Espresso· 4 min citire

Povestiri pe unde scurte. Un telefon de la Gelu Ionescu

Vox Publica
Scris de Vox Publica Publicat: 6 oct. 2009, 13:53

(Înainte de a pleca de la Cotidianul voiam să fac o istorie orală a Europei Libere, cu voci, personaje și întîmplări, mai mult din nostagie decît la gîndul că au trecut 60 de ani de la înființarea acestui post de radio. Nu voiam să fie istoria mea despre Europa Liberă, ci a posesorilor vocilor pe care le-am auzit la Europa liberă, atîtea cîte mai sînt. Nu mi-am permis să reiau tratativele pentru această istorie orală, doar ca să o plantez la mine pe blog. Așa că mă limitez, pentru început, la niște povești personale despre acest post de radio.) În vara lui 1993 îmi

(Înainte de a pleca de la Cotidianul voiam să fac o istorie orală a Europei Libere, cu voci, personaje și întîmplări, mai mult din nostagie decît la gîndul că au trecut 60 de ani de la înființarea acestui post de radio. Nu voiam să fie istoria mea despre Europa Liberă, ci a posesorilor vocilor pe care le-am auzit la Europa liberă, atîtea cîte mai sînt. Nu mi-am permis să reiau tratativele pentru această istorie orală, doar ca să o plantez la mine pe blog. Așa că mă limitez, pentru început, la niște povești personale despre acest post de radio.)
În vara lui 1993 îmi mergea prost cu banii. Îmi dădusem demisia de la „Cotidianul”. „România literară” își încetase apariția, nu se știa pentru cît timp, dar Hanibal Stănciulescu căruia îi fătase cățeaua vreo șapte metiși de șoricar – ea – cu un el  pekinez pe care nu l-am cunoscut m-a invitat să-mi aleg unul. Cînd a auzit că voiam să aduc un cîine în casă, Daniela, soția mea, mi-a sugerat să mă abțin, și ca doctoriță, dar și cu observația că numai asta ne lipsea în apartamentul nostru de două camere în care creșteam doi copii. După vreo săptămînă mergem în vizită la Hanibali, care stăteau la vreo cîteva stații de troleibuz de noi, tot în Drumul Taberei, dar mai în profunzime. O țuică, o bîrfă, o măslină și pe covor printre noi, patru căței – trei îi dăduseră – care umblau cu coada pe sus de colo, colo. Unul dintre ei, mai mărișor, dădea cu capul într-o ușă, de parcă ar fi vrut s-o deschidă, apoi obosit, se așează la picioarele Danielei. Ea îl ia în brațe. El de bucurie sau mai curînd de frică face pipi pe ea. Rezolvă doamnele inconvenientul cu niște șervețele, dar Daniela nu mai lasă cățelul din brațe. Cînd să plecăm cățelul începuse să se simtă bine în brațele ei, iar ei nu-i mai venea să-l pună jos. Așa că l-am luat acasă, cu troleibuzul. Cînd ajungem, sună telefonul. Am lăsat-o pe Daniela să răspundă. La zece noaptea nu putea fi decît vreunul dintre pacienții ei. Zice ea Alo, apoi Ce mai faceți, domnule profesor? Și după aproape un minut de conversație,  îmi spune E Gelu Ionescu și îmi întinde telefonul. Era, adică, fostul meu profesor de la cursul opțional despre Thomas Mann pe care după ce fugise din România îl auzeam la Europa Liberă. De unde îl știa Daniela? Ne nimerisem într-o zi cu examene restante la mine la facultate și Gelu Ionescu iese din sala cu examinați. Avea o problemă: să așeze o barieră politicoasă între el și studenții care voiau să-i cumpere nota. Se gîndea la niște cofeturi pe care să le pună pe catedră. Daniela, care ținea la el în urma descrierilor mele despre cursul lui opțional, m-a luat de mînă pînă la Capșa de unde ne-am intors cu tot ce se găsea atunci mai acătării la cofetăria cu pricina.
Gelu Ionescu avea o memorie fără greș a femeilor frumoase, încît și-a amintit de ea doar auzindu-i vocea. Telefonul lui conținea o propunere pentru mine, aș vrea să devin colaborator la „Europa liberă”? În timp ce vorbeam, eu emoționat, el din Germania, cățelul de la Hanibali se pișa voios pe covor, sub ochii mei. Așa că i-am spus un da grăbit lui Gelu (Daniela se dusese în bucătărie) și m-am întins să iau cățelul de pe covor. Urma ca peste două zile să mă duc să fac prima înregistrare la studioul din București al Europei Libere, unde nu mai călcasem pînă atunci și, după ce a închis Gelu Ionescu telefonul, nu aflasem unde se află.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Vox Publica și pe Google News

Mai multe știri din Espresso