„Așa, iubitule, ia-mă așa, aici, chiar aici, acum, așa, e foarte bine, dacă poți mai repede! Așa, acum, dragule, pisoiaș, stai să mă iei și din altă poziție, așa, acum, apasă!” – Nu, nu e un dialog de film pentru adulți, ci o presupusă conversație între o pițipoancă tînără și „iubitul” ei, un bătrîn trecut și de prima, și de a doua tinerețe, care, cu aparatul de fotografia în mînă, o imortaliza.
Locul acestei conversații: oriunde pe traseul unui pelerenaj prin Țara Sfîntă desfășurat acum cîțiva ani buni. Iar fata se grăbea pentru că,
„Așa, iubitule, ia-mă așa, aici, chiar aici, acum, așa, e foarte bine, dacă poți mai repede! Așa, acum, dragule, pisoiaș, stai să mă iei și din altă poziție, așa, acum, apasă!” – Nu, nu e un dialog de film pentru adulți, ci o presupusă conversație între o pițipoancă tînără și „iubitul” ei, un bătrîn trecut și de prima, și de a doua tinerețe, care, cu aparatul de fotografia în mînă, o imortaliza.
Locul acestei conversații: oriunde pe traseul unui pelerenaj prin Țara Sfîntă desfășurat acum cîțiva ani buni. Iar fata se grăbea pentru că, în general, pe la toate obiectivele din program se perindă lume multă și nu ai timp foarte mult pentru poze! Personajul cu pricina și-a răsplătit amanta cu o excursie în Țara Sfîntă! Ei, nu trebuie condamnat, în acea zonă se aflau și Sodoma & Gomora, la o adică!
Scena de mai sus mi-am imaginat-o în urma unei povestiri foarte credibile auzite de la un martor ocular. De altfel, aflat într-o călătorie densă și interesantă prin Israel (avîndu-l ghid pe super-informatul Ion Antonescu, directorul unei agenții de turism) am văzut și eu cîteva lucruri din aceeași zonă de nesimțire. Am văzut și eu vreo două persoane care nu au pierdut nici o stîncă mai răsărită, și-au făcut poze peste tot. Ele nu veniseră să vadă, ci, mai tîrziu, să fie văzute. Să se arate în fotografii cît de evlavioase sunt că au mitraliat cu obiectivul foto Țara Sfîntă. Cum acolo e un loc de pelerinaj non-stop, e de presupus că nu ești singur, că vei sta la niște cozi că să vezi, să atingi, să simți ce-i de simțit în acele punct nodale ale creștinismului (și nu numai!).
Mi se pare o nesimțire uluitoare să te bagi în fața cozii la Sfîntul Mormînt, de pildă, unde am stat un pic peste o oră jumătate ca să intrăm. Și nu ne-a obligat nimeni să mergem acolo, a fost dorința noastră, a fiecăruia. Așa că, statul civilizat, la coadă, ar fi trebuit să fie ceva subînțeles. Dar nu a fost. Am văzut zeci de indivizi și individe încercînd să se bage în față, să intre, acolo, în punctul zero al religiei creștine, prin fraudă. Apoi, tot în zonă, au existat persoane care au luat lumînări (se aprind acolo și, apoi, se sting și se păstrează ca un obiect de preț, e ceva simbolic, pentru cei credincioși) și nu au plătit pentru ele. Să furi, să manglești, chiar acolo, iată ceva greu calificabil!
Trăim într-o vreme în care, cum am mai spus-o, nu avem de-a face doar cu confuzia valorilor, ci și cu confuzia non-valorilor. Ipocrizia e moneda noastră cu două-trei fețe. Se vor face multe cruci în campanie. Dacă ajunseserăm în ultimii ani să-l vedem și pe Ion Iliescu sărutînd icoane și făcîndu-și cruce, vă dați seama ce mare-i foamea de voturi de la cei care merg întăi la biserică, apoi la vot! Se vor face cruci în campanie mai mult ca oricînd, se va cheltui din greu din Rezerva Națională de Ipocrizie. Așa că am, pentru candidații la președinție, un sfat în ton cu întîmplările povestite mai sus: ori nu vă faceți cruce cu mîna cu care veți fura, ori nu mai furați cu mîna cu care v-ați făcut cruce! Măcar atît!
