Dependenți de schimbare: gestionarea numelor de străzi în Balcani
Lunile trecute am fost cu o bursă prin mai multe capitale din Balcani pentru a scrie un feature despre cum s-au schimbat numele de străzi în Sarajevo, Belgrad, Sofia, Tirana și București. Plus Berlin, ca termen de comparație. Cîteva impresii din acest periplu găsiți aici. La sfîrșit, a ieșit textul de mai jos. Publicat, azi, și în EvZ. Bătălia pentru redenumirea străzilor în Europa de Est după căderea comunismului vorbește despre importanța pe care o au aceste nume ca simboluri ale identității, istoriei și puterii. Ce ne spun, de fapt, denumirile străzilor?

Lunile trecute am fost cu o bursă prin mai multe capitale din Balcani pentru a scrie un feature despre cum s-au schimbat numele de străzi în Sarajevo, Belgrad, Sofia, Tirana și București. Plus Berlin, ca termen de comparație. Câteva impresii din acest periplu găsiți aici. La sfârșit, a ieșit textul de mai jos. Publicat, azi, și în EvZ.
Bătălia pentru redenumirea străzilor în Europa de Est după căderea comunismului vorbește despre importanța pe care o au aceste nume ca simboluri ale identității, istoriei și puterii.
Ce ne spun, de fapt, denumirile străzilor? Ei bine, mult mai multe decât v-ați aștepta. Ele sunt proiecții ale noastre care redau intimități sociale nebănuite, analiza lor fiind, astfel, un exercițiu extrem de util.
În Berlinul de Est, la 20 de ani după căderea Zidului, multe nume de străzi au rămas neschimbate, devenind monumente ale celor aproape 50 de ani de comunism. În schimb, majoritatea țărilor din Balcani s-au grăbit să scape de aceste relicve ale patrimoniului totalitar.
Bunăoară, în București, bulevardul Victoria Socialismului de odinioară se cheamă acum bulevardului Unirii.
În Serbia, lucrurile sunt ceva mai întortocheate. Există străzi în Belgrad care au purtat numele eliberatorilor sovietici ai orașului din anii 1940 și care, în anii 1990, au fost rebotezate. Sunt, însă, voci care cer revenirea la numele lui Lenin, al Armatei Roșii și ale bravilor lideri militari sovietici.
Albania, țară care, poate mai mult decât oricare alta din Balcani, a cunoscut cel mai dur regim comunist, nu are astfel de griji; majoritatea străzilor din Tirana n-au purtat niciodată vreun nume.
Control+Alt+Delete
Condiția unei străzi nu se reduce la tăblița care îi indică numele sau la grafica prin care este reprezentată într-un sistem GPS. „Numele străzilor”, spune Iulian Puiu, graphic designer din București, „au cam aceeași funcție ca în branding: îți spun ceva despre istoria locului, despre istoria orașului, a țării”.
Analiza a aproximativ 20.000 de nume de străzi din țări balcanice și din Germania ne spune multe despre caracterul și istoria oamenilor din aceste locuri.
Tirana și București sunt mult mai „macho” decât alte capitale din Balcani. Capitala României are o atracție aparte pentru lideri religioși și militari, multe străzi ale ei purtând numele unor figuri-cheie ale Bisericii Ortodoxe și ale armatei. Românii au, însă, și o parte mai tandră, aproximativ o cincime dintre străzile Bucureștiului purtând nume legate de natură.
În Tirana, dintre străzile care nu aveau nume, aproximativ 77% sunt denumite acum după personalități sau evenimente istorice naționale. Cetățenii Sofiei, se pare, sunt cei mai devotați culturii și educației, 42% dintre străzi fiind legate de personalități din lumea artelor sau a literaturii, iar 16% amintesc de lumea științei.
Mândria națională a sârbilor este clar reprezentată în spațiul urban al Belgradului. Deloc surprinzător, dacă ținem cont de istoria recentă a vecinilor noștri. Aproape 10% din denumirile străzilor belgrădene reflectă identitatea națională și peste 70% dintre personalitățile care dau nume străzilor orașului sunt figuri-cheie ale panteonului național sârbesc.
Tabelul nr. 1. Distribuția numelor de străzi pe categorii.
