Două chestii mi-au sărit în ochi din Revista 22, numărul de săptămîna asta. Mai, întîi, excelentul articol al lui Andrei Cornea care atacă dur teocrația cu față și miză mediatică din Romania. După atîta plîns ipocrit, medalii basesciene și o lălăială bisericească unanimă, în sfîrșit am citit ceva clar, ferm. M-a enervat teribil tot circul cu înaltpreasfințiți, multpreafericiți, extraordinar de fericiți și compania (apropo, mi se pare o indecență să pretinzi unui cetățean al acestei țări să-i spună cuiva fericit, înălțime, alteță sau mai știu eu
Două chestii mi-au sărit în ochi din Revista 22, numărul de săptămîna asta. Mai, întîi, excelentul articol al lui Andrei Cornea care atacă dur teocrația cu față și miză mediatică din Romania. După atîta plîns ipocrit, medalii basesciene și o lălăială bisericească unanimă, în sfîrșit am citit ceva clar, ferm. M-a enervat teribil tot circul cu înaltpreasfințiți, multpreafericiți, extraordinar de fericiți și compania (apropo, mi se pare o indecență să pretinzi unui cetățean al acestei țări să-i spună cuiva fericit, înălțime, alteță sau mai știu eu cum - dacă ești bisericos spui, dacă nu, nu). Ba chiar, ieri, vedeam un nene, Ploieșteanul pe numele lui, rățoindu-se la Dinescu, "educat la școala de cadre". Așa tupeu nu poate primi grad de sfințenie.
Articolul lui Cornea înseamnă o gură de aer și pentru că depășește ecuația "Teoctist, controversat sau nu". Controversată e reacția din spațiul public românesc, religiozitatea subită, privirile smerite ale comentatorilor, închinăciunile lui Băsescu sau, mai ales, Iliescu. Cornea spune că România devine încet și sigur o teocrație, altfel n-ar putea explica gestul lui Băsescu de a decora un om pe care îl înfiera prin raportul lui Tismăneanu.
Nimeni nu se pune cu biserica. Politicienii, nici vorbă. Mai rau e că presa privește enoriașul ca pe un "public" și nu te pui cu majoritatea în astfel de cazuri, faci clipuri și transmisii sfințite. Bine, se poate sa fi fost o suprareacție cauzată și de seceta de subiecte de peste vară. Dar totuși, dacă ar fi fost după media sau după politicieni ar fi trebuit sa îngenunchem tot poporul timp de-o săptămînă. Pericolul teocrației este iminent, cred în ce spune Cornea, și pentru că avem un prea îndelungat exercițiu al ipocriziei în spațiul public. Dar eu aș numi această boală nu "teocrație", ci "majoritarism", o formă de fanatism fără doctrină.
Stînga după Pleșu
Am mai găsit în 22 un articol al lui Andrei Pleșu despre stînga românească și stânga unui franțuz, Emmanuel Terray. Îmi place că nu doar Pleșu, ci mai toți membrii grupului au găsit o etichetă pentru contestatarii lor: sînt comuniști, dom'le. Iar eticheta le-a fost furnizată de un tînăr educat tot după canoane dilematice, Dragos Bucurenci care nu i-a contestat vreodata, doar si-a insusit statutul de marxist. Îți făurești un dușman simpatic și dandy și îl contești cu blîndețe, cam asta ar fi noua lecție intelo-păltinișeană. Dar cam atît cu stînga și dreapta românești, folosite inteligent pentru parvenire sau pentru pastrarea dominației culturale. Pleșu își ia argumentele din Manifestul PC, nu acordă nici o circumstanță unei întregi culturi vestice inspirate de marxism și face glume bune pe seama imbecilitatilor de stinga. Si mie imi place Popper, dar nu pot sa nu-l iau in serios pe Habermas, pe care primul il ridiculizeză teribil. Ce e cu negarea asta în bloc a unei întregi culturi. Mă rog, vineri ar trebui să intrati pe siteul 22 pentru articolele cu pricina si poate mai vorbim.
