Am fugit în baie după o cîrpă să șterg balta de pipi de pe covor. Cățelul adulmeca nedumerit prin cameră și, în timp ce ștergeam covorul, mă întrebam de la cine aș fi putut afla cum ajung la Europa Liberă. Pînă atunci mă suna cîte cineva, de la Munchen, să-mi ceară părerea despre una, alta, iar seara mă auzeam la vreuna dintre emisiuni. Uneori mă suna din București Radu Călin Cristea pe care îl văzusem de cîteva ori prin oraș cu un reportofon Sony, ca reporter al Europei Libere. . Eram prieteni din facultate și de la Cenaclul de luni. Mă gîndeam să-l întreb
Am fugit în baie după o cîrpă să șterg balta de pipi de pe covor. Cățelul adulmeca nedumerit prin cameră și, în timp ce frecam covorul, mă întrebam de la cine aș fi putut afla cum ajung la Europa Liberă. Pînă atunci îmi telefona cîte cineva, de la Munchen, să-mi ceară părerea despre una, alta, iar seara mă auzeam la vreuna dintre emisiuni. Uneori mă căuta din București Radu Călin Cristea pe care îl văzusem de cîteva ori prin oraș cu un reportofon Sony, ca reporter al Europei Libere. . Eram prieteni din facultate și de la Cenaclul de luni. Mă gîndeam să-l întreb pe el unde se află sediul din București al postului de radio, cînd la cîteva minute după ce vorbisem cu Gelu Ionescu, mă sună Radu: „Bătrîne, pe cît punem pariu că Gelu nu ți-a spus cum să ajungi la noi la radio?” RCC nu era doar reporter al Europei Libere, ci a fost și primul șef al biroului din București, înainte de a fi luat în echipa de la Praga pentru a face „Actualitatea românească”. Neculai Constantin Munteanu se stabilise la București, iar atunci cînd Europa Liberă s-a mutat de Munchen la Praga a avut loc marea despărțire dintre cei care au acceptat să se ducă acolo, din echipa de aur a departamentului românesc, și cei care au preferat să se retragă. „Radule, i-am răspuns, pe cît facem pariu că ai dreptate?” Atunci, sediul bucureștean al Europei Libere se găsea pe aceeași stradă cu ambasada Marii Britanii, dar pe cealaltă parte și puțin pieziș, într-un apartament dintr-un bloc interbelic. Bat la ușă. M-a întîmpinat o tînără care mi-a spus că ea e Alexandra. Era viitoarea consilieră prezidențială a lui Traian Băsescu, Alexandra Gâtej. Interesantă, dinamică și cu o fermecătoare ținută occidental-balcanică. Intru în apartament, tăiat de emoție, iar înăuntru dau de un club eterogen de discuții. Înșirați pe canapele și pe scaune politicieni, oameni de cultură, simpli cetățeni veniți în vizită și un călugăr. Să fi fost o duzină. Pe măsuțele din fața lor, cafele, sucuri și ziare. Cînd mă apropii de călugăr recunosc în el pe părintele Marchiș de la Stavropoleos. Mă duc întins să-i dau bună ziua, după care am trecut și pe la ceilalți, cu o politețe selectivă. Printre cei pe care i-am sărit la datul mîinii, mulțumindu-mă să dau din cap a bună ziua s-au numărat senatorul de Constanța, Gheorghe Dumitrașcu, faimos pe atunci, și un ecologist exoftalmic, cu un ochi rătăcit, Marcian Bleahu, amestecat într-o afacere murdară cu deșeuri occidentale depozitate pe veci în Romînia. Senatorul Dumitrașcu, gras, într-o cămașă cadrilată, mirosea apăsător a transpirație. Toți vorbeau încet, chiar și senatorul Dumitrașcu, să nu li se audă vocile în studioul improvizat.
Părintele Marchiș se număra atunci printre puținii reprezentanți ai BOR care cereau reformarea bisericii și le arătau obrazul ierarhilor ortodocși care colaboraseră cu regimul Ceaușescu. Mai tîrziu părintele avea să mă dezamăgească groaznic. Atunci însă din tot clubul ad hoc de discuții al celor care își așteptau rîndul să intre în studio sau veniseră să mai afle ultimele noutăți singurul cu care am făcut conversație, pînă i-a venit rîndul să înregistreze a fost călugărul Marchiș a cărui pedantă curățenie corporală îi adusese porecla de popa Șampon din partea reporterițelor de la Europa Liberă. Peste vreo oră, cînd să intru în studio mă cam luase plictiseala, dar îmi trecuse emoția. Mi-am făcut numărul la microfon fără să mă încurc și izbutind să am aerul că vorbesc liber, nu că îmi citesc textul cu care venisem în buzunar. Cînd am plecat clubul de discuții pe care îl găsisem își schimbase în totalitate componența, iar printre cei care își așteptau rîndul se afla, zîmbitor, fostul premier Petre Roman, cu un aer de simplu cetățean.