Declinul Angelei Merkel. Partidul său pierde alegerile în două landuri din Germania

Merkel Germania
Partidul cancelarului Angela Merkel a fost înfrânt duminică în alegerile din două landuri germane, transmite dpa. Uniunea Creștin-Democrată (CDU) a obținut numai 24,1%, respectiv 27,7% în cele două scrutinuri, arată rezultatele oficiale preliminare, după numărarea tuturor voturilor, relatează Agerpres.
Agenția apreciază că rezultatele din Baden-Wurttemberg și Renania-Palatinat prefigurează scena politică din Germania după alegerile generale din septembrie. Până atunci, urmează și alte alegeri regionale și la nivel de landuri. În joc este și succesiunea la funcția de lider al CDU, care poate asigura și postul de cancelar, la conducerea viitorului guvern de la Berlin.
"Nu este o seară bună după alegeri pentru CDU", a apreciat secretarul general al partidului, Paul Zemiak, după cele mai mici scoruri obținute vreodată în cele două landuri. El a recunoscut că voturile indică resentimente tot mai puternice, lipsă de înțelegere și de răbdare din partea populației în fața măsurilor de combatere a coronavirusului.
Susținerea pentru CDU este în scădere în întreaga Germanie
Votul de duminică a avut loc în contextul creșterii continue a numărului de cazuri de COVID-19, al unei campanii dezorganizate de vaccinare și al unui scandal legat de câștigurile materiale obținute de unii parlamentari din afacerile cu măști de protecție împotriva virusului.
În Baden-Wuerttemberg, Verzii au obținut cel mai bun rezultat dintre toate partidele, 32,6%, peste cele 30,3 procente din 2016. Reprezentantul lor, Winfried Kretschmann, în vârstă de 72 de ani, și-a asigurat astfel un nou mandat de prim-ministru al landului; în 2016, el a ajuns la putere în urma dezastrului nuclear de la Fukushima.
Unii oficiali ecologiști au avertizat însă că rezultatele se mai pot schimba din cauza numărului mare de voturi prin corespondență.
Oricum, CDU nu mai are poziția dominantă din trecut în acest land, unde se află sediile unor mari corporații germane cum ar fi Mercedes Benz, Hugo Boss, Bosch sau Porsche.
Și în Renania-Palatinat, câștigătorul a fost același ca și în urmă cu cinci ani: Partidul Social Democrat (SPD), a fost votat de 35,7% din cei prezenți la urne, sub procentajul de 36,2 din 2016, dar suficient pentru păstrarea unui fief cucerit acum trei decenii. Lidera lor, Malu Dreyer, șefa guvernului landului, în vârstă de 60 de ani, are asigurată conducerea pentru un nou mandat.
Candidatul partidului la funcția de cancelar, Olaf Scholz - în prezent ministru de finanțe în cabinetul Merkel - poate conta pe un sprijin puternic în septembrie în acest land, centrul viticulturii din Germania. El consideră că duminica alegerilor a fost "o zi bună" pentru SPD și că speranțele sale de a ajunge în fruntea guvernului federal "au devenit vizibile".
La nivel național însă, SPD este creditat însă cu numai jumătate din procentajul din Renania-Palatinat.
Markus Soeder, atitudine dură în pandemie

Markus Soeder (dreapta), alături de Merkel
După alegerile generale din septembrie, pare acum posibilă fie o coaliție cu Verzii, condusă de CDU, fie o nouă alianță de trei partide, din care să facă parte și SPD. Toate aceste formațiuni au exclus alianțe cu Alternativa pentru Germania (AfD), care a obținut în ambele landuri unde s-a votat duminică rezultate mai slabe.
După 16 ani la putere, Merkel nu va mai conduce CDU de la toamnă. Partidul ei, împreună cu Uniunea Creștin-Socială (CSU) din Bavaria încă nu și-a desemnat candidatul la funcția de cancelar; decizia va fi luată probabil în aprilie sau mai.
Oricum - apreciază dpa - alegerile de acum au fost o lovitură pentru noul lider ales al CDU, Armin Laschet, care speră să preia succesiunea la Berlin. Este de așteptat ca Laschet, în vârstă de 60 de ani, premier al landului german cu cea mai mare populație, Renania de Nord-Westfalia, să aibă pretenția de a coordona campania CDU-CSU.
El are însă un rival puternic - Markus Soeder, șeful CSU și premierul landului Bavaria, apreciat de conservatori și chiar, potrivit unor sondaje de opinie, de alegători de alte orientări pentru atitudinea dură în privința combaterii epidemiei de coronavirus. La 54 de ani, Soeder pare însă rezervat privind viitorul său politic la Berlin, apreciind că baza sa politică este în continuare landul bogat din sud, cu capitala la Munchen.
Urmărește știrile Vox Publica și pe Google News




























