Despre TVA, Patapievici, Gogol, cozonac, Băsescu și iaurtul cu dulceață de nuci verzi. ATENȚIE! Text lung!
<strong>Cîteva impresii mentale despre "majorități conjuncturale", "dezbateri de idei", "luptă de orgolii" și alte cîteva chestii care mă intrigă. </strong> Vreau sa fac unele precizari apropo de cîteva afirmații și întrebări retorice pe care le-am auzit la teveu și care-mi jignesc inteligența: 1. Toate majoritațile sînt conjuncturale. Nici o majoritate parlamentară de pe pămîntul ăsta nu e eternă. Mai mult, nici o alianță politică nu e eternă, ci provizorie și conjuncturală. Și e normal să fie așa, fiindcă altfel, Doamne Ferește!, țărăniștii încă ar
Cîteva impresii mentale despre "majorități conjuncturale", "dezbateri de idei", "luptă de orgolii" și alte cîteva chestii care mă intrigă.
Vreau sa fac unele precizari apropo de cîteva afirmații și întrebări retorice pe care le-am auzit la teveu și care-mi jignesc inteligența:
1. Toate majoritațile sînt conjuncturale. Nici o majoritate parlamentară de pe pămîntul ăsta nu e eternă. Mai mult, nici o alianță politică nu e eternă, ci provizorie și conjuncturală. Și e normal să fie așa, fiindcă altfel, Doamne Ferește!, țărăniștii încă ar fi în alianță cu partidul lui Averescu, rămași așa de prin anii '30, iar Anglia aliata Prusiei de pe vremea lui Napoleon. Nu cred că e un secret pentru nimeni că toate națiunile actualei Europe Unite s-au bătut și s-au aliat conjunctural care cu care timp de sute de ani.
Aș prefera să nu mai aud din gura cuiva acestă inepție retorică cum că majoritatea din jurul lui Johannis e conjuncturată. Firește că e conjuncturală, la fel de conjucturală precum oricare dintre alianțele dintre cele patru-cinci partide din țara asta care au văzut Parlamentul în douăzeci de ani și s-au combinat toate cu toate, în fel și chip, în momente diferite. Și alianța dintre PD și PNȚ-CD era conjuncturală, ca și cea dintre PD-L și PSD, ca și cea dintre PSD și PNL. La fel e și-n Germania, Belgia, Franța, Cehia.... Alianța dintre hidrogen și oxigen e conjuncturală în molecula de apă și e bine că e așa. Altfel, ar fi jale și scrîșnirea dinților.
2. Aud moderatorii TV tot întrebîndu-i pe politicienii din platou dacă nu cumva blocajul ăsta ține "orgolii". Simt că m-apucă disperarea. Cum adică orgolii? Nu e vorba de nici un orgoliu. E vorba de INTERESE. Repet, INTERESE. Care sînt alea? Păi, de ordin superior, evident!
3. Aud politicieni, pe Oprescu mai ales în ultima vreme, întrebînd retoric înainte de a răspunde: "Vreți să fiu sincer cu dvs?" după care spune o abureală în limba de lemn electorală. Rog pe cineva, un moderator cu puțină vînă, să le spună naiba odată: "Nu domnule, nu vreau să fiți sincer! Vreau să mă mințiți în față!"
