M-am decis să-mi păstrez bunele obiceiuri de pe vremea cînd „Cotidianul” era un ziar și publicam acolo și să postez marțea și vinerea. Doar în cazuri cu adevărat excepționale, voi intra peste rînd. Și pentru că toată lumea este fixată pe politica imediată, m-am decis să postez astăzi acest articol cultural, însă, de bună seamă, nu lipsit întrutotul de dimensiuni politice și etice. <strong> </strong> Poate o singură întrebare a fost mai adesea pusă în spațiul public românesc decît celebra „de ce nu avem un Havel?” – și anume „de ce nu avem un Nobel?”.
M-am decis să-mi păstrez bunele obiceiuri de pe vremea cînd „Cotidianul” era un ziar și publicam acolo și să postez marțea și vinerea. Doar în cazuri cu adevărat excepționale, voi intra peste rînd. Și pentru că toată lumea este fixată pe politica imediată, m-am decis să postez astăzi acest articol cultural, însă, de bună seamă, nu lipsit întrutotul de dimensiuni politice și etice.
Poate o singură întrebare a fost mai adesea pusă în spațiul public românesc decît celebra „de ce nu avem un Havel?” – și anume „de ce nu avem un Nobel?”. Un Nobel în general, deși ar mai fi cîte ceva de găsit pentru „Medicină”, la un desțărat, sau chiar „pentru Pace”, dar foarte bine ascuns de regimul pacifist al lui Ceausescu, dar mai ales „pentru Literatură”, că aceasta este obsesia culturilor literar-centrate, care sînt culturi cumva minore, cele majore fiind poli-centrice. Acum, avem. Sau, de fapt, nu avem! Pentru că e foarte greu să-ți dai seama dacă e să te iei după presa românescă, nu de puține ori chiar și după cea internațională.
Premiul „Nobel pentru literatură” aparține României, pentru că autoarea s-a născut, a crescut și a publicat primele cărți aici, bașca experiența traumatică exploatată este una românească! Unii merg chiar mai departe relevînd „meritele” lui Ceaușescu în adjudecarea premiului, devreme ce regimul acestuia i-a asigurat autoarei „toate condițiile” care i-au provocat autoarei experiența umilitoare și traumatizantă ce va fi stat la temeiul cărților sale.
Dar sar ceilalți, care ne avertizează că autoarea a scris nemțește chiar și cînd locuia în România, iar cele mai multe dintre cărțile sale, cele care, de fapt, i-au adus consacrarea internațională, au fost scrise după expulzarea din România – că asta a fost, nu o simplă schimbare de domiciliu –, prin urmare, premiul aparține Germaniei. Remarcabilul scriitor, originar tot din România și stabilit la New York, Norman Manea, de asemenea propus pentru „Nobel”, dacă sînt eu bine informat, avertizează că premiul acesta, în loc să mai domolească orgoliile și complexele scriitorului „la români”, vorba lui Paul Goma – care a avut o ieșire foarte orgolioasă la aflarea numelui premiantei! –, le va accentua. Și a avut dreptate!
Acum cîteva zile, o excelentă observatoare a vieții politice din România, scriitoare pe deasupra, nu se dovedește o la fel de bună observatoare și a vieții culturale și folosește pretextul pentru a se răfui cu adversarii, aliații, mediul general românesc, ceea ce nu făcea rău, doar că nu era în chestie! Ieri, Excelența Sa Dl. Andreas von Mettenheim, ambasadorul Germaniei la București, a ales – cum altfel? – să răspundă cum nu se poate mai diplomatic, dar nu neapărat și cel mai departe de adevăr, întrebării unui jurnalist: „Herta Müller s-a născut și a crescut în România, iar din 1987 trăiește în Germania. Cred că ambele popoare, atât germanii, cât și românii, au în acest moment motive de bucurie. Principala temă a operei Hertei Müller, un manifest împotriva injustiției și a dictaturii, dă artei sale o dimensiune globală. Dincolo de orice formă de controversă, un lucru este sigur: mai mult decât orice altceva, Herta Müller reprezintă limba germană în toată frumusețea și forța ei, iar opera sa se înscrie în cea mai bună tradiție a scriiturii germane”.
O rezolvare diplomatică, cumva și dialectică, devreme ce și românii, care i-au prilejuit Hertei Muller experiența pentru cărțile pe care avea să le scrie în Germania – și în limba germană, desigur! –, dar și germanii, au motive de bucurie. Sigur, cu o anumită prudență, atent să nu-și lezeze interlocutorul și gazdele, Excelența Sa nu uită totuși să menționeze că Herta Muller „reprezintă limba germană” și că opera acesteia se înscrie „în cea mai bună tradiție a scriiturii germane”. Dar, în același timp, E. S. nu omite, menționează explicit ceea ce trebuie în primul rînd menționat, calitățile scriitoricești personale ale scriitoarei, iată, „româno-germane”!, talentul său personal.
Pentru că Premiul „Nobel”, cu atît mai mult cel pentru literatură, esteo competiție individuală, nu una pe echipe, pe țări etc. Nu România luat premiul, nici măcat Germania, ci Herta Muller! Sînt peste 100 de milioane de vorbitori de limba germană în lume, dintre care probabil sute de mii de scriitori, dar nu ei au luat Premiul „Nobel” pentru literatură pe anul 2009. Sînt sute de mii de germani plecați din România, din care cu certitudine sute de scriitori, dar nici ei n-au luat premiul pentru literatură anul acesta.
Premiul „Nobel”, mai ales cel pentru literatură, este obținut într-o competiție individuală, cum spuneam, pentru că artele, creativitatea artistică sînt chestiuni individuale. Pentru calitățile artistice – dar nu numai, pentru că specificul acestui premiu este să privească esteticul în asociere cu alte valori și criterii, de natură etică, politică și chiar geografică! – ale operei sale, Herta Muller, ea singură, a fost laureata „Nobelului” pentru literatură din acest an. Și asta indiferent de ce-ar spune unii sau alții, chiar indiferent de ceea ce ar spune, din modestie ori dimpotrivă din orgoliu, autoarea însăși! Felicitări, Herta Muller.
PS Nu știu cum să pun umlaut-ul la computer pe acel u din numele autoarei, dar eu îl văd acolo, unde trebuie!
Urmărește știrile Vox Publica și pe Google News



























