Postarea asta nu are nici o concluzie, nici măcar un final cu noimă, fiecare crede ce vrea. Asta pentru că unul dintre lucrurile pe care mi le-am propus cu nou blog este să nu las nespusă nici o poveste despre abuzuri, mai mici sau mai mari, la care este supus consumatorul ce sunt, și, dacă simțiți nevoia, și pe ale voastre. Să vedem, minunăția a început să scârțâie. Se întâmplă când accelerezi bruc, iar zgomotul mă scoate din minți. Întrucât fiecare euro plătit pentru ea țipă de rușine la auzul scâncetului de durere de sub capotă, am zis că e cazul să o duc la
Postarea asta nu are nici o concluzie, nici măcar un final cu noimă, fiecare crede ce vrea. Asta pentru că unul dintre lucrurile pe care mi le-am propus cu nou blog este să nu las nespusă nici o poveste despre abuzuri, mai mici sau mai mari, la care este supus consumatorul ce sunt, și, dacă simțiți nevoia, și pe ale voastre. Să vedem, minunăția a început să scârțâie. Se întâmplă când accelerezi bruc, iar zgomotul mă scoate din minți. Întrucât fiecare euro plătit pentru ea țipă de rușine la auzul scâncetului de durere de sub capotă, am zis că e cazul să o duc la service. După cercetări minuțioase pentru găsirea unui număr de telefon valabil, reușesc să ajung la faza programării. Trec peste politețuri, de reținut aici doar că domnișoara cu care m-am conversat m-a luat drept idiot și m-a întrebat dacă îmi scârțâie cauciucurile când plec tare de la semafor :-) . Mă rog, o fi având motivele ei, cine știe ce i-au auzit urechile. În ciuda legendelor privind programările la VW, am primit un termen rezonabil, de două zile. Dis de dimineață, chiar cu noaptea-n cap după standardele mele, gonesc pe Șoseau Pipera de dragul punctualiății. Îi explic consilierului de la service care e buba, facem și o plimbărică demonstrativă, zice să iau loc și să aștept. Nu o să mă leg acum de faptul că mi-am pierdut o jumătate de zi așteptând, ci de rezultat. „E un scârțâit normal”. „Cum să fie normal, dacă a apărut de câteva zile, ce, înainte era anormal că nu scârțâia?” Consilierul e perseverent. „Sunetul a fost înregistrat, e în standardele fabricii”. Acum ar trebui să vă povestesc explicația savantă, că motorul turbo este dublu supraalimentat și că mai are o curea, responsabila cu gălăgia, bașca nu știu ce compresor, dar sunt sigur că aș scrie numai prostii, pentru că mă pricep la măruntaiele mașinilor la fel ca la astrologie, știu zodiile și atât. În fine, am zis că sar și peste partea asta, să revin la consilier și la discuția noastră. Dacă el e perseverent, eu sunt de-a dreptul catâr. „Mie tot nu mi se pare normal ca la o mașină nouă, care a costat cât a costat, să se audă zgomotul ăsta. Dacă tot e în standarde, de ce nu ați pus la dotări opționale, pe lângă trapă - 7xx euro, sistem de navigație - 2xxx euro, și un chițăit – 0 euro?” Omul nu are ce să facă, mecanicii au zis că nu e nimic de reparat, el îmi transmite ca atare. Se simte dator să repete că zgomotul a fost înregistrat și că, în cazul în care se acutizează, înregistrările vor fi transmise fabricii. „Eu las contractul deschis. Oricum, cred că o să se accentueze”. Încurajator, ce să mai spun. O las baltă. Nu-mi rămâne decât să aștept ca scârțâitul să se transforme într-un cor de bocitoare.
