De vreo cinci ani încoace se tot învârte ideea că următorul hegemon mondial ar putea fi China, dacă va continua să se dezvolte în ritmul cu care ne-a obișnuit. Ei bine, anul acesta, când China reușește să fie singura țară care păstrează o creștere economică de 8%, vocile care susțin viitoarea supremație a Chinei s-au înmulțit. Ceea ce mă uimește, însă, este nuanța de admirație care se simte în tonul analiștilor, mai ales acum, la aniversarea a 60 de ani de Chină comunistă. Care aniversare, între noi fie vorba, va aduce ce e mai rău din defilările comuniste pe care le cunoaștem, doar că la o scară de un milion de ori mai mare.
De vreo cinci ani încoace se tot învârte ideea că următorul hegemon mondial ar putea fi China, dacă va continua să se dezvolte în ritmul cu care ne-a obișnuit. Ei bine, anul acesta, când China reușește să fie singura țară care păstrează o creștere economică de 8%, vocile care susțin viitoarea supremație a Chinei s-au înmulțit. Ceea ce mă uimește, însă, este nuanța de admirație care se simte în tonul analiștilor, mai ales acum, la aniversarea a 60 de ani de Chină comunistă. Care aniversare, între noi fie vorba, va aduce ce e mai rău din defilările comuniste pe care le cunoaștem, doar că la o scară de un milion de ori mai mare.
China reușește să-și păstreze creșterea economică, China trece la economia verde, China primește o putere mai mare de vot la FMI, puterea de inovație a Chinei creșpe zi ce trece, ce extraordinar este sistemul comunisto-capitalist al Chinei. Ok, dar asta nu înseamnă că trebuie să-mi și convină.
Bun, păi să vedem ce înseamnă China pe lângă minunea economică atât de lăudată. Libertatea de exprimare este practic inexistentă. Inclusiv accesul la siteuri precum Facebook sau Twitter a fost limitat sau chiar oprit. Tibetanii și uigurii pot povesti cât de tolerant este
guvernul chinez cu cultura lor. Miile de muncitori care mor în minele din China în fiecare an arată cât de mult contează o viață de chinez cât vine vorba de productivitate.
Țăranii din adâncul țării care încă tânjesc la un bol de orez pot spune multe despre echitatea socială de aici. Mai ales în comparație cu cei 300.000 de chinezi care au în conturi peste un milion de dolari și care, am citit undeva o statistică, sunt în majoritate fii sau frați de nomenclaturiști comuniști. Iar argumentul pe care l-am auzit adesea, că un miliard și jumătate de oameni nu pot fi conduși prin democrație, nu stă în picioare. India, cu un miliard de cetățeni, reușește foarte bine. Aceste argumente și încă altele asemănătoare mă fac să mă tem de o eventuală supremație a Chinei, în viitorul mediu. Parcă prefer drept hegemon un stat care are libertatea de exprimare înscrisă în constituție, chiar dacă mai face din când în când greșeli.
De vreo cinci ani încoace se tot învârte ideea că următorul hegemon mondial ar putea fi China, dacă va continua să se dezvolte în ritmul cu care ne-a obișnuit. Ei bine, anul acesta, când China reușește să fie singura țară care păstrează o creștere economică de 8%, vocile care susțin viitoarea supremație a Chinei s-au înmulțit. Ceea ce mă uimește, însă, este nuanța de admirație care se simte în tonul analiștilor, mai ales acum, la aniversarea a 60 de ani de Chină comunistă. Care aniversare, între noi fie vorba, va aduce ce e mai rău din defilările comuniste pe care le cunoaștem, doar că la o scară de un milion de ori mai mare.
China reușește să-și păstreze creșterea economică, China trece la economia verde, China primește o putere mai mare de vot la FMI, puterea de inovație a Chinei creșpe zi ce trece, ce extraordinar este sistemul comunisto-capitalist al Chinei. Ok, dar asta nu înseamnă că trebuie să-mi și convină.
Bun, păi să vedem ce înseamnă China pe lângă minunea economică atât de lăudată. Libertatea de exprimare este practic inexistentă. Inclusiv accesul la siteuri precum Facebook sau Twitter a fost limitat sau chiar oprit. Tibetanii și uigurii pot povesti cât de tolerant este guvernul chinez cu cultura lor. Miile de muncitori care mor în minele din China în fiecare an arată cât de mult contează o viață de chinez cât vine vorba de productivitate.
Țăranii din adâncul țării care încă tânjesc la un bol de orez pot spune multe despre echitatea socială de aici. Mai ales în comparație cu cei 300.000 de chinezi care au în conturi peste un milion de dolari și care, am citit undeva o statistică, sunt în majoritate fii sau frați de nomenclaturiști comuniști. Iar argumentul pe care l-am auzit adesea, că un miliard și jumătate de oameni nu pot fi conduși prin democrație, nu stă în picioare. India, cu un miliard de cetățeni, reușește foarte bine. Aceste argumente și încă altele asemănătoare mă fac să mă tem de o eventuală supremație a Chinei, în viitorul mediu. Parcă prefer drept hegemon un stat care are libertatea de exprimare înscrisă în constituție, chiar dacă mai face din când în când greșeli.