Personalități
Identitate Națională
Identitate Regională
Identitate Locală
Natură
ALTELE
Total
Berlin 1989
40,7
5,0
13,7
8,0
5,3
27,3
100%
Berlin 2009
49,4
3,8
13,4
7,1
4,9
21,4
100%
Sofia 1989
37,1
5,9
11,6
1,8
10,9
32,7
100%
Sofia 2009
33,8
4,0
9,3
1,1
14,1
37,7
100%
Belgrad 1989
49,4
9,3
18,2
1,0
5,8
16,3
100%
Belgrad 2009
50,5
9,6
14,8
1,6
8,0
15,5
100%
București 1989
28,3
3,1
18,3
12,5
17,4
20,4
100%
București 2009
28,7
8,2
20,1
7,7
18,3
17,0
100%
Tirana 1989
-
-
-
-
-
-
-
Tirana 2009
83,0
3,3
6,7
2,8
0,8
3,4
100%
Balcani 1989
38,3
6,1
16,0
5,1
11,4
23,1
100%
Balcani 2009
49,0
6,3
12,7
3,3
10,3
18,4
100%
În Balcani, fiecare nou regim politic a căutat să-și impună ideologia sau valorile în spațiul public. Reconfigurarea numelor de străzi a constituit unul dintre instrumentele cele mai simple și mai ieftine. În plus, regimurile anterioare erau văduvite de legitimitatea asupra numelor de străzi, piețe și bulevarde.
De la împăratul Franz Josef, trecând prin perioada lui Hitler, Mussolini sau Tito, la guvernele mai democrate de după 1989, povestea este cam aceeași: resetarea trecutului. E ca și cum ai aplica secvența de taste „Ctrl+Alt+Delete” memoriei colective.
Strada Violenței Fericite în Norvegia, intersecția străzilor Clinton și Fidelity în Statele Unite, sau fabrica de gheață de pe strada „Soarelui” în România sunt exemple prin care edilii au vrut poate să stârnescă râsul. În Balcani, însă, denumirea străzilor nu a fost întotdeauna o chestiune amuzantă.
O stradă – mai multe nume
Prin schimbarea constantă a numelor, diferitele generații de locuitori de pe o anumită stradă utilizează adesea numele care era folosit când erau copii ori când s-au mutat pentru prima dată pe strada respectivă.
Haris Zaimovici, director la Arhivele Naționale din Sarajevo, știe câtă confuzie poate crea acest lucru. „Pentru aceeași stradă, bunica mea folosea numele din perioada interbelică, în timp ce părinții mei îl foloseau pe cel din perioada comunistă, iar eu, pe cel stabilit după 1991”, explică Zaimovici.
Printre puținele excepții ale acestui ciclu de schimbări din Bosnia și Herțegovina este bulevardul principal din capitală, Mareșal Tito. Strada și-a păstrat numele și după căderea comunismului – mărturie a afecțiunii pe care mulți bosniaci o simt încă pentru memoria fostului lider iugoslav.
În altă ordine de idei, multe dintre străzile capitalei bosniace și-au schimbat numele avut la declararea independenței, adesea pentru a reflecta dezvoltarea comunității bosniace/musulmane din oraș după terminarea războiului din 1992-1995.
Alte străzi amintesc de eroii locali și internaționali ai războiului. Un exemplu este strada Kurt Schork, numită după șeful biroului Reuters, născut în Statele Unite, care și-a câștigat faima prin corespondențele sale din timpul asedierii orașului Sarajevo.
Schork a devenit celebru mai ales pentru reportajul său despre Admira Ismic și Bosko Brkic, bosniaca și sârbul care au fost uciși de lunetiști în timp ce încercau să fugă din orașul asediat de armata sârbă, în 1993. Povestea a făcut înconjurul lumii ca un simbol al iubirii care trece dincolo de barierele etnice.
„Oamenii continuă să se privească unii pe alții prin prisma identității lor naționale sau religioase”, spune Danis Tanovic, câștigător al Oscarului și lider al organizației „Partidul Nostru”. „Îi iubim pe italieni, îi iubim pe francezi, îi iubim pe americani, dar ne urâm vecinii. Asta e marea schimbare a ultimilor 20 de ani în Sarajevo!”.

