... de care si-a adus aminte, cum nu se poate mai frumos ... licurici:
Azi se împlinesc 14 ani de la moartea lui Corneliu Coposu. Eu, care păstrez și acum ziarele din ‘95 în care se vobește, pe pagini întregi, despre moartea și înmormântarea Seniorului (singurele ziare pe care le păstrez, de altfel), mi se pare incredibil să aud că există tineri care habar nu au cine e. De fapt, în timp ce scriu, îmi dau seama că nu știu de ce mă aștept de la ei să aibă habar. E o generație diferită, cu valori diferite și aspirații diferite. Pentru mine, Corneliu Coposu rămâne Președintele
... de care mai ca uitasem dar si-a adus aminte, cum nu se poate mai frumos ... licurici:
Azi se împlinesc 14 ani de la moartea lui Corneliu Coposu. Eu, care păstrez și acum ziarele din ‘95 în care se vobește, pe pagini întregi, despre moartea și înmormântarea Seniorului (singurele ziare pe care le păstrez, de altfel), mi se pare incredibil să aud că există tineri care habar nu au cine e. De fapt, în timp ce scriu, îmi dau seama că nu știu de ce mă aștept de la ei să aibă habar. E o generație diferită, cu valori diferite și aspirații diferite. Pentru mine, Corneliu Coposu rămâne Președintele Moral al României, pentru mulți dintre ei, însă, e un necunoscut. Nu au cum să se raporteze la el.
Dar politicienii de azi l-au cunoscut și, totuși, nu au învățat nimic de la el. Nu mă pot opri să nu mă întreb cum ar arăta talk show-urile politice dacă Seniorul ar mai trăi și ar lua parte la ele. Oare și-ar mai permite invitații politicieni atâtea mârlănii și glume de autobază? Și cum ar arăta Partidul Țărănesc dacă Corneliu Coposu ar mai fi în viață? Ar avea 2.125.000 de aderenți ca în 1947, înainte ca sovieticii să îl distrugă? Și mă mai întreb câți dintre politicienii de azi ar fi capabili să facă 18 ani de pușcărie grea, asemeni Seniorului, pentru principiile în care cred?
Textul, in intregimea lui, poate fi citit aici:
http://www.lauralaurentiu.com/?p=335#comments
PS Am avut prilejul de a-l cunoaste - pe timpul mineriadelor, intr-o "casa conspirativa". Va povestesc altadata. Oamenii astia sunt ca sfintii: i-ai cunoscut, l-ai cunoscut pe unul care l-a cunoscut - tot e ceva. Zice-se-n Pateric ca un ucenic merge la ava si-l intreaba: "Avo, ce sa ma fac? Ma rog si simt ca nimic nu se lipeste de inima mea". Ava, intelegator, ii spune: "Fiule, ia castronasul ala de colo". Calugarul il ia. "Ia de toarna niste ulei in el". Calugarul toarna. "Desarta-l, acum!" Asa si face ucenicul. "Ia vezi: A mai ramas ceva pe peretii castonului?" Ramasese. Asa si cu Seniorul. Ceva -ceva a ramas lipit undeva, pe vreun perete.
Altminteri eu n-as mai scrie aci, si voi n-ati mai ceti.
Pana una-alta, multumesc, lauralaurentiu!
PPS Cand, acum cateva postari, urlam dupa elite, dupa asa ceva urlam! Si nu, nu pentru ca Seniorul e mort, asa ca putem sa-i punem tot idealismul in spate (as putea sa-i zic CC, ca e mai "cool", ar avea impact mai mare, dar nu ma lasa inima). Nu. Nu pentru ca mortii pot fi folositi dupa buna cuviinta. Ca pot. Ci pentru ca Seniorul avea ceea ce nu noi avem.