După ce Traian Băsescu l-a acuzat de maximă superficialitate pe fostul consilier Andrei Pleșu, așteptam tableta acestuia din urmă din Adevărul. Ea a venit, dar fără artificii și atacuri. Omul doar invită la calm. Iar de calm n-are nevoie nimeni pe timp de alegeri și pe timp de criză economică. Dar... cică așa sînt ăștia săraci, mai răi, scrie filozoful.
În urmă cu cîteva zile președintele îl acuza la Prima TV de incompetență pe fostul său consilier în externe, Andrei Pleșu.
Da, spre exemplu când un consilier vine și îți dă un document important, că e de
După ce Traian Băsescu l-a acuzat de maximă superficialitate pe fostul consilier Andrei Pleșu, așteptam tableta acestuia din urmă din Adevărul. Ea a venit, dar fără artificii și atacuri. Omul doar invită la calm. Iar de calm n-are nevoie nimeni pe timp de alegeri și pe timp de criză economică. Dar... cică așa sînt ăștia săraci, mai răi, scrie filozoful.
În urmă cu cîteva zile președintele îl acuza la Prima TV de incompetență pe fostul său consilier în externe, Andrei Pleșu.
Da, spre exemplu când un consilier vine și îți dă un document important, că e de politică externă, să spunem, la semnat și spui:”Ce conține?” și constați că nu știe, nu se poate aștepta să fie pupat pe frunte. Atunci poți să-i spui și brutalitate cazonă, da? Când prezinți președintelui României în avion documente pe care să le semneze și întrebi “Dar despre ce e vorba?”, “Nu știu”. Deci, eu semnam, ca președinte, un material lucrat de cineva din departament….
Să ai decepția să constați că nu știa ce îmi propunea să semnez poate fi un moment în care poți avea orice reacție pentru că instantaneu te întrebi: “Dar până acum, de atâtea luni, omul ăsta a știut ce mi-a dat la semnat sau am semnat ce mi-au dat niște funcționari din direcția lui?
Andrei Pleșu face astăzi fotografii cu chestiuni de isterie electorală, de undeva din turnul de fildeș. Se plînge de calitatea deplorabilă a dezbaterilor, de probăsescieni și antibăsescieni etc.
Presa a cultivat și cultivă, cu un zel demn de o cauză mai bună, atacul, injuria, calomnia, scandalul. Ore întregi, la diferite posturi de televiziune, se distribuie acuzații, se încurajează batjocura, limbajul de stadion înfierbântat, furia. La Realitatea, se face o ipocrită campanie pentru „respect” pe fundalul unor emisiuni la care sunt invitați tot soiul de ipochimeni fără onoare și fără minime reguli de conduită. Societatea e polarizată isteric: pro-băsescieni obsesivi și anti-băsescieni grobieni. Forum-urile sunt pline de dejecții. Ne îndreptăm spre un soi de stupoare electorală: nu mai vrem să votăm pe nimeni, pentru că îi disprețuim pe toți. (mai mult)
Andrei Postelnicu, consilierul lui Mircea Geoană, scrie ceva ce l-ar putea deranja pe candidatul cu pricina. Cum că ar trebui să mai fim și autoironici. Geoană autoironic?
Valoarea autoironiei este că reflectă o capacitate a individului de a nu se lua excesiv în serios, de a accepta că nu este perfect și de a se privi cu un minimum de onestitate în oglindă. La un nivel mai profund, este vorba de o anumită siguranță de sine și de a te simți suficient de bine în propria piele încât să-ți poți recunoaște limitele.
În România însă, lucrurile stau altfel. Ideea de a nu te lua pe tine însuți în serios este o erezie. Noțiunea că avem cu toții niște limite e revoltătoare. Faptul că ar trebui să ne recunoaștem propriile defecte sfidează normele de comportament în vigoare în spațiul carpato-danubianopontic. Este mult mai important să ridicăm fațade de invulnerabilitate și infailibilitate. (mai mult)
Horațiu Pepine scrie pentru Deutsche Welle o analiză a reformelor începute de Traian Băsescu. O critică adevărată, nu simple blabla-uri "anti":
E implicată aici o decizie politică grea, una care privește soarta pe termen lung a unei întregi comunități cu rădăcini istorice, dar și a societății românești în ansamblu, privită nu ca pură proiecție a prezentului, ci ca o moștenire a unei istorii îndelungate.
România a mers de o sută de ani încoace pe drumul abrupt al unei omogenizări etnice și sociologice care s-a dovedit nefastă. Iar proiectul Președintelui Traian Băsescu se vădește, după clarificările recente, o continuare a aceluiași drum care recurge de astă dată la alibiul modernizării și europenizării.
Reformismul clamat de președintele Traian Băsescu și susținut în mod grăitor, exclusiv de intelectualii originari din provinciile orientale ale vechii Românii, este doar un mod de a continua omogenizarea societății românești. (mai mult)
