată...
Se poate ca acești intelectuali care îl susțin pe Băsescu pînă la urmă să fie de partea viitorului și noi care mai credem că, politic, oamenii sînt egali, care credem în pluralismul ideilor, libertatea cuvîntului, s-ar putea ca noi să fim deja istorie...
Articol scris in colaborare cu Dragos Stanca
Urmărește știrile Vox Publica și pe Google News



























