Când vor intra în conturile României primele 3 miliarde de euro din PNRR

dan vilceanu
Prima cerere de plată pe care România o va face în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) va avea loc în trimestrul doi din acest an, când vom putea trage aproximativ 2 miliarde de euro din partea de granturi și 900 de milioane de euro din partea de împrumuturi, a declarat, joi, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, într-o conferință de presă.
El a precizat că joi a fost creditat contul din Banca Națională cu 1,9 miliarde de euro din componenta de împrumuturi a PNRR, iar în acest moment "putem spune că am tras din PNRR și avansul din împrumuturi și avansul din granturi".
"Acum două zile, în 11 (ianuarie - n.r.), Comisia Europeană a luat această decizie și astăzi a fost creditat contul din Banca Națională și încă 1,9 miliarde de euro au intrat pe parte de împrumuturi în contul deschis la BNR în această dimineață. Practic, în acest moment, putem spune că am tras din PNRR și avansul din împrumuturi și avansul din granturi și urmează ca după finalizarea tuturor procedurilor pe care le mai avem de finalizat pentru a operaționaliza toate circuitele din PNRR - și aici mă refer la Hotărârea de Guvern privind normele de aplicare care este acum în lucru - să putem începe, practic, să facem și demersuri pentru a trage acești bani", a menționat ministrul.
Potrivit lui Dan Vîlceanu, prima cerere de plată în cadrul PNRR va putea fi făcută în trimestrul doi al anului în curs.
"Prima cerere de plată pe care o vom face în PNRR va fi în trimestrul doi din acest an, așa este calendarul în PNRR. Va fi o cerere de plată prin care, în urma jaloanelor și țintelor pe care le-am avut până la sfârșitul anului 2021, vom putea trage aproximativ 2 miliarde de euro din partea de granturi și 900 de milioane de euro din partea de împrumuturi, urmând ca la fiecare cerere de plată să se storneze practic din împrumut o sumă, astfel încât, până la finalul PNRR, tot ce am primit bani cu împrumut să fie reținut din celelalte tranșe pe care le tragem prin acest Mecanism de Redresare și Reziliență", a explicat șeful de la Fonduri Europene, citat de Agerpres.
Urmărește știrile Vox Publica și pe Google News




























