Președintele nu-l vrea pe Klaus Johannis. Opoziția nu vrea pe nimeni altcineva. Tehnocrat sau politician, indiferent ce ar propune președintele, răspunsul celor trei partide ale bizarei majorități de liberal-socialiste cu accent maghiar este acelasi. Un "nu" raspicat, fără compromisuri, fără nuanțe, fără explicații coerente.
În tot timpul ăsta cu toții, de la dreapta la stânga, se lamentează că nu e buget. Neavând buget, nu-s nici bani de la FMI. Fără bani de la FMI ne cam paște dezastrul. Sugestia apocalipsei financiare și a colapsului politic se insinuează parșiv
Președintele nu-l vrea pe Klaus Johannis. Opoziția nu vrea pe nimeni altcineva. Tehnocrat sau politician, indiferent ce ar propune președintele, răspunsul celor trei partide ale bizarei majorități liberal-socialistă cu accent maghiar este acelasi. Un "nu" raspicat, fără compromisuri, fără nuanțe, fără explicații coerente.
În tot timpul ăsta cu toții, de la dreapta la stânga, se lamentează că nu e buget. Neavând buget, nu-s nici bani de la FMI. Fără bani de la FMI ne cam paște dezastrul. Sugestia apocalipsei financiare și a colapsului politic se insinuează parșiv în declarațiile candidaților și în comentariile analiștil0r. Poporul vede, se închină, îi blesteamă și își scuipă în sân ca pe vremea ciumei lui Caragea.
Și unora și altora le e teamă că un eventual guvern instalat de adversari ar putea să își prelungească viața mult după alegerile prezidențiale. Să fim serioși, Mircea Geoană nu moare de dragul lui Johannis. E cumva nedemn pentru un ditamai partidul să piardă inițiativa când avem de-a face o chestiune atât de importantă cum este nominalizarea pentru funcția de premier. Respectul de sine al PSD suferă deja de inaniție. Nominalizarea lui Johannis a mai consumat un pic din provizia de vitamine.
Acestea fiind zise, nu cred că există cineva care să creadă că un eventual guvern Johannis va supraviețui mai mult de câteva luni. Fie că domnul Geoană va fi președinte fie că nu.
De cealaltă parte, președintele și apropiații săi nu își permit să își lase în prag de alegeri adversarii să câștige confruntarea pentru guvern. Asta pentru că alianța PSD-PNL , deocamdată la stadiul de concubinaj, ar putea să capete substanță. În PNL sunt destui care iau cu lămâie această asociere cu Ion Iliescu și Marian Vanghelie. Dar promisiunea guvernării, a accesului la resurse face ca micile grețuri să treacă repede. Or tocmai asta încearcă să prevină strategii din jurul lui Traian Băsescu și ăsta e motivul pentru care în ultima vreme îl auzim pe președinte vorbind din ce în ce mai des de o alianță de dreapta.
România are nevoie de un guvern cât de cât stabil și legitim. Fie el și unul cu mandat limitat. Problema stă în numele celui nominalizat. Johannis, Croitoru, cu atât mai puțin Negoiță, nu sunt nume care să câștige încrederea taberei adverse. Coaliția Grivco sau ambițiile președintelui, indiferent cum vreți să numiți forța care va nominaliza în cele din urmă un șef al guvernului cu șanse de succes trebuie să câștige încrederea celeilalte tabere. Pentru că asta e problema majoră a momentului. Are un nume și acela e "criză de încredere" . E prea multă suspiciune între cele două tabere pentru ca orice funcționar sau ales, oricât de independent ar fi, să nu fie bănuit că urmează ordinele cuiva. Așa că soluția trebuie să vină din afara mediului politic și a instituțiilor statului.
În momentul ăsta e doar o singură persoană care întrunește condițiile de mai sus: Patriarhul Daniel, al Bisericii Ortodoxe Române. Deși este la rându-i, un mic mogul de presă, Patriarhul cu greu poate fi bănuit că urmărește cine știe ce carieră politică sau interese ascunse. Aspirațiile sale sunt cumva mai înalte decât o banală funcție lumească, fie ea și aceea de șef al guvernului. Legitimitatea sa și statura morală sunt destul de greu de contestat iar celor două tabere le-ar fi teribil de greu să îl acuze pe capul bisericii majoritare că face cine știe ce jocuri politice. Mai mult, prezența sa în fruntea executivului le-ar permite pesediștilor și pedeliștilor să colaboreze din nou sub masca "unității naționale". PSD și-ar primi mult-râvnitul minister de interne ceea ce ar limita dimensiunile unui eventual scandal al fraudelor electorale. Si, cel mai important, s-ar reusi adoptarea unui buget pentru 2010.
Există chiar și un precedent, nu tocmai fericit, e adevărat. Acela al lui Miron Cristea, primul patriarh al BOR, cel căruia regele Carol al II-lea îi încredințase la un moment dat conducerea guvernului. Sigur or mai fi alți posibili candidați care să corespundă complicatei fișe de post pe care o alcătuiesc partidele pentru șeful guvernului însă eu, unul, nu reușesc să îi identific.
