Moscova, prin ochii prezidențiabililor

După dezvăluirile privind vizita neoficială și secretă a lui Geoană la Moscova și scandalul pe care l-au declanșat, cred că este interesant să urmărim cum se raportează candidații noștri la președinție față de Rusia. Este o temă dificil de abordat, având în vedere pasiunile pe care le declanșează și temerile istorice încă existente în societatea noastră referitor la Rusia. Ca urmare, am analizat planurile de politică externă ale candidaților așa cum apar ele pe siteurile de campanie. Siteuri foarte prost organizate, de altfel, toate, fiind foarte greu să găsești o informație.
Să începem cu vizitatorul de taină de la Moscova, Mircea Geoană. Diplomatul prezidențiabil nu expune nicio viziune referitoare la relația cu vecinul de la răsărit.El se limitează să critice ceea ce s-a făcut până acum, fără a propune vreo alternativă. “Este anormal si contraproductiv ca Romania sa aiba astazi relatii reci cu un numar important de vecini directi sau indirecti. Faptul ca suntem granita de Vest a UE si NATO ne aduce responsabilitati, pentru care este nevoie sa gandim pragmatic politica noastra spre Rasarit.” Geoană bagă de altfel Rusia în aceeași oală mare cu India, China și Brazilia, de parcă am putea avea același tip de relație cu Moscova ca și cu Brasilia: “In acelasi timp, o prioritate pentru politica noastra externa trebuie sa fie reangajarea in relatii pragmatice cu tarile emergente, China, Rusia, India, Brazilia.” Ideea de „pragmatism” în relația cu Rusia a fost, de altfel, mantra politicii României față de Rusia în ultimii ani, mai ales în vremea mandatului lui Cristian Diaconescu la externe. Nimic concret, însă. Este de înțeles de ce Geoană nu a vrut să brodeze mai mult asupra a ceea ce înțelege prin pragmatism în relația cu Rusia, dacă ne gândim la întâlnirile sale de la Kremlin și relațiile cu oameni de afaceri ruși apropiați oligarhilor.
De departe cel mai extins plan de politică externă și cel mai profesionist alcătuit (să fie aici mâna lui Iulian Chifu?) îl are Crin Antonescu. Pe siteul său găsim un subcapitol întreg dedicat relației dintre România și Rusia. „Ca Președinte al României, relațiile cu Federația Rusă reprezintă o prioritate a proiectului meu de politică externă.” - foarte corect, e normal să fie așa, fiind vorba de „un important actor geostrategic al zonei”. Și Antonescu critică atitudinea de până acum a autorităților române față de Moscova: „Relațiile cu Rusia au avut și ele zone de nepermisă oscilație, reflectând și o incapacitate a factorilor instituționali de a percepe importanța strategică a unor raporturi bune cu vecinul de la Răsărit.”.
Crin Antonescu vine chiar cu propuneri concrete: “ încurajarea apariției unei bănci comune româno-ruse, care să devină, în timp, un pivot al dezvoltării schimburilor economice”. Liberalul vorbește deschis de componenta economică a relației cu Rusia, care trebuie încurajată. El ia însă în considerare și componenta psihologică a relației: “Există elemente de istorie a psihologiei colective care au funcționat, nu o dată, ca un factor perturbator al relațiilor dintre cele două state. Aceste urme ale memoriei istorice au fost exploatate în planul politicii interne. Ele pot fi depășite printr-o mai bună comunicare, la nivelul elitelor politice, economice, academice și culturale.”
În schimb, Antonescu nu propune o strategie clară în privința rutelor energetice, care au lăsat Europa în frig astă iarnă și s-ar putea să o lase din nou și la începutul anului viitor. Spre deosebire de Băsescu, despre care se știe că a susținut în mod necondiționat proiectul Nabucco de conductă, al UE, care are urma să ocolească Rusia, liberalul nu ne lămurește cam ce rută ar urmări: “Același conflict ruso-georgian a pus în discuție și chestiunea securității energetice la nivelul Uniunii Europene. Proiectele gazoductelor Nord Stream și South Stream au produs diviziuni în interiorul Uniunii Europene, o parte din noile state membre având rezerve în legătură cu accentuarea dependenței energetice față de Federația Rusă.”. Atât. Nu ne lămurește dacă România va face parte sau nu din aceste noi state membre pline de rezerve sau nu. În schimb, vorbește de o politică energetică comună a UE și de diversificarea resurselor, ceea ce ar putea indica dorința de a scăpa de dependența de Gazprom.
Tot de politici energetice vorbește și Traian Băsescu la el pe site. Nimic despre relația cu Rusia. Dar poziția sa este cunsocută deja din timpul mandatului. Relația cu Rusia nu a fost tocmai una de prietenie, în ciuda telefoanelor primite de la Putin în timpul crizei gazului. În programul lui Băsescu este “o politică energetică națională bazată pe creșterea ofertei de energie nucleară și de energie regenerabilă, pe protecția mediului înconjurător și pe utilizarea rațională a resurselor naturale precum și pe dezvoltarea potențialului de cooperare la Marea Neagră în diverse domenii, cu deosebire cel energetic.” Toate acestea ar însemna independența energetică de Rusia. În plus, să nu uităm că Băsescu a fost unul din campionii suținerii proiectului Nabucco în UE, excluzând intrarea în proiecul Gazprom de conductă: South Stream. România este, din această cauză, singurul stat din zonă care nu a semnat cu Gazprom pentru participarea la acest proiect. Băsescu a încercat și o deschidere a relațiilor față de țările de la Caspică, ce ar putea deveni furnizori pentru Nabucco: vizite în Turkmenistan și Kazahstan. Totul pentru a scăpa de dependența energetică de Rusia.
Pentru Oprescu, politica externă nu pare să existe. Cel puțin pe siteul său de campanie. Sau n-am reușit eu să găsesc.
P.S.: Mulțumesc lui Dan Duca pentru ajutorul acordat în orientarea pe siteurile prezidențialilor