Bizonii pe două picioare din trafic şi copiii lor bine educaţi

Dintre multele specimene din trafic, cel mai tare mă enervează parinţii pietoni şi dobitoci cu copii de mână. Ştiu, dobitoc poate fi un cuvânt cam tare, mai ales pentru cei care nu citesc până la sfârşit, ci sar direct să comenteze. Dar cum altfel l-ai numi pe unul care îşi ia odrasla de-o aripă şi o deprinde cu slalomul printre maşini în viteză, doar pentru că i-e lene să mai meargă zece metri până la trecere? Inconştient? Puţin spus, mai ales că statisticile arată că majoritatea supravieţuiesc. Copiii lor învaţă însă că zebra e o chestie dungată şi opţională. Şi o vor aborda în consecinţă, chiar şi (sau mai ales) atunci când se vor urca la volanul primului Logan. Bănuiesc că nu mai e nevoie să spun care e continuarea: generaţii după generaţii, bizonii urbani vor împânzi şoselele, iar şocâtele umane vor rămâne un element sinistru în compoziţia asfaltului românesc. Cam asta aveam de spus, plus precizarea că postarea acesta vine după ce o tanti-bunicuţă-cu-copilul-de-mână m-a trimis la origini, zilele trecute, pentru că am îndrăznit să-i atrag atenţia că trecerea e un piticuţ mai încolo. Ataşez şi un filmuleţ văzut tot zilele trecute, via Twitter.