Trăim vremuri de obștească batjocură. Candidații la prezidențiale își pun în frunte bunul simț, respectul, pentru ca apoi să-l calce în picioare. Noi, ceilalți, subiecții pe care experimentează primii de 20 de ani încoace, facem mișto de ei. Unul e chior, altul prostănac, păpușelul nu lipsește nici el. E un mișto colectiv și reciproc, ei fac mișto de noi, noi de ei, noi de noi. Tristă țară e România. Simona Tache scrie despre nevoia de acțiune. O cunosc pe Simona, nu bravează, e manifestul unui om sătul de indiferența cu care trăim în România, numindu-ne români.
Într-o țară primitivă ca asta,
Trăim vremuri de obștească batjocură. Candidații la prezidențiale își pun în frunte bunul simț, respectul, pentru ca apoi să-l calce în picioare. Noi, ceilalți, subiecții pe care experimentează primii de 20 de ani încoace, facem mișto de ei. Unul e chior, altul prostănac, păpușelul nu lipsește nici el. E un mișto colectiv și reciproc, ei fac mișto de noi, noi de ei, noi de noi. Tristă țară e România. Simona Tache scrie despre nevoia de acțiune. O cunosc pe Simona, nu bravează, e manifestul unui om sătul de indiferența cu care trăim în România, numindu-ne români.
Într-o țară primitivă ca asta, nu merge decât cu acțiune. Nu merge cu proteste elegante pe Facebook sau cu lamentări pe bloguri și în presă. Acțiune și frică! Noi să scoatem bâtele simbolice și să acționăm, ei să facă în pantaloni de frica acțiunilor noastre!
Suntem în stare de asta? Eu nu știu răspunsul, chiar nu îl știu. Suntem, oare, în stare să renunțăm la comoditatea vieților noastre ocupate măcar pentru o zi?. Am mai putea oare să ieșim în stradă doar să spunem că ne-am săturat de ipocrizie, de minciună, de jaf? Să abandonăm anonimitatea călduță a blogului și să urlăm că ne pasă nu numai de temperatura berii din club, marca tricoului, destinația de vacanță ori rata la bancă, ci să ne gândim și la cei-i așteaptă pe copiii noștri? Astăzi, statul român este unul tributar intereselor de clică, la fel cum a fost în ultimii 70 de ani. Nu numele politicienilor contează, ci deprinderile. Sunt aceleași. Cu ce se deosebește președintele de CJ de un secretar județean de partid? Decizia discreționară îi este la fel de la îndemână, doar metodele sunt ceva mai eleborate. Azi nu se mai fură doar cu tractorul, ci și cu calculatorul.
Poate ar trebui să ieșim în stradă și să zbierăm, ca în anii ‘90. Poate ar trebui să aruncăm cu ouă în ei, cu zacuscă, cu varză murată, cu gunoaie. Poate ar trebui să îi facem să le fie frică de noi. Frică să nu le murdărim costumele alea scumpe, să nu le împroșcăm cu zacuscă burtoaiele alea îmbuibate și meclele alea nesimțite, frică de furia noastră explicită. Să aibă coșmaruri cu zacuscă, de fiecare dată când vor vrea să bage mâna pân-la cot, să le înghețe șira spinării de fiecare dată când se vor descheia la prohab ca să facă pipi pe noi. Să aibă coșmaruri zecile de mii de tineri care ar putea să iasă în stradă și cu zecile de mii de tineri care ar putea să refuze să mai plece de acolo. Să aibă coșmaruri cu Piața Universității. Da, cred din ce în ce mai tare că ar trebui reînviată Piața Universității. Au uitat-o. Cred că ar trebui să le-o reamintim. Să le reamintim că existăm, și că suntem foarte furioși, și că, gata, s-a terminat, ne-au ajuns 20 de ani de bătaie de joc.
Am citat iar din Simona, textul ei m-a uns la suflet. Câți dintre voi cred că există măcar un politician care chiar vrea binele țărișoarei? Îi dau premiul I pentru idealism și-i plătesc drumul până la cea mai îndepărtată insulă pustie, să-și poată trăi iluzia în tihnă. Tot corporatismul acesta aspirațional ce l-a subjugat pe românul urban în ultimii ani l-a împiedicat să mai aibă și conțiință comună, conștiință a binelui comun (cu tot respectul, de la țărani nu ai ce aștepa. Ei își doresc doar să trăiască la fel ca la oraș). Merge salariul, creditele sunt accesibile, mai dăm o șpagă, mai cunoaștem un prieten de-al unui prieten, s-a făcut ora pentru un nou episod din serialul preferat, depresia socială de care suferim fără să ne batem capul cu ea e mai ușor de îndurat. E pre mult circ în politică, ne dezgustă, nu are rost să ne mai batem capul să mergem la vot. Asta e marea lor găselniță, circ, vorbărie fără rost, astfel încât să să devenim dobitoace dezinteresate de tot cei faci ei, atât de clovnerii, cât și de numerele de prestidigitație ce ne privează de autostrăzi, spitale ori școli decente. Puterea îi corupe pentru că noi nu facem nimic să-i împiedicăm să se lase corupți.
Mai sunt câteva zile până la alegeri. Să mergem la vot, până acum absenteismul nu a fost palma aceea care să le zdruncine puțin nesimțirea. Votăm corect, le scriem mesaje pe buletine, îi ștampilăm pe toți, lăsăm buletinul gol, îl rupem, dar trebuie să vadă că suntem interesați. Să mergem la vot. Apoi, zacusca.
