Știu, e teoretic prea tîrziu ca PSD să dea înapoi: declarațiile purtătorului de cuvînt Ponta au fost foarte ferme, moderatorul a fost agreat în persoana lui Robert Turcescu, la Realitatea TV a intrat deja promo-ul care anunță evenimentul mediatic al întîlnirii de vineri seară de la ora 19.00. Și totuși... La fel de ferm a fost Geoană și cînd a invitat candidații să dea piept cu el, după care s-a piti în spatele unui miting programat undeva între Tulcea și Brăila, că nici el nu știa prea bine. Ieri era la fel de ferm, pînă ce, convenabil, Sassu a dat o mică lovitură de stat și a chemat 7 candidați
Știu, e teoretic prea tîrziu ca PSD să dea înapoi: declarațiile purtătorului de cuvînt Ponta au fost foarte ferme, moderatorul a fost agreat în persoana lui Robert Turcescu, la Realitatea TV a intrat deja promo-ul care anunță evenimentul mediatic al întîlnirii de vineri seară de la ora 19.00. Și totuși... La fel de ferm a fost Geoană și cînd a invitat candidații să dea piept cu el, după care s-a pitit în spatele unui miting programat undeva între Tulcea și Brăila, că nici el nu știa prea bine. Ieri era la fel de ferm, pînă ce, convenabil, Sassu a dat o mică lovitură de stat și a chemat 7 candidați în loc de 3 sau 5, silindu-i pe ceilalți, de data asta, să se retragă, pe drept cuvînt. Ce vreau să spun este că un acord inițial foarte ferm este exact condiția esențială pentru o absență ulterioară ! Dacă ai ezitări de la început, lași să se întrevadă și un refuz final. În schimb dacă te arăți foarte decis și pornit să te iei cu toți de piept, iar pe urmă nu mai vii, e mai ușor să lași impresia că refuzul tău de ultimă oră a fost motivat de niscai nereguli, înțelegeri pe sub masă de care ai aflat între timp sau cine știe ce alt motiv... Doar voiai să vii, nu ? Doar că între timp...
Dar asta poate că e doar o speculație... Adevăratul pericol mi se pare ca pe lîngă Palatul Parlamentului să bîntuie nestingherit Albert Ignatenko: dacă îi golește de energie pe toți contracandidații lui Băsescu ?!?