Cum mi-am ratat cariera de turnator

Dupa vreo doi ani de la depunerea cererii, CNSAS m-a scos basma curata. Azi am primit raspunsul oficial, in plic. Nu mi-au gasit nimic. Deci n-am fost nici turnator , nici urmarit informativ. Cam asa s-ar traduce. Ar trebui oare sa ma bucur? Ma mai gindesc. Din relatia mea (directa sau indirecta) cu fosta Securitate tin minte trei chestii. Ca in armata, CI-istul (ofiterul de Contrainformatii) m-a chemat inca din primele zile la el si a incercat sa ma intimideze putin, dar eu, naiv, n-am inteles mare lucru. Mai tirziu mi-am dat seama ca de fapt ne testa pe toti sa vada care e mai predispus sau mai slab de inger pentru eventuale colaborari. Oricum, batalionul din care faceam parte era plin de fii, nepoti si alte soiuri de rude de generali sau ofiteri din sistem. Fostul meu coleg de pluton, Marius (ardelean fain, din Cluj) ,care mai intra pe blog (salutare, Mariusica) cred ca stie mai multe, ca io eram ceva mai retras si nu prea vorbaret. E vorba apoi de tatal meu, al carui dosar mi-as dori sa-l vad (pe tata nu-l intereseaza). Stiu ca era urmarit si pirit de tot felul de apropiati si ca era chemat pe la “baieti” sa raspunda. Ne mai povestea cind venea acasa, iar ceea ce retin e ca delatiunile se refereau la tot felul de nimicuri. In fine, chestia cea mai haoiasa mi s-a intimplat cind ma imprietenisem cumva cu fiica unui grad important din Securitate si m-am trezit, astfel, intr-o vizita chiar la el acasa. Habar n-aveam atunci cine-i personajul. Am aflat abia dupa Revolutie. L-am retinut insa ca pe un om cit se poate de cald. Si inca una. A doua sau a treia zi dupa fuga lui Ceausescu am aflat cine era informatorul grupei mele din facultate. Nu l-as fi banuit in veci. Era cel mai discret si cumintel coleg. Nu-i mai stiu numele si nici nu ma mai intereseaza.