Valeriu Stoica: EBA a fost o slăbiciune care i-a dăunat și lui Traian Băsescu, și PDL-ului

Ideolog, strateg, fără mari funcții, ieșit cumva din rîndul “maimarilor” de partid după ce a părăsit PNL pentru PDL. Dar intrat “oficial” în rîndul “intelectualilor lui Băsescu” de la Institutul Cultural Român – etichetă care-l face să spună că presa s-a vadimizat complet. A inventariat defectele și calitățile lui Traian Băsescu cu o nonșalanță pe care puțini și-o permit în disciplinatul PDL. De aceea mi-a lăsat impresia de “om puternic”. A listat chiar și unele greșeli de partid. Crede ca necesară alianța cu liberalii dacă președintele va fi reales: numai că Patriciu ar trebui să aibă mai puține de spus în PNL. Ușor de spus.
C.R.: Ați fost declarat oficial în ziare „intelectual al lui Băsescu” după ce ați devenit vicepreședinte ICR...
V.S.: Nu acord atenție acestor calificative pe care presa mi le acordă. Am depășit de mult sentimentul de revoltă pe care l-am simțit în anii 90 cînd eram atacat în presă. M-a lecuit de suferința asta Corneliu Vadim Tudor. La cît a scris el despre mine... nimic nu se mai poate inventa. Din păcate, există o puternică maladie în societatea romanească. Cînd am de-a face cu oameni bolnavi, trebuie să-i tratezi ca pe niște oameni bolnavi. Această maladie a pătruns adînc și în aproape toată presa românească. „România Mare” probabil că a și dispărut, în schimb tonul, stilul îl regăsim în toată presa, mai ales la televiziuni. E o chestiune îngrozitoare. Nu mai poți reacționa ca în fața unor oameni normali. Vadim Tudor este un om bolnav. Toți cei care vorbesc ca el sînt niște oameni bolnavi.
Autovictimizarea
Un subiect la modă este dicuția despre presă, despre presa mogulilor. Nu există și pericolul victimizării președintelui. Nu are destulă putere. De ce se plînge președintele atît de tare? Un exemplu ar fi că se plînge de presă, televiziune, unde este dezbaterea promisă despre TVR?
Trebuie să facem diferența dintre victimizare și autovictimizare.
Mă refer la autovictimizare.
Eu cred că fenomenul victimizării e mai amplu decît cel al autovictimizării. Concentrarea de forțe împotriva lui Băsescu este uriașă și, cu cît este mai mare, este cu atît mai neproductivă. E adevărat că se și autovictimizează pentru că este un animal politic și știe că lucrul ăsta îi folosește, dar o face pentru că dușmanii îi oferă ocazia.
A cîștigat mult din autovictimizare. Dar după ce a fost ales, reconfirmat, ce mai vrea?
El are un atu, proiectul de reformă constituțională, care nu va fi niciodată posibilă cît timp această coaliție există, pentru că PSD, deși e la guvernare, în Parlament face parte dintr-o coaliție cu PNL, PC, UDMR. Deci nu există resursele parlamentare pentru o reformă cum o vrea Băsescu.
Dacă ura PSD-ul, nu trebuia să intre în coaliție.
PNL ne-a obligat să intrăm în coaliție cu PSD. Dacă PNL se trezește, intrăm într-o coaliție normală, de centru dreapta. Deocamdată, liberalii nu s-au trezit...
Eu reproșez partidului meu că de cîțiva ani de zile nu are o strategie coerentă față de instituțiile publice massmedia. Și mai ales în raport cu TVR. Asta e zona în care trebuie să ne mișcăm ca să schimbăm puțin trendul. Există o justificare pe care n-o mai accept, și anume că TVR este condusă de PSD. O fi condusă de PSD, dar sîntem împreună la guvernare și ar trebui să găsim instrumentele pentru a schimba sensul de funcționare pt TVR și radiodifuziune.
