Am două știri de ultimă oră pentru locatarii din zona Vitan-Dristor care au avut apa caldă întrerupă de pe 26 octombrie pentru lucări de reparații. Ei bine, apa caldă a venit și e caldă. Și o altă știre la fel de interesantă pentru publicul bucureșean de nișă, pe care v-o transmit de la fața locului, este că în București plouă (acum văd că s-a mai potolit; chiar cînd am ajuns eu acasă) și traficul e relativ îngrozitor, așa că dacă n-aveți realmente bani de cîștigat, oameni de întîlnit fată-n-față, niște nervi de pierdut, eu vă recomand călduros să rezistați
Am două știri de ultimă oră pentru locatarii din zona Vitan-Dristor care au avut apa caldă întrerupă de pe 26 octombrie pentru lucări de reparații. Ei bine, apa caldă a venit și e caldă. Și o altă știre la fel de interesantă pentru publicul bucureșean de nișă, pe care v-o transmit de la fața locului, este că în București plouă (acum văd că s-a mai potolit; chiar cînd am ajuns eu acasă) și traficul e relativ îngrozitor, așa că dacă n-aveți realmente bani de cîștigat, oameni de întîlnit fată-n-față, niște nervi de pierdut, eu vă recomand călduros să rezistați tentației.
Oricum, îmi e din ce în ce mai greu să înțeleg de ce foarte multe așezăminte economice plătesc chirii pe sedii și adună acolo oameni a căror muncă se poate face direct de la domițil. Practic, azi, în afară de teleportare, cam totul se poate face de la distanță. Poți să vorbești pe mobil și să închei afaceri de milioane de dolari, să accepți o propunere de căsătorie, bursele sînt toate din cifre de siliciu, să-ți cumperi un măgărus portughez pur sînge, prețul grîului în Antarctica se decide de niște japonezi din Honolulu, soții se văd seara acasă după ce-am vorbit toată ziua pe Mess, colegii de birou, stînd la o întindere de mînă unii de alții, tac ca moluștele și folosesc mailul de interior, dar o piaristă la o firmă de săpunuri trebuie să ia Bucureștiul ăsta în picoare, să ajungă într-o clădire la mama dracului în Băneasa/Pipera și să dea de-acolo niște mailuri care să ajungă la alții din alte birouri, care le bagă la trash imediat ce le primesc. Asta, cînd firește, nu setează mașinăria de mail să le-arunce automat.
Deci: sculat dimineața, călcat taior, căutat umbrela, sorbit cafeaua în viteză, ăla mic livrat la grădiniță ca un pachet DHL, plus benzină căcălău, neuroni uciși iresponsabil (și să nu uităm că neuronul este cel mai important carburant al omului!!!), plus curentul așezămîntului (aer condiționat, lumină, prize, lift 15 etaje...), plus un senviș nasol/eventual o ciorbă de legume (10 lei) de la o firmă de catering, plus nervi cu șeful, care și-ăla, vă dați seama, are și el ambițiile și ideile și nevast lui, și-n final care e rezultatul? Un mail în care mi se spune cît de mișto e noul săpun cu coajă de papaya roz, un săpun căre-mi tonifiză pielea din zona toracelui, oaza mea epidermică plină de optimism. Adevărul că-n zona dorsală sînt parcă, ceva mai pesimist, și merit un săpun cu sîmburi de struguri finlandezi uscați la soare.
Pur și simplu nu înțeleg. Poate eu sînt prost, și chiar cred că sînt, dar oare, firmele astea care închiriază sedii din sticlă și oțel în care adună oameni ca să dea mailuri sînt chiar atît de inteligente încît să chletuie atîta bănet ca să-mi dovedească mie că sînt prost? În cazul ăsta, îi rog respectuos să nu se mai chniuiască! O știu deja! A, da, poate o să-mi spuneți că sînt situații cînd cineva trebuie să meargă la un birou. Sînt de-acord. Sînt multe cazuri, n-o să le iau la rînd. Dar, totuși, mie mi se pare că sînt la fel de multe persoane care se duc la birou, cheltuindu-și banii lor și pe ai șefului, mult mai mulți dealtfel, poluînd inutil planeta, ca să facă niște chestii care se pot face de-acasă.
Ceea ce mă miră profund. Trăim într-o epocă de maximă "dis-locare" produsă de tehnologiile comunicării, totuși o epocă în care, culmea paradoxului, prețul "locației" crește spectaculos. Cum, la fel, comunicăm ca niște nebuni toată ziua pe mess, mail, mobil, blog, șamd, dar ne înțelegem din ce în ce mai puțin. Mi-e teamă că, în logica asta, într-o zi o să știm absolut totul, dar absolut totul, și n-o să mai înțeleagă nimeni absolut nimic. O să se lase peste lumea întreagă o tăcere asurzitoare sau, dacă vreți invers, un infinit vacarm silențios.