România este în criză de ceva vreme însă măsurile anticriză sunt considerate insuficiente de catre public.
Fără a intra în prea multe detalii, putem concluziona că principalul efect al crizei a constat în reducerea cererii solvabile (internă și externă), astfel că modelul nostru economic nu mai este capabil să susțină creșterea economică.
România este în criză de ceva vreme însă măsurile anticriză sunt considerate insuficiente prin raportare la ce fac alte state (în general, dezvoltate).
În primul rând trebuie remarcat că modelul nostru economic se bazează pe exporturi și investiții străine ("outsourcing"). Investițiile străine au fost motorul creșterii economice in ultimii ani, iar criza a lovit tocmai în sectoarele economice care au beneficiat de cele mai mari investiții (auto, imobiliare, materiale de construcții).
În al doilea rând, criza a modificat comportamentul consumatorilor români ca urmare a diminuării nivelului veniturilor și a semnalelor alarmante privind evoluția economiei. Astfel, veniturile au fost orientate spre satisfacerea nevoilor primare (sănătate, alimente și băuturi) în paralel cu amânarea și/sau reducerea unor cheltuieli considerate de lux.
Fără a intra în prea multe detalii, putem concluziona că principalul efect al crizei a constat în reducerea cererii solvabile (internă și externă), astfel că modelul nostru economic nu mai este capabil să susțină creșterea economică.
Pe plan internațional, măsurile economice ale guvernelor țărilor dezvoltate au fost de sorginte keynesiană, respectiv de susținere a cererii interne agregate și sprijinirea instituțiilor financiare în dificultate. Aceste măsuri au presupus injecția de resurse financiare în economie, bani pe care aceste state îi pot asigura din resurse interne, dar pe care România nu îi poate decât împrumuta.
Problema resurselor financiare este una extrem de delicată nu numai din cauza deciziilor politicienilor care au administrat țara în ultimii ani, dar și datorită lipsei de perspectivă a măsurilor economice, explicată în bună măsură de orientarea pe termen scurt a politicilor economice (a se citi politici electorale).
În acest context, pot fi reținute două măsuri importante, raționale din punct de vedere economic, care se află în pericol din cauza abordărilor excesiv populiste ale momentului:
a) creșterea ponderii investițiilor cu efect de antrenare (în infrastructură), în cheltuielile bugetare, în contrapondere cu cheltuielile cu personalul bugetar (în condițiile în care creșterea salariilor bugetarilor este puternic susținută de către sindicate);
b) stabilitatea legislației comerciale și fiscale, în care decizia politică joacă un rol determinant. Eventualele măsuri de creștere a fiscalității ar trebui să fie predictibile și fundamentate economic, cu remarca amară că reforma legislației fiscale și cvasi-fiscale (contribuții sociale) s-a blocat înainte de a începe.
Aceste măsuri sunt de fapt "inacțiuni" solicitate guvernanților, fundamentate pe o îndelungată experiență a "schimbărilor" intempestive și, de cele mai multe ori, iraționale. Aș vrea să subliniez că sistemele mari (cum sunt cele din administrație și economie) au o inerție foarte mare la schimbări, iar schimbările frecvente pot conduce la reacții imprevizibile. Nu trebuie să ne mai mire, deci, lipsa crasă de eficiență a administrației publice care este sistematic "răvășită" la fiecare schimbare de guvern. Q.E.D.