Parisul foarte mic: "Intrarea 204. Pe lângă frizerie"
Logica „Paradisului pierdut”
În Bosnia și Herțegovina, politica schimbării numelor de străzi nu reflectă numai căderea sistemului comunist, ci și războiul care a urmat și divizarea de facto a țării în sferele bosnică/musulmană, sârbă și croată.
În România și Bulgaria, lucrurile au decurs ceva mai simplu. Au funcționat două principii destul de clare: eliminarea numelor care au reprezentat discreditatul regim comunist și restaurarea celor din așa-numita „epocă de aur” a perioadei interbelice.
Conflictele au apărut îndeosebi acolo unde s-a încercat redenumirea unor străzi după persoane suspectate că ar fi simpatizat cu naziștii sau unde s-a propus păstrarea numelor unor personalități care au făcut parte sau au proslăvit regimul comunist.
Printre cele mai dificile momente se numără cele determinate de discuțiile în jurul unor evenimente istorice devenite confuze în mintea oamenilor. Un asemenea caz este și strada „7 noiembrie” al cărei nume este asociat de mulți cu revoluția din octombrie 1917 din Rusia. De fapt, este o dată care se leagă de eliberarea Bulgariei de sub dominația turcească.
O altă controversă a iscat inițiativa de a da unei străzi din Sofia numele lui Boris Bogdan Filov, istoric de artă și arheolog, prim-ministru al Bulgariei în al doilea război mondial și apropiat al regelui Boris.
Filov a făcut obiectul unei dezbateri aprinse în Bulgaria după ce Academia de Științe a propus ca o stradă din Sofia să-i poarte numele. Inițiativa a declanșat o reacție ostilă din partea unor istorici și a comunității evreiești, fiind respinsă pe considerentul că Filov a fost simpatizant fascist.
Povestea seamănă cu cea a Mareșalului Antonescu, controversatul dictator român sub al cărui regim zeci de mii de evrei și de rromi au fost deportați sau uciși. După 1990, multe străzi din orașele României au fost redenumite după numele său, Antonescu rămânând în ochii multor români un erou național.
Străzile cu pricina au fost, însă, redenumite în 2003, când susținerea publică a mareșalului a devenit ilegală, după ce o comisie oficială a confirmat complicitatea lui Antonescu la Holocaust.
Până una alta, România mai are încă destule probleme de rezolvat cu propriul trecut, un subiect care continuă să genereze controverse, inclusiv în privința numelor de străzi. De exemplu, Bucureștiul are și astăzi o stradă „Eremia Popescu”, chiar dacă fostul comandant al trupelor Ministerului de Interne a fost implicat în deportarea a circa 40.000 de oponenți ai regimului comunist în anii 1950.
Tabel nr. 2. Structura categoriei „Personalități” din Tableul nr.1.
PERSONALITĂȚI
[%]
Etnie
Gen
Prestigiu
Domeniu
Aparținând majorității
Aparținând unei minorități
European
Non-european
Masculin
Feminin
Erou local
Erou național
Străin
Politică
Mitologie
Cultură
Știință
Biserică
Armată
ALTELE
Berlin 1989
82,6
0,0
14,2
3,2
90,1
9,9
51,0
31,6
17,4
23,9
9,0
15,5
5,8
1,3
15,5
29,0
Berlin 2009
85,3
0,0
8,1
6,6
86,7
13,3
57,8
27,5
14,7
9,5
7,6
32,2
10,9
4,3
11,8
23,7
Sofia 1989
72,7
2,0
23,3
2,0
94,7
5,3
56,0
18,7
25,3
42,0
1,3
34,0
7,3
3,4
10,7
1,3
Sofia 2009
79,4
5,3
13,7
1,6
93,5
6,5
53,4
31,2
15,4
22,3
2,0
42,1
15,8
8,5
9,3
0,0
Belgrad 1989
78,3
3,8
14,2
3,7
91,3
8,7
5,1
77,0
17,9
11,0
30,1
29,3
12,2
3,4
5,7
8,3
Belgrad 2009
74,8
6,1
14,8
4,3
91,2
8,8
9,0
71,9
19,1
10,6
18,5
34,8
8,5
5,3
5,8
16,5
București 1989
84,6
5,8
9,3
0,3
96,5
3,5
67,3
23,1
9,6
18,9
1,3
22,4
15,4
7,1
32,4
2,5
București 2009
93,5
0,5
5,9
0,1
96,6
3,4
73,5
20,6
5,9
17,2
1,9
24,1
13,2
9,3
33,1
1,2
Tirana 1989
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
Tirana 2009
93,1
2,1
3,6
1,2
95,2
4,8
18,1
77,0
4,8
7,7
35,1
38,1
7,9
4,6
3,9
2,7
Retragerea lui Tito
Cu toate că și Belgradul este capitala unei foste țări comuniste, maniera în care au înțeles edilii ei să rezolve problema redenumirii străzilor diferă de cea aleasă la București sau Sofia. Asta pentru că tranziția Serbiei de la comunism la democrație n-a fost nici pe departe una ușoară, politica regimului Slobodan Milosevici amânând cu peste un deceniu firescul deznodământ.
