Personal, nu sînt deloc îngrozit de respectiva prognoză. În fond, presa modernă se reazămă pe tandemul economic public-publicitate. Dacă publicul se autosatisface cu fast-food subcultural, nu mai putem salva nimic din vechea ordine a cotidianului burghez, citit dimineața, cu cafea și corn, sau seara, cu trabuc și coniac. Iar dacă publicitatea urmează publicul, nu-i putem reproșa nimic, de vreme ce orice business se orientează, pe toate căile, spre „client“. Cînd anticipezi decesul unor monștri sacri – The New York Times, Le Figaro, Frankfurter Algemeine Zeitung sau Corriere della Sera – ai motive de tristețe: se îngroapă odată cu ele un secol-două de istorie euro-americană, cu tot cu bătăliile, evoluțiile, dramele și succesele aferente. În schimb, dispariția celor mai multe ziare românești ar fi o binefacere democratică, o soluție de asanare a unei mlaștini „civice“ tot mai fetide. Din păcate, se va schimba doar suportul minciunilor, al manipularilor și articolelor după ureche, croite din cut & paste. Borhotul mediatic își va păstra toxicitatea, pierzînd în schimb autoritatea ziarului clasic. Argumentul lui Trahanache, Farfuridi and Friends („așa e domnule, am citit eu la gazetă“) se va dizolva în vacarmul egalitar, anarhist, cacofonic și obiectiv înjositor al netului, unde blogosfera, blenoragia cerebrală și blegeala revoltei în eprubetă rimează tot mai redundant. În locul „adevărului“ (deghizat consensual prin ipocrizia capitaliștilor sau a guvernelor), vom recepționa, pîna la vomă, spasmodicul iureș al părerilor „personale“, care se anihilează reciproc. Dispariția lentă a ziaristului profesionist e numai unul dintre simptomele decadenței modelului occidental, prezentată, nefericit, ca triumf al democrației.
P.S. Dan - foarte bun!
