Lumea· 2 min citire

Concertul de Anul Nou de la Viena, în sfârșit, cu public. Anul trecut, a fost cu sala goală

viena concert

viena concert

Vox Publica
Scris de Vox Publica Publicat: 30 dec. 2021, 12:21

Dirijorul Daniel Barenboim vrea să le amintească oamenilor de importanța muzicii prin apropiatul concert de Anul Nou de la Viena, scrie DPA, citată de Agerpres.

''Sper că îi va inspira pe unii dintre politicienii lumii să se gândească cu adevărat la importanța nevoii spirituale pentru muzică a populației'', le-a declarat Barenboim miercuri reporterilor în capitala Austriei.

La concertul care va avea loc sâmbătă, maestrul în vârstă de 79 de ani va dirija pentru a treia oară anuala rundă de valsuri și polci a Orchestrei Filarmonice din Viena, după spectacolele din 2009 și 2014. Concertul va fi transmis în 92 de țări.

Evenimentul de anul trecut a avut loc sub bagheta lui Riccardo Muti, în fața unei săli goale de concert în contextul pandemiei.

Anul acesta, concertul se desfășoară din nou cu public, deși numărul spectatorilor a fost redus pe neașteptate la 1.000. Circa 700 de posesori de bilete au fost anunțați că nu mai pot participa și că în schimb vor avea un loc rezervat anul următor.

La evenimente cu peste 1.000 de persoane, pot participa doar cei vaccinați cu doza booster, potrivit celor mai recente măsuri adoptate în Austria.

Întrucât mulți invitați din Germania și Elveția nu s-au vaccinat încă cu doza suplimentară, reducerea numărului de locuri a fost cea mai bună soluție, a spus violonistul Daniel Froschauer, președintele Filarmonicii din Viena.

''Suntem norocoși că puteam face asta cu 1.000 de persoane întrucât muzica trebuie să ascultată în direct'', a declarat Barenboim.

Acesta a subliniat că e nevoie de mai multe acțiuni pentru educația muzicală a copiilor.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Vox Publica și pe Google News