Radiodifuziunea s-a schimbat în bine în ultimii ani...
Așa e, nu le pun pe același plan. Radioul a avut un echilibru în momente grele. TVR a pierdut însă de mult competiția. Agenda publică nu se mai face deloc prin TVR. Aveți dreptate așadar, a fost o carență de strategie pe care mi-o imput și i-o imput și partidului din care fac parte.
Nu are să-i reproșeze stilul lui Băsescu. Sînt altele
A avut discursul de la Parlament. A vorbit despre propriile greșeli la TVR: și-a făcut un reproș pentru felul nediplomatic în care a reacționat uneori. Ce alte defecte mai are?
Eu nu i-aș reproșa stilul, pînă la urmă stilul e omul. E greu să-i reproșezi stilul că nu cred că putem să construim un alt Băsescu. Iar cu acest stil și-a cîștigat credibilitatea pe care o are.

Deci, dacă era un tip mai civilizat, nu ajungea nicăieri.
Repet, fără stilul ăsta nu ajungea unde a ajuns. Că el are și efecte negative uneori, e adevărat. Eu aș rămîne la cealaltă greșeală pe care și-a reproșat-o, la faptul că a sperat în 2008 că e posibilă majorarea salariilor profesorilor. A fost o eroare  a mai multora și a partidului Democrat, și a lui. Am greșit cu toții. Culmea e că Tăriceanu a avut dreptate. Dar el a avut dreptate nu pentru că era pe poziții principiale, ci pentru că el cheltuise atît  de mult neprincipial încît știa că nu mai sînt bani și pentru asta.
Revenind, ce-i putem imputa lui Traian Băsescu, în ce mă privește, cred că nu a avut o strategie coerentă față de massmedia. Aici e principala vulnerabilitate. A reușit să-și ostilizeze toate instituțiile media private. Ar fi fost bine ca mediul insituțiilor publice să devină un mediu de dezbatere civilizată. Nu s-a întîmplat așa. Dar poate este vorba de neîncredere în media în general. Asta e adevărata eroare.
Dincolo de interese, moguli, există și o ostilitate pe care o stîrnesc vedetele media în general. E o reacție firească aproape în mediul liberal-capitalist de care vorbim. În afară de ostilitatea din interes de afaceri, există și o ostilitate care vine fatalmente.
Vreau să vă mai spun că a mai fost un om politic important care a făcut aceeași greșeală: Ionel Brătianu îi disprețuia pe ziariști. Neînțelegerea rolului presei în democrație e o chestiune gravă pentru un om politic. Într-un sistem democratic presa are un rol fundamental, indiferent cum o privim. Ca politician, dacă nu ai încredere în ideea de presă, asta creează mari probleme.
Românii nu prea-s buni la introspecție
Trecem la capitolul dezamăgiții de Băsescu. Cei care l-au votat și au început să se îndoiască de votul lor. Unii reproșează de exemplu cazul Elena Băsescu, un caz clasic de nepotism.
E firesc să fii dezamăgit după ce te-ai lăsat amăgit. Singura cale ar fi să nu te lași amăgit. Eu cînd votez aleg, aleg între mai multe variante, nu votez pentru că sînt amăgit. Partea proastă este că oamenii cînd aleg au în minte propriul portret și, cînd nu-l găsesc pe lista de vot, spun „dom’le nici unul nu mă reprezintă”. Asta este un viciu fundamental de gîndire al alegătorului. Pentru că în democrație alegătorul nu se poate alege pe el însuși. Din păcate, dorim idealul. Și numai noi sîntem ideal pentru noi înșine. Ar însemna să avem 22 de milioane de aleși.
E o trăsătură a poporului adică?
Cred că e o trăsătură a oricărui om. Problema este că la români introspecția funcționează mai greu și oamenii nu prea se înțeleg pe ei înșiși. Așadar, nu pe bază de amăgire trebuie să funcționeze alegerea, ci pe bază de analiză.
