Doamnele politicii din Germania care domină Europa. Noua ministră de Interne, ultima pe listă

germania femei
Angela Merkel a dominat 16 ani politica Germaniei, a Europei și a influențat puternic dinamica lumii. O altă conațională a sa, fostă ministră a Apărării, a ajuns la cârma Comisiei Europene: Ursula von der Leyen.
Iar ultima pe lista doamnelor puternice din politica Germaniei este noua ministră de Interne din guvernul de coaliție condus de socialistul Olaf Scholz.
Social-democrata Nancy Faeser se numără printre membrii mai puțin cunoscuți ai echipei cancelarului Olaf Scholz. Principalele ei priorități sunt combaterea rasismului și extremismului de dreapta. Pentru asta face politică.
Nancy Faeser, noua ministră germană de Interne, provine din landul Hessa, unde există numeroși adversari ai societății deschise, democratice, ai diversității. Landul în cauză a ajuns în trecutul recent în atenția presei din pricina unor atentate de extremă dreaptă. Cel mai grav dintre ele s-a petrecut în februarie 2020 la Hanau, când un rasist a împușcat nouă oameni într-o cafenea cu specific oriental.
Responsabilă pentru poliție și contraspionaj
În iunie 2019 un neonazist l-a ucis pe politicianul creștin-democrat Walter Lübcke, fiindcă acesta se angajase în favoarea refugiaților. Deja în 2006 Halit Yozgat a fost a noua victimă din totalul de 10, a grupării teroriste NSU. Față de toate aceste crime oribile a luat poziție la vremea lor Nancy Faeser, în calitate de deputată a parlamentului regional din Hessa.
Acum, în calitate de ministru federal de Interne, ea este responsabilă pentru securitatea întregii Germanii. Ea este șefa unor instituții foarte importante cum ar fi Oficiul Federal pentru Protecția Constituției (BfV), Poliția de Investigații Criminale (BKA) și Poliția Federală.
Faeser, prima femeie în funcția de ministru de Interne, a arătat cât de importantă este pentru ea apărarea democrației în martie 2021, când parlamentul regional din Hessa a dezbătut consecințele masacrului de la Hanau.
"Lupta împotriva extremismului de dreapta m-a determinat să intru în politică", a spus ea atunci, în debutul unui discurs de 10 minute, potrivit Deutsche Welle.
Noua ministră de Interne se va vedea nevoită să treacă la treabă imediat. Ca lideră a opoziției la Hessa ea a acuzat guvernul regional de carențe grave în lupta contra extremismului de dreapta. Acum rolurile s-au inversat, și asta la nivel federal, unde responsabilii se află în atenția opiniei publice germane și internaționale.
În calitate de ministră de Interne, Nancy Faser va trebui să respecte ceea ce se cheamă disciplina de cabinet.
Ea va avea de-a face cu un cancelar Olaf Scholz, care provine din același partid social-democrat, și cu două partide de coaliția care, spre deosebire de laburiști, au stat foarte mult timp în opoziție: ecologiștii și liberalii. Cele două formațiuni, deși au programe diferite, sunt unite în lupta lor pentru drepturi și libertăți civice.
Ele au considerat de asemenea contrare Constituției drepturile serviciului de spionaj BND de a supraveghea telecomunicațiile și au primit dreptate din partea Curții Constituționale. Aceasta înseamnă că în politica de securitate noul guvern federal nu are opinii unitare. Pentru Nancy Faeser aceasta va fi o nouă experiență.
Și ministra Apărării provine din Hessa
Cum se poate gestiona o repetată schimbare de roluri știe colega ei din SPD, Christine Lambrecht.
După ce a fost ministră a Justiției acum a preluat conducerea Ministerului Apărării. Și ea este responsabilă pentru securitatea Germaniei. Iar cariera ei politică a început, la fel ca și a ministrei de Interne, în landul Hessa.
Sursa: Deutsche Welle
Urmărește știrile Vox Publica și pe Google News




























