Azi vorbim despre culturism și tortură fizică. Adică despre Băsescu, Geoană, Antonescu - și poate Oprescu - alergând spre Cotroceni. Discursul îl lăsăm deoparte. Viitorul președinte al României, oricare ar fi el, nu are de spus nimic nou. Din partea fiecaruia dintre ei am auzit totul. Vorbele, așadar, să rămână în afara discuției: le știm.
Ca să ajungi însă în decembrie la Cotroceni, nu-i nevoie doar de cuvinte depășite, ci și de efort fizic susținut. Privită de la cinzeci de zile distanță, președinția înseamnă un preludiu muscular serios, o gimnastică obositoare
Azi vorbim despre culturism și tortură fizică. Adică despre Băsescu, Geoană, Antonescu - și poate Oprescu - alergând spre Cotroceni. Discursul îl lăsăm deoparte. Viitorul președinte al României, oricare ar fi el, nu are de spus nimic nou. Din partea fiecaruia dintre ei am auzit totul. Vorbele, așadar, să rămână în afara discuției: le știm.
Ca să ajungi însă în decembrie la Cotroceni, nu-i nevoie doar de cuvinte depășite, ci și de efort fizic susținut. Privită de la cinzeci de zile distanță, președinția înseamnă un preludiu muscular serios, o gimnastică obositoare pe toate aparatele campaniei electorale, de la țopăiala în hore la așteptatul în frig.
E nevoie de o energie de om nebun și o rezistență de hamal ca să lași dracului mișcările calme ale existenței normale și să te năpustești asupra ta însăți cu un program sadic de autoepuizare.
Drumul spre victorie începe cu banalul trezit în crucea nopții, dacă vrei ca și ciobanii din împrejurimile Botoșaniului să te audă, pe la prânz, bătând câmpii despre tine. Urmează proba de dormit în mașină, pe gropile neasfaltate de adversari și aliați politici, după care vine exercițiul greu al zâmbetului silit, în fața mulțimii.
Ca să nu pară rânjet tâmp, cum e de fapt, zâmbetul silit pune la lucru cei peste treizeci de mușchi buco-faciali răspândiți pe unde nu te-aștepți pe chipul tău boțit de moțăială. Chinul continuă cu statul în picioare ore în șir, adică cu încordarea gambelor, fesierilor, a bicepșilor femurali și a marilor mușchi dorsali.
Când îți vine rândul să vorbești, între primar și șeful consiliului județean, greul pică pe musculatura fălcilor și mai ales a brațelor, cele care completează în forță deficitul de idei. Limba e aici destul de puțin solicitată fiindcă, am stabilit înainte, e de lemn. Ea intră la muncă ceva mai târziu, la banchetul ideologic, când ia contact direct cu fleica îmbibată în doctrină și se lasă stropită cu sauvignon. Până atunci, mai lucrează musculatura buzelor la pupături cu mulțimea și sternocleidomastoidianul – când trebuie ferită fața de răsuflarea vreunei babe.
La faza dansului cu folclorista se forțează croitorii, abdominalii, deltoizii și din nou facialii, care trag la nesfârșit de colțurile gurii ca să remedieze zâmbetul idiot. Strângerile de mână în mulțime îți fac praf mușchii flexori ai antebrațului și ai palmei. Iar salutul oscilant de la tribună, repetat de la geamul mașinii, de la fereastra prefecturii sau de pe scara avionului dă febră musculară pe tot traseul, de la tricepsul extensor la intercostali.
Târziu, în noapte, la masa de strategie cu activul din teritoriu, efortul e preluat de mușchii masticatori, de epiglotă și de organele interne care, mult după ce cheful s-a încheiat, continuă digestia și reglează râgâitul. Ce te-ai face în cursa prezidențială fără eroismul stomacului, al colonului și al ficatului, obligate toate să înfrunte maioneza, caviarul și merlot-ul deșertate peste ele? Cum ai putea, după aia, să moțăi două-trei ceasuri până în zori fără serviciile unei îndatoritoare vezici?
Tortura asta fizică se întinde pe toată campania și durează, deci, sute de ore. De fapt, e un antrenament periculos de bodybuilding din care se câștigă în primul rând masă musculară. E singurul nostru câștig. Vom avea un președinte mai vânos, că de unul mai competent nici nu poate fi vorba.
P.S. Acest text a fost publicat in Academia Catavencu in urma cu 6 luni, intr-o forma usor diferita. Autorul crede ca se potriveste si in acest weekend.