Și acum ajungem la cazul Elena Băsescu. Fără îndoială că și Traian Băsescu are slăbiciuni. Și asta a fost o slăbiciune. Și cred că i-a dăunat, a dăunat și PDL. Dar eu nu-l judec numai în funcție de slăbiciuni...
Eu cred că aici slăbiciunea mare a fost a partidului, nu a lui.
Mă rog... și a partidului, și a lui.
Nu partidul trebuia să reacționeze?
Păi pînă la urmă nu a mai fost pe lista partidului. Ea s-a retras din partid pentru că au fost niște reacții negative în interior. Numai că a perseverat și a fost și aleasă. O să-mi spuneți că nu e meritul ei. Dar, că e meritul numelui, că e meritul partidului,  pînă la urmă a fost validată de alegători.
Dar a fost validată și de partid.
Pînă la urmă, revenind la Traian Băsescu, cînd îl voi alege din nou în noiembrie...
A, deci va candida?
Eu cred că da, pentru că e un om responsabil. Îl voi vota pentru că mă uit la toți candidații și îmi spun că e cel mai bun.
Familia i-a făcut rău? Mă refer și la Mircea Băsescu...
Au fost unele lucruri inventate, altele poate reale. Prietenii ni-i alegem, familia ne-o dă Dumnezeu. Nu poți să-ți repudiezi familia. Eu sînt conservator liberal și cred în familie.
Cîștigă Băsescu alegerile. După aceea ce se va întîmpla? PDL se va putea înțelege cu PNL-ul?
Al doilea mandat al lui Băsescu va fi mandatul reformelor fundamentale, inclusiv reforma constituțională. Cît privește evoluția PDL, eu sper că vom putea să-i atragem pe liberali alături de noi, în orice formă posibilă.
La lansarea de la Ford, Băsescu a întins o mînă către Tăriceanu. Cu Antonescu va putea dialoga?
Se poate dialoga în principiu cu PNL. Pentru ca dialogul să fie posibil în practică, liderii PNL trebuie să lase deoparte animozitatea față de Băsescu. Sper că vor lăsa deoparte și anumite dependențe. Nu cred că acest comportament antibasescu ține doar de furiile și antipatiile lor.

Și credeți că vor putea renunța la Patriciu?
Cred că în bună măsură comportamentul liberalilor este determinat și de umorile lui Patriciu, atitudine de neînțeles la un om de afaceri de anvergura lui. Nu e bine ca un partid să depindă prea mult de un om de afaceri. Asta a fost neînțelegerea mea cu Patriciu. Din păcate, punctul lui de vedere a învins atunci.
Există și șansa ca Băsescu să cîștige alegerile și guvernul să rămînă același?
Nu este o șansă. Acesta este un risc. Riscurile există întotdeauna. Depinde de oamenii politici dacă vor reuși să pună în aplicare șansele sau să pună în operă riscurile.


Magistrații și criza lor. De ce Pivniceru?
Cum se poate rezolva criza magistraților?
Exista o singură soluție pentru a realiza reforma în justiție, numai că această soluție e dificilă și cere mult timp. În esență, eu cred că justiția nu poate fi reformată din afară, ci numai din interior. Ca urmare, cît timp nu se creează o masă critică din interiorul corpului de magistrați care să conducă această reformă, nu se va putea face. De ce? Pentru că mecanismul statului de drept limitează foarte mult posibilitățile puterii executive de a iniția reforme în interiorul justiției. Instrumentul legislativ este singura modalitate de a influența puterea justiției. Dacă vorbim de soluția de a face ordine din afara justiției, asta din păcate nu se poate. Dacă în interior nu există resursa necesară de face schimbarea, ea nu poate fi făcută.
Și există în interior?Acum par solidari într-o cauză nepopulară.
