România· 2 min citire

Becali plătește să fie făcut de râs

Vox Publica
Scris de Vox Publica Publicat: 9 oct. 2008, 17:44

Blogosfera este mai bogată cu un nume și vreo câteva sute de hectare în Pipera: Gigi Becali. Deci, patronul de la Steaua și-a făcut blog, nu glob, ca să să moară toate hahalerele. De râs, nu de altceva. Unu la stână, pardon, la mână, că el nu scrie, doar dictează. Ceea ce mi-e greu să cred. Spre exemplu, cine crede că Becali chiar a dictat lucrurile astea: “De când mă știu, spun lucrurilor pe nume. Unora le place sinceritatea mea, altora nu. Cu scrisul nu mă omor. N-am răbdare, iar cu computerul nu sunt prieten. (...) Declar din start că nu voi sta nicio clipă în fața

Blogosfera este mai bogată cu un nume și vreo câteva sute de hectare în Pipera: Gigi Becali. Deci, patronul de la Steaua și-a făcut blog, nu glob, ca să să moară toate hahalerele. De râs, nu de altceva.
Unu la stână, pardon, la mână, că el nu scrie, doar dictează. Ceea ce mi-e greu să cred. Spre exemplu, cine crede că Becali chiar a dictat lucrurile astea: “De când mă știu, spun lucrurilor pe nume. Unora le place sinceritatea mea, altora nu. Cu scrisul nu mă omor. N-am răbdare, iar cu computerul nu sunt prieten. (...) Declar din start că nu voi sta nicio clipă în fața tastaturii, dar vă asigur că eu sunt cel care dictează textele de pe acest blog. Mai promit că voi găsi întotdeauna timp să răspund la cele mai importante critici aduse de voi, cititorii spuselor mele." Mie nu îmi prea sună a exprimare becaliană.
Doi la mână, cel care îi administrează jucăria e doar un pic mai trecut prin școală decât Becali. Iată cu ce s-ar fi ocupat Becali, potrivit secțiunii « Despre mine » : "Asistența și reintregare socială a persoanelor defavorizate (persoane cu dizabilități, familii uniparentale, copii orfani sau parveniți din instituțiile statului".


Alo, domnu’ Becali, dacă plătiți oameni să vă facă de râs, băgați-mă și pe mine pe listă. Promit să prestez zilnic pentru treaba asta. Hai, aia cu uniparental a fost o scăpare, să zicem, literele mâncate le scuzăm prin aceea că nu ați tăiat mielul, dar e prea de tot să ajutați orfanii parveniți din instituțiile statului. Dați-i încolo, ce dreptate socială e asta, pe copiii proveniți din orfelinate cine îi mai ajută?
PS
Pentru că Becali tot a pătruns pe internet, rog instituțiile statului să verifice dacă nu cumva Armata deține terenuri în Second Life.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Vox Publica și pe Google News

Mai multe știri din România