Espresso· 3 min citire

Dinescu și Băsescu

Vox Publica
Scris de Vox Publica Publicat: 8 nov. 2009, 13:48

Băsescu a refuzat să-l lase pe Dinescu să vorbească. Era mitingul său electoral și, trebuie s-o spunem, era în dreptul său. Cu puțin înainte, un pedelist local cu spinarea gata curbată i-a curățit pantalonii de noroi. De jur împrejur, pe scena portocalie, foiau primari cu priviri atente, de chelner, să nu cumva să le scape vreo dorință a oaspetelui. Antonie Solomon, fostul primar PSD al Craiovei și actualul ei primar PDL, a luat microfonul și a spus că moșierul Dinescu se pitește pe undeva prin adunare. Pe moșierul Dinescu l-a mâncat în cur - dacă-mi permiteți - și

Băsescu a refuzat să-l lase pe Dinescu să vorbească. Era mitingul său electoral și, trebuie s-o spunem, era în dreptul său. Cu puțin înainte, un pedelist local cu spinarea gata curbată i-a curățit pantalonii de noroi. De jur împrejur, pe scena portocalie, foiau primari cu priviri atente, de chelner, să nu cumva să le scape vreo dorință a oaspetelui.
Antonie Solomon, fostul primar PSD al Craiovei și actualul ei primar PDL, a luat microfonul și a spus că moșierul Dinescu se pitește pe undeva prin adunare. Pe moșierul Dinescu l-a mâncat în cur - dacă-mi permiteți - și s-a suit pe scenă. S-a suit și rău a făcut. Președintele, ați observat, s-a ferit să-i dea mâna. Dinescu nu s-a fâstâcit. Și-a montat zâmbetul de CPUN, care l-a făcut să supraviețuiască și în atâtea învălmășeli cu public și a căutat să se apropie de microfon. Ca la un semn, infanteriștii partidului i-au barat drumul. Între el și președinte a apărut o doamnă în portocaliu. Fostul milițian Nețoiu pândea alert, cu ochii holbați, să-l placheze pe poet, la o adică. Iar președintele a făcut ceea ce deja știți.
Dar președintele n-a făcut doar o simplă știre pentru jurnalul de seară. A făcut un gest prostesc, îndreptat împotriva sa. S-a ciocnit cu un simbol. Nu cred c-o să i se tragă dintr-atâta lucru, dar o să-i cauzeze.
Așa cum Băsescu zice că a scris versuri și Dinescu poate zice că a candidat la președinția României. A candidat în 1996, din partea Academiei Cațavencu. Putem spune așadar, că cele două lucruri care îi unesc, sunt două glume.
În rest, totul îi deosebește. Îi deosebesc faptele lor în situații extreme, acele situații neelectorale, fără public, în care te confrunți singur cu elanul și cu lașitățile tale, cu riscul direct, curajul, conștiința și caracterul.
Îi deosebește relația cu fosta Securitate, de pildă. Unul a fost urmărit și arestat la domiciliu, celălalt a fost colaborator.
Îi deosebește relația personală cu semenii. Unul a dat interviuri în Liberation și Europa liberă, periculoase pentru el și familia lui, celălălt a dat, în Anvers, sau la Constanța, la sosirea din voiaj, rapoarte periculoase pentru ceilalți. Sau, cel puțin, știm sigur că folositoare nu erau.
Îi deosebește relația cu patriotismul. Unul spunea, ca dovadă că-și iubește țara, că putea oricând să rămână peste hotare pe vremea lui Ceaușescu. Dar, fiind patriot, cum s-au schimbat lucrurile, cum s-a întors. Celălalt a făcut ceva pentru ca aceste lucruri să se schimbe.
Îi mai deosebesc multe, dar chiar dacă ar fi numai atât, sunt destule. Traian Băsescu ar fi trebuit să-și dea seama - mai ales el - că a te ciocni cu încărcătura simbolică a lui Mircea Dinescu are ceva din ideea proastă de a lua tramvaiul în mers, din față.
Depozitul de înțelesuri și popularitatea lui Dinescu au fost firește, subțiate în acești 20 de ani. S-au găsit destui să-l acuze și să-l înjure. E ceea ce se întâmplă, dealtfel, când mulțimile uită repede ce datorează celor puțini și, mai ales, uită că și idolii, eroii sau martirii au nevoie să fie oameni, să ia salariu, să facă copii. Cu toate astea, Dinescu e unul din eroii momentului '89, care cere, chiar și din partea celor care atunci au stat în casă cu bucile strânse, respect.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Vox Publica și pe Google News

Mai multe știri din Espresso