Politica de a nu spune

De multe politici am auzit la viaţa mea de om virusat cu interesul pentru, hai să băgăm clişeul, bunul mers al vieţii cetăţii. Am auzit-o pe aia cu politica ţigăncii împuţite, cu politica celor două Românii, cu politica puiuţului de comunist. Dar pe asta cu "politica de a nu spune" încă nu am auzit-o... Dar a venit imberbul Lucian Croitoru cel viteaz, acest fost premier desemnat, care, răspunzând întrebării unei jurnaliste, a replicat, de-a dreptul imperial, "nu răspund, acest lucru face parte din politica mea de a nu spune". Cât e de simpatic... Cum s-a gândit el că dintre coloane lungi de cifre şi conturi de la BNR, gen scurgerea aia de date verzulii din filmul Matrix, o să iasă el împlătoşat cu miraculosul îndemn băsescian "Luciane, du-te că te sparg!" şi o să salveze ţara de ea însăşi... Cât e de simpatic... Politica asta a lui Lucian Croitoru "de a nu spune" îmi aduce aminte de un banc, unul din bancurile mele preferate. Legătura cu ce am zis mai sus o faceţi voi. Ion şi Gheorghe stau degeaba Ion: Măi, Gheorhe, cum dracu se zice corect, fuRnicular sau fuNicular? Gheorghe: La ce?