Există câteva momente memorabile chiar și în scurta istorie a dezbaterilor pentru alegerile prezidențiale din România. Ne amintim, firește, cu toții, de Emil Constantinescu dându-și jos ochelarii și întrebându-l pe Iliescu, în 1996: "Credeți în Dumnezeu, domnule Iliescu?". Sau, mai recent, în 2004, cum a reușit Băsescu să rupă ritmul în dezbaterea cu Năstase:"Mai , ce blestem o fi pe poporul asta de a ajuns pina la urma sa alega intre doi fosti comunisti? Intre Adrian Nastase si Traian Basescu". (Băsescu a încercat ceva asemănător și în dezbaterea cu Crin Antonescu, atunci când a făcut gluma cu
Diseară avem dezbatere între prezidențiabili, dar mă îndoiesc că vom avea parte de momente memorabile. Există însă câteva astfel de momente memorabile chiar și în scurta istorie a dezbaterilor pentru alegerile prezidențiale din România. Ne amintim, firește, cu toții, de Emil Constantinescu dându-și jos ochelarii și întrebându-l pe Iliescu, în 1996: "Credeți în Dumnezeu, domnule Iliescu?". Sau, mai recent, în 2004, cum a reușit Băsescu să rupă ritmul în dezbaterea cu Năstase:"Măi , ce blestem o fi pe poporul ăsta de a ajuns până la urmă să aleagă între doi foști comuniști? Între Adrian Năstase și Traian Băsescu". (Băsescu a încercat ceva asemănător și în dezbaterea cu Crin Antonescu, atunci când a făcut gluma cu "Cred că românii se întreabă de ce nu plecăm noi" - dar Crin i-a răspuns remarcabil de bine, lăsându-l în offside: "Cred că mai mulți se întreabă de ce nu plecați dumneavoastră"). Recunosc sincer că din dezbaterea Iliescu - Rațiu - Câmpeanu nu îmi amintesc decât emoția cu care am urmărit pentru prima dată un exercițiu democratic.
Istoria dezbaterilor televizate între candidații la președinție începe însă chiar cu un moment memorabil, între Nixon și Kennedy, în 1960. Transpirația l-a pierdut pe Nixon, iar Kennedy a câștigat prin relaxare și prin...tenul bronzat. În 1992, pe Bush tatăl l-a costat faptul că se uita nerăbdător la ceas în timp ce publicul punea întrebări, la dezbaterea cu Clinton. Merită amintite și oftaturile lui al Gore în dezbaterea cu George W. Bush, care au contat în lupta electorală din 2000.
La francezi, replici precum "Vous n'avez pas le monopole du coeur" dinspre Valery Giscard d'Estaing spre Mitterand, în 1974, sau "Ce soir, je ne suis pas le Premier ministre, et vous n'êtes pas le président de la République, nous sommes deux candidats à égalité" dinspre Chirac spre Mitterand, au făcut istorie. În dezbaterea din 2007, dintre Sarkozy și Segolene Royal mulți au reținut accesul de furie al candidatei socialiste. Eu am rămas cu o propunere a lui Royal pe care am găsit-o stupidă: pentru ca funcționarele care lucrează până seara târziu să nu fie violate pe drumul de întoarcere spre casă, să fie însoțite de colegi bărbați. A fost amuzant.
Din păcate, nu cred că în seara asta vom avea parte de momente memorabile, din cauza formatului. nici măcar nu mai e vorba de dezbatere aici. Citez dintr-o lucrare a Prof. asociat drd. Petre Crăciun, de la Universitatea „Andrei Șaguna”, "Dezbaterea televizată, punerea în scenă a cuvântului":
"Spre deosebire de emisiunea talk show, dezbaterea impune un număr mai mic de invitați: Minimum trei (doi interlocutori și un moderator), maximum șase. Derogările de la aceste limite anulează finalitatea proiectului de comunicare fie prin imposibilitatea instituirii pozițiilor antinomice de pe care să se poată landa polemica, fie din cauza degenerării în efectul de tip „forum”."
Complet de acord: cinci candidați sunt prea mulți la o dezbatere televizată. Se va pierde substanța comunicării și candidații nu vor intra în interacțiune.