Problema denumirii străzilor din Belgrad este, de altfel, mai complexă decât în multe alte state vecine. „Pare să fie nevoie de mai puțin timp pentru contrucția unei noi străzi în Belgrad decât pentru a-i da un nume”, puncteză ironic scriitorul Momo Kapor în cartea sa „The Magic of Belgrade”.
Soluția inițială propusă de comisia care a gestionat numele de străzi din capitala Serbiei a fost aceea de a se reveni la denumirile de dinaintea celui de al doilea război mondial. Spre deosebire de Sarajevo, Belgradul a refuzat să păstreze memoria fostului președinte Tito în numele străzilor sau piețelor sale. Prin urmare, după destrămarea Iugoslaviei, a început procesul de decomemorare a generalului. Principalul bulevard din Belgrad, care a purtat cândva numele lui Tito, a primit un nume cu rezonanță mai patriotardă: „Strada Domnitorilor Sârbi”.
„A fost prima stradă care și-a recăpătat numele vechi în 1992”, își amintește Vladimir Dulovic, istoric și autor al unui studiu despre istoria redenumirii străzilor din Belgrad în ultimul secol și jumătate. „Acum nu mai există nicio stradă în centrul Belgradului care să poarte numele lui Tito. Mai e însă una undeva în suburbii”, adaugă Dulovic.
Mai târziu, comisiile care s-au ocupat de problemă au redenumit străzile după figuri celebre din perioada interbelică. Ca o ironie a sorții, acum sunt discuții aprinse pe marginea sugestiei venite de la Ambasada Rusiei, care ar vrea ca numele străzilor belgrădene să-i reonoreze pe eliberatorii sovietici ai orașului.
„Noi, popoarele din Balcani, avem o boală: obsesia schimbării”, spune Jovan Cirilov, un fel de Radu Beligan al plavilor, în vârstă de 78 de ani, dramaturg și fostul șef al primei comisii care s-a ocupat de schimbarea numelor de străzi din Belgrad după 1991.

Denumirile unei străzi din Belgrad
Obsesie cu final neașteptat?
Țările din Balcani nu sunt singurele care se confruntă cu încercarea de a reconcilia schimbările politice cu utilizarea spațiului public. Germania a trecut prin controverse similare după căderea zidului Berlinului și reunificarea Republicii Federale a Germaniei cu surata ei comunistă, Republica Democrată Germană (RDG).
Despărțite pentru aproape o jumătate de secol și fiind guvernate de culturi politice diametral opuse, numele străzilor din cele două Germanii – și din cele două jumătăți ale Berlinului – reflectă încă divizarea ideologică din trecut.
În iunie 1991, parlamentul federal german, Bundestagul, a votat mutarea capitalei de la Bonn la Berlin. Revenirea la un Berlin reunificat a redeschis bătălia pentru recuperarea simbolurilor din spațiul public al orașului.
Principala revendicare a fost aceea de înlocuire a numelor de străzi date de fostele autorități ale RDG. După o primă perioadă de dezbatere publică, administrația locală a Berlinului a decis delegarea problemei în sarcina unei comisii independente înființate în septembrie 1993.
Șase luni mai târziu, comisia a elaborat un set de recomandări care aveau la bază următorul principiu: „a doua democrație germană” – cea de acum - „nu are niciun motiv să-i onoreze pe politicienii care au contribuit activ la distrugerea primei democrații germane”.