Lipsește reacția pe care magistrații corecți și competenți ar trebui să o aibă și nu o au față de magistrații incorecți și incompetenți. Corupția... n-aș putea să vă spun în ce proporție există. Incompetența există la un nivel destul de mare.
O să fac o afirmație care o să vă surprindă: în mecanismele statului român, în momentul de față, sistemul care funcționează cel mai bine este sistemul justiției. Așa prost cum funcționează el, este sistemul care merge cel mai bine – are o inerție de funcționare care dă rezultate totuși. Ne văităm că nu sînt mari condamnări în penal, e adevărat, dar justiția are o sferă extrem de largă de soluționat. Cele 3 săptămîni de protest au arătat ce-ar însemna să nu funcționeze justiția
Le-a folosit protestul ăsta?
A fost un bumerang pentru magistrați. Ei au folosit protestul pentru a pune presiune pe executiv pentru a obține drepturi salariale, dar cei care au suferit cetățenii, nu puterea executivă. Și așa credibilitatea este scăzută, iar protestul a scăzut și mai mult credibilitatea justiției. Nu a fost cea mai bună soluție.
Pe de altă parte, s-a săvîrșit o eroare la nivelul puterii executive și legislative: legea unică a salarizării, proiectul, conținea unele nedreptăți flagrante făcute puterii judecătorești. Pe calea negocierii cred că s-a ajuns la o soluție relevantă.
Nu credeți că magistrații au avut de pierdut și prin reprezentanții pe care i-a avut protestul. de exemplu, doamna rujată goth, cum spunea un comentator, doamna Pivniceru... Mă așteptăm să iasă oameni interesanți care stau ascunși de obicei.
Nu întâmplător spuneam că pînă la urma reforma justiției nu poate fi făcută decît din interior, în măsura în care se creează o masă critică de oameni inteligenți...
Sînt și din ăștia?
Da, dar care să aibă și curajul să iasă în față..
De ce nu ies?
Ei bine, spre surprinderea mea neplăcută, de 20 de ani constat că tocmai oamenii competenți și cinstiți au rezerve să devină portdrapelul profesiei. Și atunci ies în față cei pe care i-ați văzut.
niște caricaturi...
Eu am inițiat, pe vremea cînd aveam atribuțiile necesare, programe pentru a realiza două obiective: să se creeze purtători de cuvînt ai instanțelor judecătorești și parchetelor pentru că o bună parte din problemele de imagine vin din faptul că nu comunică cu societatea. Al doilea proiect: să se dezvolte în interiorul magistraturii un militantism de bună calitate cu oameni care să susțină interesele profesiei în raport cu puterea executivă, dar în mod civilizat, cu argumente. din păcate, ambele proiecte au eșuat... Ceea ce mă îngrijorează este că CSM nu pare deloc apt să fie un astfel de purtător de cuvînt al justiției, nici nu pare apt să înțeleagă o reformă din interiorul puterii judecătorești.

Vă dau un exemplu: linșajul mediatic al judecătoarei lui Becali. cum putea ea fi apărată?
Într-o situație ca aia, comunicatorii trebuia să intervină, la nivelul CSM și la nivelul fiecărei curți. Practic, acea judecătoare nu a fost apărată de sistem! Asta creează un sentiment de vulnerabilitate, de teamă și asta înseamnă că nu își vor mai putea face treaba pînă la capăt.
Dați-mi cîteva exemple de alternative la Pivniceru!
Nu cred că e bine să vă dau nume, dar știu oameni din justiție, zeci, care ar putea apăra interesele justiției demn și civilizat. Din păcate, se pare că tocmai acest curaj lipsește. Într-un fel ar trebui să înțelegeți și de ce: judecătorul, prin natura profesiei, nu este un om de discurs, e un om care reflectează, raționează, scrie. Pentru a avea curajul discursului în cetate, trebuie să ai o anumită structură interioară.

Articol scris in colaborare cu Dragos Stanca