Votați Ștefan AGOPIAN președinte!

Îl știu pe Agop de niște ani buni. Încet, dar sigur și în mod plăcut pentru amîndoi, o relație de colegialitate începută la defunctul supliment Deci, continuată apoi în redacția Academiei Cațavencu și mai apoi la o masă din pub-ul Red Lion de pe str. Academiei, cu lungi discuții, cînd stupide și prolixe, cînd încîntătoare și pline de miez, care cel mai adesea se terminau fără concluzii însă se lăsau cu un nou prilej de gîndire, s-a transformat într-o prietenie. Pentru cei care nu i-au citit pînă acum nici o carte, le recomand pentru început Manualul întîmplărilor, o bijuterie stilistică despre lene balcanică, loazir lumesc, meditație la umbra nucului, fantasmă mustoasă și dor de ducă. Pe urmă, dacă vă place, puteți servi cu mare încredere și altele.
Dar să revin. Pe 23 noiembrie, a doua zi după primul tur de la prezidențialele politice, se vor deschide urnele pentru prezidențialele de la Uniunea Scriitorilor. Eeeee, și-aici să vezi ambît și distracție. Agop, fiind de felul lui un om lipsit de patima iesitului din casa, a antrenului social, a consumului inutil de energie in scopuri publice, s-a hotărît totuși să candideze. S-a plictisit de Manolescu, nu-l mai vrea, și crede că el ar fi un președinte mai bun și mai corect.
Într-adevăr, fiind vorba de un scriitor și un critic literar, la mijloc sînt și niște "amoruri" personale nedecontate la timp, în sensul că Manolescu i-a pus lui Agop ștampila de scriitor plin de telent, dar minor, în a sa recentă Istorie a literaturii, chestiune din pricina căreia Agop s-a apucat să ia la mărunțit cu acribia sa infinită cărțoiul în rubrica sa permanentă din Academia Cațavencu și să-i sublinieze toate erorile (date greșite, citate aiurea, referințe anapoda, afirmații superficiale, lecturi invocate doar), unele de-a dreptul impardonabile pentru o operă cu atîtea pretenții.
Cel mai mult însă l-a enervat pe Agop faptul că, înainte să se apuce să redacteze capitolul referitor la el, Manolescu l-a sunat, au vorbit cordial, și l-a rugat să-i aducă sacoșa de cărți pe care a scris-o pentru a i le reciti în vederea Istoriei literaturii. În final, după tipărirea cărții, Agop avea însă să realizeze că s-a cărat degeaba pînă la Manolescu tîrîndu-și prin oraș opera în sacoșă fiindcă acesta din urmă a preferat să ia niște cronici vechi la cărțile lui și să le lipească cu scoci, fușărind fără milă față de săracul om bătrîn care-și luase cărțile-n spinare ca să i le aducă marelui critic cu speranța deșartă că acesta le va reciti, așa cum de altfel îi promisese.
În fond, ca să fim sinceri pînă la capăt, Manolescu nici n-avea timp să i le recitească, așa cum n-a avut timp să recitescă multe din cărțile pe al căror destin a avut dorinta să-și pună ștampila în Istoria sa. Om cu o mie de slujbe, cu sinecuri și obligații, navetist între Paris și București, împrăștiat între dineuri și telefone, Manolescu numai de recitit cu meticulozitate și simț de răsundere n-avea chef. Îl înțeleg și pe el, că oameni sîntem!
În fine, ce e absolut sigur din perspectiva asta, e că nu acest aspect l-a îmboldit pe Agop în chip decisiv să iasă din casă, să se suie-n taxi, și se ducă pînă la sediul Uniunii Scriitorilor ca să se înscrie la alegeri. Și cînd spun că nu Istoria lui Manolescu e motivul încerc să spun, de fapt, că dacă ar fi fost ăsta, atunci ar fi fost mare îmbulzeală la depunerea candidaturilor la președenția USR fiindcă cel puțin vreo două mii de scriitori români în viață ar fi trebuit să dea navălă și să candideze. Poate chiar mai mulți, cine știe?
Pînă la urma urmei, mi-e absolut indiferent cine o să fie ales președinte peste scriitori. Nu sînt scriitor, n-am scris încă nici o carte și chiar dacă aș scrie n-aș da buluc să mă înscriu fiindcă, cel puțin deocamdată, nu mă intersează să primesc cadou un loc de veci. Ce m-a distrat însă în mod special și m-a făcut să-i fac lobby lui Agop aici, a fost, pe lîngă amiciție, programul său electoral absolut senzațional. Atîta timp cît programele electorale ale candidaților la președenția României, precum Crin, Geoană sau Băse, sînt niște ocazii de lectură care te trag la somn greu, niște plictiseli și abureli în limba de lemn populisto-macroeconomică, programul lui Agop e un pamflet de excepție. Pe lîngă elemente punctuale și deștepte, precum "urgentarea primirii în USR a traducătorilor străini și organizarea anuală la Neptun a unei întîlniri între scriitorii români și traducătorii lor", propunere ce ține de convingerea adîncă a lui Agop că azi traducătorii buni din română sînt cel puțin la fel de importanți precum scriitorii, dacă nu mai importanți, candidatul mai strecoară și promisuni electorale de genul: "De asemenea, dacă voi fi ales, nu vor mai exista convorbiri telefonice cu Parisul, convorbiri astăzi necesare pentru ca N. Manolescu să poată conduce, din Franța, Uniunea Scriitorilor din România". Cei interesați pot savura aici, dacă au chef, întregul program electoral al lui Agopian, cît și și pe cele ale contracandidaților săi. Mult succes Agop! Forța literaturii fie cu tine!