Cu alte cuvinte, străzile Berlinului nu puteau fi denumite sau nu puteau păstra numele unor naziști care au atacat și au distrus Republica de la Weimar, de dinaintea celui de al doilea război mondial. Nu va exista toleranță nici pentru cei care „după 1933 s-au opus dictaturii totalitare a socialist-naționaliștilor pentru a o înlocui cu o altă dictatură totalitară, cea a comuniștilor”, scrie în cartea sa The Ghosts of Berlin [Fantomele Berlinului], Brian Ladd.
Unul dintre cele mai controversate cazuri din Berlin a vizat numele militantei socialiste și feministe Clara Zetkin, decedată la Moscova în 1933, imediat după venirea la putere a naziștilor. Din momentul în care s-a alăturat Partidului Comunist din Germania, în 1919, Zetkin a fost percepută ca un dușman al Republicii democrate de la Weimar.
Ca atare, comisia a decis ca Clara Zetkin Strasse să-și reia vechiul nume Dorotheenstrasse, care amintește de cea de a doua soție a unui elector prusac care primise terenul din zonă ca dar de nuntă.
Declarația comisiei de a interzice ca strada care leagă estul Berlinului de parlamentul german, Reichstag, să poarte numele unui oponent al democrației parlamentare, a declanșat un val de proteste din partea grupărilor de stânga și a mișcării feministe.
La două decenii după căderea Cortinei de Fier, numele străzilor din Balcani și din fosta RDG provoacă, însă, mai puține controverse decât la începutul Tranziției, semn că divizarea ideologică în Europa a scăzut simțitor.

Bulevard in centrul Tiranei
Cei ce nu le-au dat nume
Există, totuși, un oraș în Balcani care a reușit să evite o mare parte dintre aceste probleme: Tirana, capitala Albaniei. Multe dintre străzile ei nu au și n-au avut vreodată un nume.
Când locuitorii capitalei albaneze trebuie să găsească sau să dea informații despre o anumită adresă, se văd puși într-o situație dificilă. De cele mai multe ori găsesc modalități alternative, raportându-se la cele mai apropiate repere, cum ar fi clădirea unui minister, o școală sau o statuie.
Arta Kazazi, șefa departamentului de dezvoltare din cadrul Poștei din Albania, spune – cu un aer de compasiune pentru turiștii pierduți în spațiu – că „totul se va rezolva într-un an, un an și jumătate”.
Între timp, poștașii poartă cu ei schițe ale cartierului în care lucrează, desenate de mână pe două coli A4 lipite cu bandă adezivă, și care îi ajută să găsească cele mai importante clădiri și construcții care pot fi folosite ca puncte de reper.
Scund, cu chipul brăzdat de vremuri și îmbătrânit devreme, Aslan e un poștaș care a văzut multe. În timp ce încarcă coletele în camionetă, spune: „Dacă nu-l găsim pe destinatar, după ce căutăm atent, aducem scrisoarea sau coletul înapoi la Poștă și, după trei zile de așteptare, le returnăm expeditorului”.
Străzile fără nume ale Tiranei nu au, însă, nimic de-a face cu disputele despre moștenirea comunistă a Albaniei. Fenomenul reflectă o realitate specifică: după căderea regimului comunist, oamenii au părăsit în număr mare zona rurală și au declanșat un boom imobiliar frenetic în zona urbană. În ultimii 20 de ani, populația capitalei albaneze a crescut de aproape trei ori.
Când sunt chemați pentru urgențe, șoferii de ambulanțe ai Tiranei se confruntă cu aceleași proleme ca și colegii lor poștași. „Dacă nu găsesc adresa, încerc să mă descurc, să mă întâlnesc cu pacientul într-un loc pe care-l știm amândoi”, spune Astrit.
„Dacă pacientul nu poate veni la locul de întâlnire stabilit, asta e! N-a murit nimeni până acum”.
Acest articol a fost realizat în cadrul programului Bursa pentru Excelență în Jurnalism, o inițiativă a Robert Bosch Stiftung și a Fundației ERSTE, în cooperare cu Rețeaua Balcanică de Investigații Media, BIRN.
Urmărește știrile Vox Publica și pe Google News



























