Rusia a emis un mandat de căutare pe numele președintelui Curții Penale Internaționale. Oficialii de la Kremlin nu au spus motivul
Rusia a adăugat luni numele președintelui Curții Penale Internaționale (CPI), polonezul Piotr Hofmanski, pe lista cu persoane căutate, fără să precizeze motivul, relatează AFP.
Polonezul Piotr Hofmanski este ”căutat în cadrul unei anchete penale”, anunță Ministerul rus de Interne în baza de date a persoanelor căutate, potrivit agențiilor ruse de presă de stat Tass și RIA Novosti, scrie news.ro.
La 20 martie, Moscova a deschis o anchetă penală împotriva procurorului CPI Karim Khan și a trei judecători ai instanței internaționale, la trei zile după ce CPI a emis un mandat de arestare pe numele președintelui rus Vladimir Putin cu privire la ”deportarea” ilegală a unor copii în Ucraina.
Procurorul CPI Karim Khan este vizat din cauză că a ”angajat urmăriri penale împotriva unei persoane nevinovate și pe care a acuzat-o ilegal de comiterea unei infracțiuni grave sau deosebit de grave” și a ”pregătirii unui atac împotriva unui reprezentant al unui stat străin”.
În pofida faptului că Rusia nu este un stat membru CPI, președintele rus este afectat în deplasările sale internaționale de această amenințare cu arestarea.
Liderul de la Kremlin a fost nevoit să renunțe să participe la un summit BRICS; în august, în Africa de Sud.
Sursa: Newsinn