U.S. and Them

Acu' ceva ani, vreo patru, făcusem un interviu cu Fred Gray, printre altele, avocatul lui Martin Luther King şi al Rosei Parks, femeia care, arestată pentru că a refuzat să se ridice de pe un scaun rezervat albilor într-un autobuz din Montgomery, a declanşat revolta şi, apoi, Mişcarea pentru Drepturi Civile a negrilor din Statele Unite. Se întâmpla în 1955, adică înaintea Revoluţiei maghiare (1956) sau a Primăverii de la Praga (1968), repere ale Războiului Rece. L-am vânat pe Fred Gray câteva săptămâni şi m-a tot amânat.  În cele din urmă, prinzându-l într-o dimineaţă la telefon, îmi spune răspicat că vrea să facem interviul. Right now! În noaptea aceea murise Rosa Parks... Mă simţeam inconfortabil şi l-am rugat să amânăm. Nu a vrut. Printre ultimele întrebări, l-am întrebat şi când crede că americanii vor avea un preşedinte afro-american. Am primit următorul răspuns:

Acordarea premiului Nobel pentru pace preşedintelui american, oricât de ilegitimă sau neîntemeiată poate părea pentru unii, nu e pentru ce a făcut de când a fost investit, ci pentru ce a făcut până a ajuns la Casa Albă şi, mai ales, pentru ce reprezintă Barack Obama în istoria Americii.  Obama e unul dintre exemplele şcoală ale felului în care funcţionează democraţia americană şi mentalul yankeilor. El ne arată puterea societăţii americane de a materializa idei care la început par imposibile. Obama este doar vârful icebergului. Nu e un atât un clip, cât o dicuţie despre politica clapelor albe şi negre ale pianului: