Să trăiţi bine! Ce-a fost şi ce-a ajuns

Găselniţa cu care Traian Băsescu seducea electoratul în 2004, acel „Să trăiţi bine!”, s-a întors împotriva preşedintelui. Am auzit şi aseară, la mitingul fermierilor, întrebarea cu rădăcini în cotloanele frigiderelor sau goliciunea hâdă a contului: Domnule preşedinte, noi când trăim bine? Indiferent dacă Traian Băsescu va pierde sau va câştiga alegerile, istoria lui „Să trăiţi bine”  este, cred, un exemplu pentru orice politician cu cap, o invitaţie să se gândească bine înainte de deschide gura, oricât de ademenitoare ar fi ideile sale ori ale staff-urilor de campanie. „Să trăiţi bine!” n-a fost o promisiune, ci o urare, însă graniţa nuanţelor a fost uşor de depăşit, dat fiind că venea de la preşedintele-speranţă. Fiecare dintre noi a aşteptat, în ultimii cinci ani, să trăiască mai bine. Nu că n-am fi aşteptat şi înainte, dar în 2004 cineva s-a găsit să dea o formă publică şi memorabilă acestei vreri fireşti. Ziceţi că nu Băsescu era responsabil cu fertilizarea traiului românilor? Nu contează, aşteptările s-au legat de el, pentru că el le-a alimentat prin acest slogan. Acum, înainte de alegeri, România trăieşte prost, într-o continuă stare de spaimă economică, macro şi micro. Iar vinovăţia se leagă, nu doar în minţile adversarilor politici sau ale jurnaliştilor din trusturile moguliene, de sursa dezamăgirii (vezi rezultatele sondajului CURS, din EVZ). Elena Udrea, casa din Mihăileanu, Hayssam , Golden Blitz ori domnişoara Goe de la Bruxelles nu înseamnă nimic, în faţa urnei de vot,  pe lângă acest „Să trăiţi bine!” înşelat.