Am fost de la 6 pînă la 7 la GDS în curte la aniversarea celor 1000 de numere ale 22-ului. Lume multă și diversă. Gedesiștii și cei care scriu la revistă. O parte dintre cei despre care se scrie în revistă, printre care Emil Boc, Emil Constantinescu și Viorel Hrebenciuc. Doamne și domnișoare de aproape toate vîrstele – de la cele cu părul alb, care și-au păstrat frumusețea și seninătatea lăuntrică, la domnișoare care de-abia și-au făcut intrarea în lume, cum se zicea mai demult. Personalități care citesc revista, aici lista ar fi prea lungă. O parte dintre „intelectualii
Am fost de la 6 pînă la 7 la GDS în curte la aniversarea celor 1000 de numere ale 22-ului. Lume multă și diversă. Gedesiștii și cei care scriu la revistă. O parte dintre cei despre care se scrie în revistă, printre care Emil Boc, Emil Constantinescu și Viorel Hrebenciuc. Doamne și domnișoare de aproape toate vîrstele – de la cele cu părul alb, care și-au păstrat frumusețea și seninătatea lăuntrică, la domnișoare care de-abia și-au făcut intrarea în lume, cum se zicea mai demult. Personalități care citesc revista, aici lista ar fi prea lungă. O parte dintre „intelectualii lui Băsescu”, dar și unii dintre intelectualii alergici la „Cine, dragă, marinarul ăsta?”Cînd am ieșit, niște polițiști de la circulație se aferau în așteptarea lui Traian Băsescu, care urma să vină și el la aniversare. În termeni specifici „fluidizau circulația”.
Mi-ar fi plăcut să mai stau, să mai schimb o vorbă cu prieteni pe care altfel nu-i prea întîlnesc, dar la 7,30 aveam lansare la Cărturești, în ceainărie: romanul spaniolului Javier Marias – „Mîine în bătălie să te gîndești la mine”. Dacă nu știați, Marias e regele unei insule din Caraibe. Regelui titular de acolo i-a plăcut atît de mult cartea lui, „Romanul Oxfordului”, încît i-a cedat coroana și beneficiile financiare aferente. Marias a înființat un respectat premiu literar din aceste beneficii. Invitați la lansare au fost Maria Dinulescu, Cristiana Levițki și Dragoș Bucurenci. Cînd am ajuns, ceainăria aproape goală. Era șapte și cinci. Cînd am dat drumul, ceainăria se umpluse. Pe masă, printre cărți, ceainicele ritualice și cești. Îmi place să adulmec ceaiul pe care îl beau alții, dar mă abțin de la consum. Asta din cauză că în studenție beam ceai fiindcă nu se găsea cafea. Am început vorbind despre moarte, cum începe și romanul lui Marias, și am încheiat despre umor și despre vinile pe care ni le inventăm cînd nu ne convine ceva greu de reparat sau de acceptat din viața noastră. Cristiana Levițki e psihoterapeut. Am invitat-o fiindcă doream un verdict de specialist asupra obsesiilor protagonistului, dar și pentru că voiam să ne vorbească despre obsesiile noastre de personaje ale realității. La un moment dat nu m-am abținut și am întrebat-o dacă printre pacienții ei se numără persoane care au suferit șocuri asemănătoare aceluia prin care trece Victor al lui Marias, cel care în loc să aibă o aventură de o noapte cu o femeie pe care aproape că n-o cunoaște se trezește în situația de coșmar că femeia îi moare în brațe. Ce să facă ? Să-i anunțe soțul, care e la Londra? Asta ar însemna s-o dea de gol, după ce a murit. Dar cum să-l lase pe copilul femeii singur cu mama sa moartă în casă? Nu vă povestesc romanul. Una peste alta veți vedea că romanul își merită titlul, care e un citat. Ca distracție, ați recunoscut citatul? Să nu uit, Cristiana Levițki a ocolit cu discreție profesională încercarea mea de a o zgîndări.