3. Mai aud cum deplîng unii și alții, ziariști și politicieni deopotrivă, faptul că nu se discută programe și idei. Asta mă scoate din sărite. Păi, nu se discută programe și idei pentru că nu intersează pe nimeni programele și ideile. De-aia! Pentru că dezbaterea politică este, întrucîtva, ca și programele de televiziune: dacă targetul vrea manele, Elodia și bătăi în ciocolată menajeră și tu-i da-i Heidegger și fugi de Bach te paște falimentul și căscatul general. O să ziceți că, nu, nu vrea toată lumea tabloidizare, că sînt și oameni deștepți, care vor reportaj de calitate, documentar, dialoguri decente. Or fi, nu zic, dar e atît de subțire publicul ăsta încît dacă te ocupi de el, dai faliment cu brio. În plus, să vă mai spun un mare secret: 1000 de intelectuali precum dl Patapievici bagă în urnă fix tot atîtea voturi cît 1000 de fani ai dnei Ciumac. Din această perspectivă, singura mare dificultate cu care se confruntă politicienii și realizatorii TV e că o mie de Patapievici aduci mai greu și la urnă și-n fața televizorului, pe cînd 1000 de fani ai dnei Ciumac mai ușor. Motivele merită discutate, dar nu de către mine. Nu fac parte din niciunul dintre grupuri.
4. Tot legat de punctul 3, politicienii, dar mai ales ziariștii din specia moderatori-comentatori, care au învățat noul slogan al limbii de lemn cum că "e nevoie de dialog" se dau de ceasul morții că ei vor să vadă pe ringul politic dezbatere, luptă de argumete, chestii de-astea. Adică, din cîte înțele eu, vor un fel de ceartă intelectuală, de dialogurile lui Platon, cu citate, cu "să presupunem...", cu "dacă-atunci", cu "așa cum afirma și Machiavelli în celebra lucrare "Principele...". Măi, să fie, cum adică? Să discute Blaga și Nica într-un studio teve despre TVA cam în aceeași manieră în care aș discuta eu cu amicul Agopian la un pahar de apă minerală pe tema "Gogol versus Dostoievski" sau Hegel contra Kant? Asta vor moderatorii TV? Ei, bine, așa ceva nu se poate pentru simplul motiv că disputele de idei n-au legătura cu politica. La naiba, iar vă dezamăgesc!
Mai precis: dacă ai o dispută onestă cu un amic în legătură cu o chestiune estetică să zicem, la sfîrșit, indiferent cine e mai convins de spusele celuilalt, în general nu e nimeni, deci la sfîrșit nimeni nu cîștigă, nimeni nu pierde (cu atît mai puțin bani). Într-o dispută de idei, vorba lui Noica, nu se știe cine dă și cine primește. Însă, de rezultatul unei dispute politice, tranșată electoral, adică prin numărarea voturilor dintr-o urnă, depinde cine cîștigă și cine pierde bani. Repet: BANI. Mulți. Creșterea sau reducerea taxelor, de exemplu, n-are legătură cu nici o idee. Fiecare cetățean votant își face un calcul personal și evaluează dacă scăderea sau creșterea lor e în folosul său. Doar nu vă imaginați că lumea pune mîna pe Veblen sau pe Friedman înainte de a se hotărî ce interese are. În general, atunci cînd nu intervin războaie, terorism sau alte belele care-i emoționează pe oameni, ei își fac calcule simple pentru vot: cei cu venituri mici se duc către cei care promit asistență socială și redistribuire, cei cu venituri mari - sperînd să și le protejeze - se duc în partea ailaltă. În linii mari, cam asta e democrația. Iar în această chestiune, regula zice că pensionara agramată și geniul poliglot au fiecare dreptul la o singură întroducere de foaie ștampilată în urnă. Dacă la alegerile astea sînt mai mulți care se consideră săraci și cinstiți, pac facem stînga, dacă data viitoare avem mai mulți care se cred bogați, hopa la dreapta. Un pic de acumulare, un pic de redistribuire, cam asta e toată șmecheria. E simplist, dar funționează. Ce e puțin mai complicat e că ceea ce numim "sărăcie" și "bogăție" nu e de fiecare dată la fel și că între aceste limite e o infinitate de nuanțe. Altfel spus, că democrația depinde de capitalism iar capitalismul depinde de o sumedenie de sisteme cu milioane de variabile, de la climă și mode culturale pînă la psihologia jucătorului la bursă și revoluțiile tehnologice. Fără capitalism, democrația ar fi o plictiseală pașnică. Fără democrație, capitalismul ar tinde să se sălbăticească.
