Lumea· 2 min citire

”Nebunul” Venezuelei și ”bufonul” Americii - singurii care susțin atacul lu Putin la adresa lumii libere

putin maduro trump

putin maduro trump

Vox Publica
Scris de Vox Publica Publicat: 23 feb. 2022, 13:35

Donald Trump nu a mai surprins pe nimeni când, ieri, la un podcast american, și-a declarat public admirația pentru felul în care Vladimir Putin a decis să atace Ucraina.

”Am spus - este un geniu. Cât de deștept este!", a exclamat Trump, zis  și ”bufonul Americii”, cel care a ajuns președinte al SUA cu ajutorul atacurilor cibernetice ruse la adresa lui Hillary Clinton, în 2016, și care a încercat, prin forță, să răstoarne ordinea de stat pentru prima oară în istoria Americii, odată cu asaltul asupra Capitoliului, din 6 ianuarie 2021.

Dar în afară de Trump, Putin nu mai are nicio susținere internațională publică pentru războiul declanșat asupra lumii libere.

Nici măcar Xi Jing Ping, liderul autoritar de la Beijing care plănuiește și el un asalt similar asupra Taiwanului, nu și-a declarat public girul pentru agresiunea Rusiei la adresa Ucrainei.

China îl susținen doar ”diplomatic”, potrivit declarațiilor Beijingului, și eventual ”economic”, dacă Rusia va intra în criză din cauza sancțiunilor.

Nici măcar Erdogan, liderul autoritar al Turciei, nu i-a arătat susținere pentru invadarea Ucrainei.

Dar în afară de Donald Trump, liderul de la Kremlin și-a găsit totuși un suporter al războiului său: Nicolas Maduro, dictatorul Venezuelei, care și-a adus țara în sapă de lemn, foamete și emigrare masivă, din cauza refuzului de a accepta înfrângerea în alegeri.

Președintele venezuelean Nicolas Maduro l-a asigurat marți pe omologul său rus Vladimir Putin de sprijinul său în criza din Ucraina, relatează Agerpres, care citează France Presse.

„Venezuela este alături de Putin, este alături de Rusia. Venezuela este alături de cauzele curajoase și drepte din lume”, a declarat Maduro la televiziune, în timpul unui consiliu de miniștri, în contextul în care parlamentul rus a dat undă verde marți unei operațiuni militare în Ucraina.

Teama de o escaladare militară în Ucraina a ajuns la paroxism după ce Putin a recunoscut luni independența entităților secesioniste Lugansk și Donețk, situate în estul țării.

Maduro, zis și ”nebunul Venezuelei”, a reamintit că predecesorul și mentorul său Hugo Chavez (1999-2013) a susținut Rusia când aceasta a recunoscut în 2008 independența Osetiei de Sud în timpul conflictului cu Georgia.

„Venezuela și revoluția chavistă sunt întotdeauna alături de Putin, de Rusia, de poporul rus”, a adăugat Maduro, precizând că SUA și NATO „încearcă prin mijloace militare să elimine Rusia”.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Vox Publica și pe Google News