S-a infiripat o dezbatere adevarata. Mie-mi scăpase, dar m-au întrebat mai mulți, cum? nu știi de disputa crema lui Liiceanu sau chiloții turcești ai lui CTPopescu? Am citit cîteva din scrisorile filozofului și am citit declarația lui CTP. Și amîndoi suferă de cîte ceva:
- Liiceanu scrie despre chetiuni intime fără să-și asume urmările. Și nu e prima oară. Scrie lejer, are pasaje excelente de confesiune minimalistă, ca s-onumesc așa. iar apoi are pusee de intelectualism înalt cînd publicul îi face jocul. AM văzut reacții precum "vai, dar bărbații se dau cu cremă".
S-a infiripat o dezbatere adevarata. Mie-mi scăpase, dar m-au întrebat mai mulți, cum? nu știi de disputa crema lui Liiceanu sau chiloții turcești ai lui CTPopescu? Am citit cîteva din scrisorile filozofului și am citit declarația lui CTP. Și amîndoi suferă de cîte ceva:
- Liiceanu scrie despre chetiuni intime fără să-și asume urmările. Și nu e prima oară. Scrie lejer, are pasaje excelente de confesiune minimalistă, ca s-onumesc așa. iar apoi are pusee de intelectualism înalt cînd publicul îi face jocul. AM văzut reacții precum "vai, dar bărbații se dau cu cremă". Ați înnebunit? Ce e rău în asta? Eu l-am admirat și pentru felul în care a povestit în Ușa interzisă felul în care își potolește depresiile. Mai rău e cînd revine la morga de intelectual inaccesibil. Scrisul aduce riscuri, inclusiv acela de a-ți scăpa de sub control din momentul publicării. Iar literatura lui Liiceanu pare să vrea aproape singură să-l scape de tirania propriei imagini. Nu reușește.
- CTPopescu nu ar recunoaște în ruptul capului nici că pe copii nu-i aduce barza. Ce să mai vorbim despre faptul că unbărbat poate avea o senzație plăcută cînd încearcă o cremă, ba chiar că un bărbat poatescrie pagini sensibile despre asta. Pentru CTP confesiunea e ceva "feminin". culmea e că domnia sa vorbește tot timpul despre sine, dar doar că o face retoric, nu literar. Poate aici trebuie să mai lucreze. "feminin", straniu, neașteptat nu înseamnă "rău" - iar chiloții turcești fluturați ironic pe lîngă crema Clinique..., chestia are ceva dintr-o glumă de cătănie. Reunosc că am rîs...
Act critic. Țichindeleanu
Amicul meu Ovidiu Țichindileanu scrisese ieri un text, fiind probabil la fel de iritat de ieșirile intelectualilor de vîrf de pe la noi din ultimile zile. Vă recomand articolul și citez un scurt pasaj:
La apogeul puterii sale asupra sferei publice romanesti, o parte din mica industrie culturala centrala, cea aflata in coabitare deschisa cu actuala putere politica, se plinge totusi de persecutie: intr-o intilnire organizata de Centrul de Analiză și Dezvoltare Instituțională, Gabriel Liiceanu anunta ca elita anticomunista e in prezent tinta unei campanii de “denigrare, demonizare, demolare”. (1) Elita anticomunista isi reclama astfel continuarea statutului de dizidenta.
Iata cum as formula mirarea mea, personala si subiectiva, dar sincera: asadar aceiasi intelectuali care au detinut aproape neincetat pozitii de putere in industria culturala centrala postdecembrista – acumulind intii capital simbolic, apoi material, dobindind astfel pozitii de inalt functionariat intelectual, directoriat de reviste, edituri si chiar ministeriate; includerea in board-urile fundatiilor ce acordau bani pentru cultura; aceiasi intelectuali care au constituit monocultura de dreapta prin selectia surselor, cenzura informala si campaniile de delegitimare aplicata oricaror productii intelectuale identificate ca fiind “de stinga”, asimilate imediat cu “comunismul”; aceiasi intelectuali care s-au inconjurat de sicofanti oportunisti si adevarati militieni culturali gata sa injure pe cine deranjeaza; aceiasi intelectuali care au devenit dizidenti vocali in primul rind dupa caderea comunismului (caci stim chiar din Raportul Tismaneanu ca in afara miscarilor muncitoresti nu a existat rezistenta reala impotriva regimului ceausist); aceiasi intelectuali care au delegitimat “corectitudinea politica” si miscarile impotriva discriminarii, asimilindu-le in mod aberant “stingii” si prin derivatie esentialista “comunismului”, iar aceasta in contextul in care rasismul si sexismul explodau in sfera publica locala; aceiasi intelectuali care au ignorat vreme de douazeci de ani scenele independente ale culturii si etica intelectualului independent – tot ei se pling acum de persecutie?!
Articol scris in colaborare cu Dragos Stanca