5. E un studiu foarte drăguț și instructiv al unui istoric englez, T.S. Ashton (merită citit), care ia la puricat toată cifrăraia economică dn arhive prăfuite legată de standardul de viață de la începutul secolul XIX din Anglia și descoperă, cu oarecare stupoare, că starea economică a muncitorul industrial, a cărui soartă o deplîng Marx și Engels în vremea de maxim avînt a formării ideilor celor doi, creștea concomitent cu radicalizarea discursului de stînga. Altfel spus, cu cît trăiau mai bine, cu atît credeau că trăiesc mai prost. Studiul lui T.S. Ashton poate fi făcut oriunde și oricînd și arată un fapt cu aparență de ciudățenie, dar extrem de psiho-logic, dacă ne gîndim că avem de-a face cu ființe umane: pe măsură ce crește nivelul de viață al unui individ aflat în partea de jos a unei societăți, în care polarizarea veniturilor crește mult mai accelerat decît propriul nivel de viață, individul se simte mult mai sărac decît dacă ar trăi, încă de la naștere, într-o societate cu o polaritate înghețată, dar la fel de mare. Așadar, omul nu e sărac, ci se simte sărac. Și asta pentru că sărăcia e conjuncturală, ca majoritățile aș zice, și ca și bogăția. Ba, mai mult, sărăcia e motorul prim al viitoarei bogății, combustibilul ce-l face pe cel desculț să umble, peste ani de muncă, lăcomie și noroc, în pantofi de piele de șarpe. Știți genul care-și pune pantofii pe masă și te-ntreabă cît crezi c-a dat pe ei. Reflectați o clipă și veți înțelege că pur și simplu așa stau lucrurile: dacă azi ai Dacie iar vecinul are Trabant, te consideri bogat. Dacă mîine ai tot Dacie și vecinul, care ieri se considera sărac, și-a luat Mercedes, deja te consideri extrem de sărac. Dacă însă te-ai fi născut cu Dacie și el cu Mercedes, senzația de sărăcie n-ar fi fost nici pe departe atît de acută. Azi ceaușismul este regretabil pentru unii amărîți tocmai din această pricină: trăiau mai pros ca azi, firește, dar cît timp toată lumea avea Dacie și stătea la bloc, nu se simțeau săraci.
6. Eu însumi, în aroganța și prostia mea din vremurile tinereții, îi tot blamam pe cei care votau PDSR-ul, uram pensionarele feseniste și funcționărimea fidelă lui Iliescu iar în buticari și engrosiștii anilor '90 vedeam floarea eroică a țării. Credeți că, etic vorbind, erau vreunii mai breji? Fiecare vota cum îl trăgea interesul, unii să nu-și piardă slujba, pensia, micile privilegii, alții să cîștige bani și averi, să-și consolideze statusul prin lux și putere. Regula nr 1 a democrației, pe care cetățenii în primul rînd n-o respectă, e legată de capacitatea fiecăruia dintre noi de a considera legitim dreptul celuillat de a-și atinge intersul respectînd regulile. Da, domnule, votantul stîngii, de regulă mai puțin dus la școală, mai amărăștean de felul lui, repezit să frigă un mic pe iarbă și să-și ia Logan în rate, măcar că nu judecă clar ideologic, înțelege că unii n-o să-i închidă fabrica la care lucrează pe cînd ăialalți i-o vor închide. Cum să-l condamni că nu judecă pe termen lung, spre binele retehnologizării industriei naționale? Cum să-i ceri ca el să rămînă fără bani de mici de dragul României? Cu ce e mai legitm să renunțe el la banii de mici decît tu la investițiile în aeronautică? Fiindcă o să-i fie lui mai bine peste 10 ani? Bine, bine, dar el vrea să-i fie bine acum. La fel stă treaba și cu dreapta. Chestia cu respectat ideile celuilalt e o