Un pas în spate, o minimă detașare față de încordarea electorală din aceste zile, reprezintă un exercițiu util pentru a înțelege ce se întîmplă astăzi în România. Ne amețește promisiunea unei victorii a binelui asupra răului? Categoric! Toți candidații pentru mandatul de șef al statului luptă cu balauri: Traian Băsescu vrea să zdrobească hidra parlamentară, Mircea Geoană și Crin Antonescu promit o victorie a democrației în fața autoritarismului, Sorin Oprescu a îmbrățișat teza confruntării cu sistemul ticăloșit.
La nivel simbolic, toți cei menționați
Un pas în spate, o minimă detașare față de încordarea electorală din aceste zile, reprezintă un exercițiu util pentru a înțelege ce se întîmplă astăzi în România. Ne amețește promisiunea unei victorii a binelui asupra răului? Categoric! Toți candidații pentru mandatul de șef al statului luptă cu balauri: Traian Băsescu vrea să zdrobească hidra parlamentară, Mircea Geoană și Crin Antonescu promit o victorie a democrației în fața autoritarismului, Sorin Oprescu a îmbrățișat teza confruntării cu sistemul ticăloșit.
La nivel simbolic, toți cei menționați joacă într-un film de acțiune, sînt eroii unor scene cvasi-finale, de care depinde soarta unei națiuni. Așa să fie oare? Aici e miza zilelor și anilor care vin după 6 decembrie?
Permiteți-mi să am rezerve serioase. România e, înainte de toate, o țară prost croită. Pornind de la împărțirea ei administrativă în zeci de județe reprezentînd tot atîtea feude cu administrare diferită în funcție de putirința baronilor locali, continuînd cu felul haotic al distribuirii resurselor în funcție de simpatii sau relații, fără un algoritm clar, în stare să ne scutească de discuții interminabile despre cine și cîte felii merită din tortul produsului intern brut, ori sfîrșind această scurtă enumerare cu lipsa unor fișe de post pentru fiecare dintre instituțiile deținătoare ale puterii administrative, tragem concluzia tristă a existenței unui stat diform și, mai ales, încropit. Trăim într-o confuzie, nu într-o țară. Prin urmare, mai mult ca oricînd, în aceste alegeri ar trebui să stăm departe de iluzia personajelor providențiale. Nu cîștigătorul acestor alegeri e important, miza o reprezintă maturizarea noastră, ca nație.
Ce-am făcut în ultimele două decenii, aceasta-i întrebarea. Probabil că multora dintre noi nu ne place cum arată astăzi România. Am scris împreună, strîmb și grăbit, istoria tristă a două decenii de existență egoistă. Ne-a plăcut să ne detașăm de existența în comun, ne-a prins izolarea specifică anilor capitalismului sălbatic și, cu aceeași viteză cu care am fugit din blocurile comuniste spre cartierele rezidențiale în căutarea unei mult dorite intimități, am fugit și de proiectele comune. În fapt, fiecare și-a construit România lui, mai bună sau mai puțin bună, după mintea și norocul pe care le-a avut. Nu ne-a învățat nimeni că puteam fi altfel și, probabil, orice gest încărcat de altruism s-ar fi văzut, cel puțin, bizar în lumea românească de după 1989. A fi împreună n-a existat ca proiect decît pentru cîștiguri materiale sau victorii politice. O strîngere de rînduri necesară oricărui efort de îndreptare părea să fie inutilă cîtă vreme exista libertatea de a-ți decide singur soarta. La ce bun celălalt, cîtă vreme capitalismul venit după comunism preda, la orice colț de stradă, lecții despre individ și capacitatea lui de a răzbate prin forțe proprii?
Azi, cu o doză mare de regret și tristețe, privind dintr-un colț spre societatea românească a zilelor noastre și izolîndu-ne măcar preț de cîteva ceasuri de tumultul electoral, am putea trage concluzii folositoare pentru perioada post-alegeri. Prea puține depind de cine va fi viitorul președinte. O țară prost croită nu se repară cu indicații de la Cotroceni. Nu Obama salvează SUA de recesiune economică. Istoria progresului unor națiuni e scrisă de efortul națiunilor înseși. Un efort comun care corectează din mers greșelile perioadelor precedente. Cu Traian Băsescu la conducerea țării, cu Mircea Geoană sau cu Crin Antonescu la Cotroceni, nu se semnează, instantaneu, un certificat de garanție a prosperității pentru România. Redefinirea noastră ca nație matură, vindecată de egoism și dispusă a-și asuma perspectiva unui efort comun, reprezintă miza reală a acestor alegeri. Iar un prim test e legat de participarea la vot.
În cîteva săptămîni tragem concluzii despre adevărata vîrstă a României: sper să se fi înșelat toți cei care astăzi ne văd prea mici pentru un război atît de mare.