Lumea· 4 min citire

România, te iubesc! Rusia publică lista țărilor ”neprietenoase” cu ea, ”la ordinul președintelui”

putin navalnii

putin navalnii

Vox Publica
Scris de Vox Publica Publicat: 28 apr. 2021, 20:35

Șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, a anunțat miercuri că o 'listă cu țări neprietenoase' față de Rusia va fi dată publicității în curând, un anunț care coincide cu expulzarea din Rusia a trei diplomați din Slovacia, a doi din Lituania și a câte unul din Letonia și Estonia, potrivit EFE, citată de Agerpres.

”La ordinul președintelui (rus, Vladimir Putin) și, în conformitate cu un decret al său, guvernul a fost mandatat cu întocmirea unei astfel de liste”, a declarat Lavrov într-o conferință de presă comună cu omologul său mexican, Marcelo Ebrard, la finalul convorbirilor purtate la Moscova.

Întrebat despre țările care s-ar putea regăsi în respectiva 'listă', ministrul de externe rus a spus că nu dorește să anticipeze evenimentele, dar a adăugat: 'Nu mai este mult. Se va ști în curând'.

La 23 aprilie, președintele Vladimir Putin a emis un decret cu privire la măsurile destinate să contracareze acțiunile inamicale ale unor state străine care includ, printre altele, interzicerea angajării de personal rusesc la reprezentanțele diplomatice ale acestor state în Rusia.

Lavrov a subliniat miercuri că Rusia nu practică angajarea de personal local la ambasadele sale din lume și, prin urmare, le poate impune misiunilor diplomatice străine acreditate în Federația Rusă să procedeze în mod similar.

Potrivit semioficiosului Izvestia, mai mult de zece țări s-ar putea regăsi pe lista cu state 'neprietenoase', între care SUA, Polonia, Cehia, Lituania, Letonia, Estonia, precum și Marea Britanie, Ucraina sau Australia.

Moscova a răspuns miercuri 'în oglindă' declarând persona non grata un număr total de șapte diplomați din patru țări din Europa de Est - Slovacia, Lituania, Letonia și Estonia - într-o reacție la măsuri similare luate de statele respective împotriva membrilor misiunilor diplomatice ruse.

Ambasadorului slovac la Moscova, Lubomir Rehak, 'i s-a adus la cunoștință că decizia autorităților din Slovacia de a se solidariza în mod fals cu Republica Cehă în campania acesteia provocatoare antirusească poate aduce atingere relațiilor amicale tradiționale ruso-slovace', a declarat diplomația rusă.

La fel ca în cazul ambasadorului slovac, șefilor misiunilor diplomatice din țările baltice le-a fost adresat un protest față de 'expulzarea fără temei' a unor diplomați ruși.

Potrivit MAE rus, Lituania, Letonia și Estonia 'continuă o politică deschis ostilă' împotriva Moscovei, 'ascunzându-se în acest caz în spatele unei pseudo-solidarități cu acțiunile nefondate ale Republicii Cehe împotriva Rusiei'.

Cu două săptămâni în urmă, guvernul ceh a expulzat 18 diplomați ai Ambasadei Rusiei la Praga, acuzându-i că ar fi agenți ai serviciilor de informații rusești, Moscova răspunzând prin expulzarea a 20 de diplomați cehi.

Criza fără precedent cu Republica Cehă a fost urmată de expulzări de diplomați ruși din toate țările est-europene membre ale Uniunii Europene, cu excepția Ungariei - România, Bulgaria, Slovacia și Polonia -, precum și din cele trei republici baltice: Letonia, Lituania și Estonia, plus Ucraina.

Potrivit autorităților cehe, Rusia a fost implicată în explozia din 2014 la un depozit de arme din Cehia, soldată cu doi morți, acuzații pe care Moscova le-a calificat drept 'nefondate' și 'distructive' pentru relațiile dintre Moscova și Praga.

Miercuri, Parchetul bulgar a anunțat că anchetează asupra posibilei implicări a șase agenți ruși în exploziile produse la patru depozite de armament între 2011 și 2020, precum și legături cu evenimente similare survenite în Cehia.

Lavrov a încercat să persifleze suspiciunile Sofiei. Într-un asemenea ritm totul poate să ducă la punctul în care Rusia să fie acuzată de asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand al Austriei în 1914, după care a început Primul Război Mondial, a spus el. 'Cel puțin încă nu l-am ucis pe arhiducele Ferdinand, dar se pare că lucrurile într-acolo se îndreaptă', a afirmat ministrul rus de externe, citat de agenția de presă rusă oficială RIA Novosti, comentând investigația bulgară.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Vox Publica și pe Google News