prostie. De fapt, nu trebuie să respecți nici o idee, ci doar să fii politicos cînd e vorba de interesele celuilalt, să te prefaci că-ți pasă de ele, să-i dai dreptul formal să și le exprime și să nu i le condamni explicit plecînd de la premisa, greu de admis altfel, că ele sînt la fel de legitmie ca și ale tale. Asta e civilizație politică, asta ne lipsește. Și lipsește în primul rînd cetățenilor, nu politicienilor. Cetățenii sînt necivilizați politic pentru că sînt intoleranți cu interesele celorlalți cetățeni, pe care le consideră mereu ilegitime, și se simt foarte îndreptățiți să și le rezolve pe ale lor, mereu legitime. De aceste prejudecăți profită politicienii și ziariștii și flatează poporul, feliindu-l în tabere mari cărora, în loc să le dea de înțeles că aici e vorba de o negociere pe interese punctuale, le lasă să creadă că are de-a face cu un război civil ideologic al cărui scop este exterminarea reciprocă. Ce pot să spun decît că aici politicienii și ziariștii sînt șmecheri, iar cetățenii sînt fraieri? Din păcate, așa a fost în toate războaiele: regii și curtea au cîștigat sau au pierdut războaie, iar pulimea populară a pierit eroic în ele, vezi Doamne, pentru idealuri, pentru idei, pentru patrie. Aiurea!
7. În condiții democratice normale, partidele - care exprimă coagularea intereselor unor grupuri cetățenești la fel de legitime - ar trebui să poarte, în văzul tuturor, cam urmărorul tip de negociere:
Liderii Partidul A către Partidul B: Ne înclinăm în fața dreptului legitim al membrilor, simpatizanților și mai ales al liderilor Partidului B de a felia acest cozonac conform interselor lor, dar, iată, și liderii, membrii și sipatizanții noștri doresc să-l felieze conforma cu intersele noastre. În plus, cei care au votat pentru modul de feliere a cozonacului propus de partidul A au fost mai mulți, așadar liderii partidului A vor proceda la felierea cozonacul după cum urmează: stafidele, rahatul și nuca pentru eșalonul 1 al Patidului nostru. Conform înțeleegrilor democratice, Partidul A oferă 70% din miez pentru simpatizanții noștri și 30 % pentru ai voștri. Coaja de la suprafață, cea crocantă, va reveni în proporție de 60 % simpatizanților noștri iar partea de dedesubt, cea arsă, cu care se poate trăi cît de cît, revine poporului întreg. Încet, încet, pe măsură ce capitalismul merge din ce în ce mai bine, democrația împarte cozonaci mai mulți, mai pufoși, mai plini de stafide și cu o coajă din ce în ce mai puțin arsă. Sngura diferență dintre cozonacul român și cel francez de exemplu e că cel românesc e deocamdată un pandișpan amărît cu cîteva stafide rătăcite prinnăutru, iar cel francez e imens, pufos, aromat cu vanilie, plin de ciocolată, smochine, stafide, cu o coajă mai bună decît miezul pandișnaului nostru. Sincer, vorba lui Oprescu, fără capitalism și bugete publice, credeți-mă, democrația n-ar interesa pe nimeni. Atunci chiar ar fi o dezbatere de idei.
A, vai ce aiurit sînt, am uitat să spun cîte ceva și despre Băsescu, dar și nenea ăia de la Napolact au uitat să pună bucățile de nuci verzi în "iaurtul cu bucăți mari de nuci verzi" pe care mi l-am luat ieri. Îmi cer scuze! Vedeți, n-am orgolii! Sînt capabil să-mi cer scuze cînd uit, mă răzgîndesc, greșesc, ucid păsări cîntătoare, zbor deasupra unui cuib de cuci ...
Urmărește știrile Vox Publica și pe Google News



























